Analistul Petrișor Peiu: Statul eșuat chiar există. E doar o sumă de mari proiecte eșuate

Prof. Petrișor Peiu trece în revistă proiectele importante pe care statul român le-a promis, dar nu a fost în stare să le finalizeze, cum este cazul relansării Institutului Cantacuzino, analistul concluzionând că statul eșuat despre care vorbea președintele Iohannis chiar există.

Într-o analiză realizată pentru Gândul.ro, prof. Petrișor Peiu amintește de promisiunile guvernanților, din 2020,  referitoare la relansarea activităților de producție și cercetare din cadrul Institutului Cantacuzino.

Atunci se anunța o finanțare de 150 de milioane de euro, fonduri europene, pentru Institut.

„În schimb, în 2020, în loc de vaccin apare în scenă blonda supremă a regimului Iohannis, Raluca Turcan, vicepremierul țării pe atunci, care își rupe din timpul prețios petrecut pe Facebook pentru o „vizită de lucru făcută la Institut, alături de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, şi de ministrul Apărării, Nicolae Ciucă”. În timpul vizitei, fosta adoratoare a Elenei Kill Bill Udrea „a discutat cu specialiştii despre oportunităţile de dezvoltare a unor proiecte mari de cercetare din fonduri europene şi a identificat componenta inovatoare, strategică şi competitivă pe care o poate pune la dispoziţie Institutul Cantacuzino”. Înduioșător, nu? Și doamna cea nemiloasă cu bietele cuvinte ale limbii române n-a pierdut nici prilejul de a ne amenința cu cei 150 de milioane de euro pe care guvernul cel harnic îi va aduce pe altarul științei”, scrie Petrișor Peiu.

Și, totuși, această finanțare nu s-a primit nici până astăzi.

„ Dacă vă întrebați cum de n-au avut loc cele 150 de milioane de euro pentru institut în cele 29 de miliarde de euro, aflați că motivul e cât se poate de banal: cică proiectul de refacere de la „Cantacuzino” nu era „matur”. Păi bine măi, guvernanților, voi sunteți sănătoși la cap? Vă lăudați din 2017 cu proiectul ăsta și când vi se oferă pe tavă 29 de miliarde de euro, nu aveți „proiecte mature” să le introduceți în plan? Cât de caraghioși sunteți?”, notează Petrișor Peiu.

Acesta subliniază că Institutul Cantacuzino este doar un exemplu.

Sertarele ministerelor sunt pline de astfel de proiecte, lansate, lăudate, relansate și apoi îngropate. Niciunul nu a fost dus până la capăt, niciunul nu a fost finanțat (…).

Cam așa arată o țară în care generalii se laudă că vor face vaccinuri, chimia a dispărut aproape în totalitate, iar doctorii care nu lucrează pe la importatorii de medicamente pleacă din țară pe capete”, notează analistul.

 

 

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost