ACTUALIZARE ORA 16:30
Tribunalul Bucureşti a admis joi cererea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) de suspendare a grevei declanşate de sindicalişti, activitatea în transportul public din Capitală urmând a fi reluată imediat.
Decizia instanţei este executorie, anunță Agerpres.
Știrea inițială
Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele nu circulă, joi dimineața, în București, după ce șoferii nu au mai plecat în curse, anunțând că sunt în grevă.
Angajați ai Societății de Transport București (STB) solicită demiterea directorului general, pe care îl acuză că refuză discuțiile pentru contractul colectiv de muncă. Totodată, oamenii cer majorări de salariu. În prezent, salariul mediu al unui șofer STB este 4.100 – 4.200 de lei.
În replică, conducerea STB a anunțat, printr-un comunicat transmis joi că întreruperea lucrului este o acţiune ilegală şi nu se vor plăti orele nelucrate salariaţilor implicaţi. De asemenea, STB SA se va adresa instanţei pentru a declara greva ilegală şi pentru recuperarea prejudiciului, anunță Agerpres.
În tot acest timp, sute de oameni care au plecat de acasă la prima oră au rămas blocați în stațiile în care mijloacele de transport nu au mai ajuns.
La metrou este aglomerație încă de la prima oră, pe peroane fiind sute de persoane, anunță Digi24. Aplicațiile de ride sharing aplică deja tarife mai mari în urma cererii crescute. La una dintre aplicații apare chiar un anunț potrivit căruia tarifele sunt crescute de 2,5 ori ca urmare a cererii crescute.

- România, prezentă la reuniunea Grupului de Contact pentru Ucraina - 22 iulie 2025
- Andrei Popete Pătrașcu: România nu trebuie să devină victima propriei obediențe geopolitice - 22 iulie 2025
- Sinaxarul zilei: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătuşu și Sfânta Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena - 22 iulie 2025