SUA: Începe vaccinarea sugarilor și copiilor cu vârsta de cel puțin șase luni împotriva covid

În România pandemia pare uitată, însă acest lucru nu se întâmplă în toată lumea, în țări precum Germania sau, mai nou, Spania, vorbindu-se tot mai mult de cea de-a patra doză de vaccin anti-covid, în timp ce în America este autorizată administrarea serului pentru copiii foarte mici, cu vârsta de cel puțin șașe luni.

Astfel, autorităţile sanitare americane au recomandat, sâmbătă, vaccinurile împotriva covid de la Pfizer şi Moderna pentru copii mici, cu vârsta de şase luni, notează AFP, citată de Agerpres.

De altfel, administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a autorizat vineri două vaccinuri împotriva covid pentru copii. Este vorba despre vaccinul companiei Moderna pentru persoane cu vârste cuprinse între 6 luni şi 17 ani şi pe cel produs de Pfizer-BioNTech pentru persoane cu vârste între 6 luni şi 4 ani, informează Reuters.

Potrivit sursei citate, această veste a fost imediat salutată de președintele Joe Biden, care a caracterizat-o drept „un pas monumental în lupta împotriva virusului”.

„Aceste vaccinuri sunt sigure şi foarte eficiente şi le vor oferi părinţilor liniştea sufletească, deoarece copilul lor este protejat împotriva celor mai grave cazuri de COVID-19″, a transmis Joe Biden printr-un comunicat.

Totuși, președintele Biden a uitat să amintească și de efectele adverse înregistrate în urma vaccinării. De aceea vi le prezentăm noi.

Conform unui raport al Centrului pentru Controlul Bolilor din SUA (CDC) din data de 13 decembrie 2021, după administrarea a 7.141.428 doze de vaccin Pfizer, dintre care 5.126.642 prima doză și 2.014.786 a doua doză, cele mai întâlnite cinci reacții adverse au fost următoarele:

Durere la locul injectării raportată de 52% dintre copii după prima doză și 56% după a două doză, dintre care aproximativ 1% durere severă

Febră raportată de 36% dintre copii după prima doză și 34% după a două doză, dintre care aproximativ 5% febră ridicată de peste 40 grade C

Oboseală raportată de 20% dintre copii după prima doză și 26% după a două doză, dintre care aproximativ 1% oboseală severă

Dureri de cap raportate de 14% dintre copii după prima doză și 19% după a două doză, dintre care aproximativ 1% dureri de cap severe

Mialgie, adică dureri musculare, raportate de 7% dintre copii după prima doză și 10% după a două doză, dintre care aproximativ 1% dureri musculare severe

Aproximativ 1% dintre copii au avut nevoie de îngrijire medicală din cauza efectelor adverse al vaccinului.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „SUA: Începe vaccinarea sugarilor și copiilor cu vârsta de cel puțin șase luni împotriva covid”

Comentariile sunt închise.