Herman Berkovits, medicul fostului premier Banjamin Netanyahu, în prezent consilier onorific în cabinetul Ciucă, vorbește într-un interviu acordat pentru News.ro despre măsurile impuse de Israel în contextul pandemiei, de la vaccinarea copiilor, la obligativitatea certificatului verde.
Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul Guvernului României, Herman Berkovits este consilier onorific în cadrul Cancelariei prim-ministrului Nicolae Ciucă.
Iată principalele declarații făcute de medicul Herman Berkovits:
- Noi ne mişcăm foarte repede în toate domeniile, noi am fost primii care am început vaccinarea, eu am fost poate primul om în lume, am dat vaccin fostului premier israelian, noi am dat şi vaccinul booster primii în lume, primii care am vaccinat femeile gravide, primii în lume care am dat celor cu vârsta sub 12 ani.
- S-a dat şi o aprobare în urmă cu două zile ca să se dea booster-ul, a treia doză după 3 luni deja, deci cei care au făcut două vaccinuri pot, după 3 luni, să facă booster-ul, s-a început vaccinarea cu doza 4.
- La noi acel certificat verde a intrat, am văzut că în România sunt foarte multe discuţii, la noi a intrat în vigoare, avem tot timpul certificatul verde, cei care nu au booster-ul făcut au probleme să intre în anumite mall-uri. La anumite festivităţi de copii, copiii care nu sunt vaccinaţi trebuie să facă în aceeaşi zi test antigen sau PCR ca să poată intra la tot felul de evenimente. Avem în şcoli foarte multe examinări de antigen (teste), încercăm să deschidem şcolile, au fost deschise până acum fără să fie prin zoom, din păcate, din cauza acestei variante, foarte mulţi copii sunt bolnavi şi o parte din clase lucrează prin zoom. În altă parte, unde vaccinarea este peste 70%, se lucrează faţă în faţă.
Interviul integral este disponibil aici.

- Pană masivă de curent în Spania, Portugalia și în anumite zone din Franța. Reacția Comisiei Europene și apelul ministrului Energiei către români - 28 aprilie 2025
- Primăria Capitalei a aprobat marșul LGBT pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor - 28 aprilie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, înainte de alegerile prezidențiale de duminică: România se găsește în mijlocul unui uragan geopolitic ale cărui consecințe ar putea fi dramatice pentru unele națiuni din estul Europei - 28 aprilie 2025