Expoziția „Meserii legendare”, al cărei vernisaj a avut loc săptămâna trecută, este deschisă în foaierul sălii de Plen a Senatului României, până în 8 aprilie.
Proiectul este dedicat profesiilor și meseriilor legendare și are ca scop omagierea unor demni reprezentanți ai unor profesii și meserii care- odată cu trecerea timpului- au intrat în negura uitării. Ei sunt cei care cu greu au reușit să țină ștacheta ridicată peste aceste profesii și să-și transforme pasiunea în profesie, iar meseria în mod de viață, precizează organizatorii.
Pe parcursul duratei acestui proiect, în foaierul Sălii de Plen a Senatului României vor avea loc întâlniri ale tinerei generații cu protagoniștii acestei expoziții, cei care au scris istorie în domenii precum aviație și aeronautică, artă plastică, vestimentară și manufactură.
Aceste întâlniri vor avea loc sub genericul „Meserii legendare– Ateliere Demonstrative de Creație și Istoria pe scurt a unor Meserii Legendare”:
- Atelier de Creație – manufactură (exemplificarea realizării unor păpuși și marionete din diferite materiale).
- Atelier de Istorie a Aviației (prezentarea istoriei și evoluției aviației aeronauticii românești)
- Atelier de Arte Vizuale (prezentarea tehnicii de realizare a portretului, în pictură)
- Atelier de Artă Vestimentară (”Pălăria ieri și azi” – prezentarea istoriei unuia dintre cele mai cu dichis accesorii – Pălăria și drumul de la creație, confecționare și până în vitrinele magazinelor).
În acest context, trebuie amintiți:
Ion Botescu (62 ani), cel mai longeviv chelner
Octavian Ionel Buză (61 ani), meşter tapiţer
Gelu Călin (62 ani), șofer de troleibuz
Radu Dumitru (60 ani), ceasornicar
Vasile Enișor (55 ani), flaşnetar
Comandor Vasile Iurașcu (90 ani), primul pilot român care a zburat cu elicopterul în 1956
Dorina Nemeș (66 ani), conductor de tramvai
Ioan Nicolau (93 ani), faimos designer vestimentar al anilor ’50, creator al unor jocuri celebre
Brândușa Oancă (62 ani), artist păpușar
Comandor (Rtr) Alexandru Popa (68 ani), pilot de elicopter, scriitor.
Alexandru Pscheidt (76 ani), acordor de piane
Maria Rădulescu (85 ani), meșter ipsosar
Comandor Aviator Petru Tămășdan (95 ani)*, pilot de linie, scriitor, poet
Traian Nica Țuckman (73 ani), pictor portretist
Maria Vătafu (80 ani) şi Ivan Vărafu (87 ani)*, faimoşi specialişti în domeniul pielăriei şi încălţămintei
Nicolae Zdârcă (92 ani), pălărier
*din păcate, în 2021, Comandor Aviator PETRU TĂMĂȘDAN şi IVAN VĂTAFU au trecut la Domnul.
Proiectul esteiniţiat şi derulat de Centrul pentru Seniori al Municipiului București – CSMB, în parteneriat cu Senatul României – Comisia pentru Învățământ, Guvernul României, CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, Institutul Național al Patrimoniului – Ministerul Culturii.
- Ursula von der Leyen prezintă miercuri, în Parlamentul European, repartizarea portofoliilor în viitoarea Comisie Europeană - 9 septembrie 2024
- Peste 3 milioane de elevi și preșcolari din România încep, luni, anul școlar 2024-2025 - 9 septembrie 2024
- 9 septembrie. Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana - 8 septembrie 2024