Senatorul Claudiu Târziu a solicitat, luni, demiterea de urgență a secretarului de stat Adrian Dupu din fruntea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova și investigarea cazurilor susceptibile de corupție din DRRM.
„Cer demiterea de urgență a secretarului de stat Adrian Dupu din fruntea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, al cărui buget pe 2021 a fost repartizat discreționar și vădit disproporționat în beneficiul unei firme și al unei asociații de „casă”.
Totodată, DRRM a sistat sprijinul către cea mai mare parte a presei românești din Basarabia– o premieră după 1989.
Trag un semnal de alarmă și nădăjduiesc ca Guvernul și DNA va reacționa prompt și adecvat”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, senatorul Claudiu Târziu, președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României.
Potrivit sursei citate, bugetul DRRM pe anul 2021, în valoare de 1,6 milioane lei, a fost repartizat suspect de disproporționat, fără precedent în istoria instituției.
„Astfel, circa 2/3 din fondurile alocate au fost direcționate către firme și asociații din interiorul României și doar 1/3 îi vor avea ca destinație pe românii din Republica Moldova și organizațiile reprezentative ale acestora. Acest fapt vine în contradicție cu politicile statului român privind relațiile sale cu românii din Republica Moldova.
De asemenea, am luat act de faptul că două entități din România (Asociația CreativePedia din satul Comana, județul Giurgiu, recent înființată, și SRL Quantum Media Creative), despre care presa a scris că ar fi apropiate de conducerea DRRM și partidul politic reprezentat de Adrian Dupu, ar urma să primească 595.000 lei, sau 38,23% din totalul bugetului alocat DRRM în anul 2021, adică exact cât ar urma să primească milioanele de români din Republica Moldova. Aceste disproporții majore, fără precedent în istoria de după 1989, sunt susceptibile de corupție la nivel înalt și de complicitate fățișă cu interesele Kremlinului în spațiul românesc”, se precizează în comunicatul de presă.
Totodată, potrivit sursei citate, DRRM a decis anul acesta sistarea sprijinului către cea mai mare parte a presei scrise de limbă română din Basarabia, „sabotând astfel crearea spațiului informațional comun al României cu Republica Moldova și favorizând indirect agresiunea mediatică rusă și războiul hibrid purtat de Moscova împotriva Republicii Moldova și a milioanelor de români dintre Nistru și Prut”.
„În aceste condiții, tragem un puternic semnal de alarmă, sesizăm oficial Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe, Curtea de Conturi, Direcția Națională Anticorupție (DNA) și serviciile de Informații ale României (SRI și SIE) asupra cazului deosebit de grav produs la DRRM cu ocazia primei sesiuni de finanțare din 2021 și sperăm că aceste instituții sau entități vor reacționa prompt și adecvat, conform atribuțiilor legale.
Până la investigarea completă și clarificarea acestei situații fără precedent, asupra căreia planează suspiciuni grave de corupție și de consensualitate cu politicile Kremlinului în spațiul românesc, cerem primului ministru demiterea din fruntea DRRM a secretarului de stat Adrian Dupu și înlocuirea cât mai grabnică a acestuia cu o persoană competentă și în afara oricărei suspiciuni de corupție sau complicități cu interesele Moscovei”, se arată în comunicat.
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), despre preluarea E-ON România de către compania maghiară MVM: Este stupefiant cum autoritățile noastre privesc inerte cum o companie strategică este transferată către o companie aparținând altui stat - 6 octombrie 2024
- Biroul Electoral Central a respins ca inadmisibilă a doua candidatură depusă de Diana Şoşoacă la alegerile prezidenţiale (surse) - 6 octombrie 2024
- Cine sunt judecătorii CCR care au eliminat-o pe Diana Șoșoacă din cursa prezidențială - 6 octombrie 2024