„Efectiv am pierdut organe!” De ce adolescenții regretă schimbarea de gen

Când Chloe avea 12 ani, a decis că este transgender. La 13 ani, le-a spus și părinților. În același an, i s-a administrat medicamente care blochează pubertatea și i s-a prescris testosteron. La 15 ani, a suferit o dublă mastectomie. Mai puțin de un an mai târziu și-a dat seama că a făcut o mare greșeală. Avea doar 16 ani.

Acum are 17 ani și face parte dintr-o cohortă în creștere de tineri care încearcă să inverseze tranziția de gen, adesea după ce își dau seama că de fapt se identifică cu sexul lor biologic.

În mod tragic, mulți se vor lupta pentru tot restul vieții cu consecințele medicale ireversibile ale unei decizii pe care au luat-o ca minori.

Nu pot să stau tăcută”, a spus Chloe. „Trebuie să fac ceva în privința asta, să-mi spun povestea și să-i avertizez pe ceilalți.

• • •

În ultimii ani, numărul copiilor care se confruntă cu disforia de gen în Occident a crescut vertiginos. Cifrele exacte sunt greu de găsit, dar, între 2009 și 2019, copiii care au fost trimiși pentru tratament de tranziție în Regatul Unit au crescut cu 1.000% în rândul bărbaților biologici și cu 4.400% în rândul femeilor biologice. Între timp, numărul tinerilor care se identifică ca transgender în SUA aproape sa dublat din 2017, potrivit unui nou raport al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

Din punct de vedere istoric, tranziția de la bărbat la femeie a fost mult mai frecventă, această categorie experimentând de obicei disforie de gen persistentă de la o vârstă foarte fragedă. Cu toate acestea, recent, status quo-ul s-a inversat, iar tranzițiile de la femeie la bărbat au devenit majoritatea covârșitoare.

Dr. Lisa Littman, fost profesor de științe comportamentale și sociale la Universitatea Brown, a inventat termenul „disforie de gen cu debut rapid” pentru a descrie acest subgrup de tineri transgender, de obicei femei biologice care devin brusc disforice în timpul sau la scurt timp după pubertate. Littman crede că acest lucru se poate datora susceptibilității fetelor adolescente la influența de pe rețelele sociale.

Helena Kerschner, o tânără în tranziție de 23 de ani din Cincinnati, Ohio, care s-a născut femeie, s-a simțit pentru prima dată disforică de gen la vârsta de 14 ani.

Ea spune că rețeaua de socializare Tumblr e plină cu conținut activist transgender care i-a stimulat tranziția.

Treceam printr-o perioadă în care eram cu adevărat izolată la școală, așa că am apelat la internet”, și-a amintit ea. În viața reală, Kerschner a avut o ceartă cu prietenii la școală, iar online și-a găsit o comunitate care a primit-o.

Disforia mea a fost cu siguranță declanșată de această comunitate online. Nu m-am gândit niciodată la sexul meu sau nu am avut o problemă cu a fi fată înainte de a lua contact cu această comunitate pe Tumblr. Era multă negativitate față de o fată cis, heterosexuală, albă și acest lucru m-a afectat”,  a spus Helena Kerschner despre modul în care comunitatea trans online a făcut-o să se simtă presată să schimbe genul.

Chloe Cole, o studentă de 17 ani din California, a avut o experiență similară când s-a alăturat Instagram la 11 ani. „Am început să fiu expusă la mult conținut și activism LGBT”, a spus ea. „Am văzut cum oamenii trans online au primit foarte mult sprijin și acest lucru m-a impresionat pentru că, la acea vreme, nu aveam foarte mulți prieteni.

Experții își fac griji că mulți tineri care doresc să tranziționeze o fac fără o evaluare adecvată a sănătății mintale.

Printre aceștia se numără și dr. Erica Anderson, psiholog clinician specializat în gen, sexualitate și identitate. Ea însăși, femeie transgender, Anderson a ajutat sute de tineri să tranziționeze în ultimii 30 de ani. Anderson susține procesul metodic, plin de repere, care durează de la câteva luni la câțiva ani pentru a trece prin tranziție. Astăzi, însă, este îngrijorată de faptul că multor tineri li se prescriu medicamente fără rezerve și făra a fi supravegheați corespunzător.

Sunt îngrijorată. Creșterea numărului de persoane în detranziție reflectă că unii tineri care au tranziționat au făcută în mod pripit”, a spus ea. Ea își face griji că unii medici recurg la medicație ca remediu pentru alți factori personali sau de sănătate mintală.

Atunci când alte probleme importante pentru un copil nu sunt abordate pe deplin înainte de tranziție, putem spune că profesioniștii din domeniul medical eșuează.

Potrivit unui sondaj online efectuat de dr. Lisa Littman anul trecut, 40% au spus că disforia lor de gen a fost cauzată de o afecțiune de sănătate mintală și 62% au considerat că profesioniștii medicali nu au investigat dacă trauma a fost un factor în deciziile lor de tranziție. „Disforia mea s-a a fost cauzată de problemele mele generale de depresie și de problemele pe care le aveam dn cauza imaginii corporale”, își amintește Helena. „Tocmai am ajuns la concluzia că m-am născut într-un corp greșit și că toate problemele mele din viață s-ar rezolva dacă aș tranziționa.

Chloe a avut o experiență similară. „Deoarece corpul meu nu se potrivea cu idealurile de frumusețe, am început să mă întreb dacă nu este ceva în neregulă cu mine. Credeam că nu sunt suficient de drăguță pentru a fi fată, așa că mi-ar fi mai bine ca băiat. În adâncul sufletului, mi-am dorit să fiu drăguță tot timpul.

Ea este de acord cu Dr. Anderson că este nevoie de mai multe evaluări psihologice pentru a determina dacă problemele de sănătate mintală ar putea influența dorința de tranziție.

Trebuie acordată mai multă atenție psihoterapiei”, a spus Chloe. „Se recurge imediat la tratamente medicale ireversibile, când ne-am putea concentra pe a-i face pe acești copii să nu-și urască corpurile.

• • •

Până în 2019, Marcus Evans a fost directorul clinic al serviciilor pentru adulți și adolescenți la Tavistock and Portman NHS Trust, un centru de sănătate mintală finanțat public din Marea Britanie, unde mulți tineri caută tratament pentru disforia de gen. Dar și-a dat demisia în urmă cu trei ani din cauza a ceea ce el a considerat drept medicalizarea inutilă a adolescenților disforici.

Am văzut copii căutând soluții medicale pentru probleme psihologice”, a spus Evans. „Dar politizarea problemei era un impediment în calea rigorii clinice adecvate. Asta însemna că multor copii vulnerabili li se prescriau tratamente medicale ireversibile pe care ar putea foarte bine să le regrete ulterior.

Într-adevăr, tranzițiile se înregistrează în rândul persoanelor tot mai tinere și se fac într-un ritm extrem de rapid. Medicamentele care blochează pubertatea sunt administrate chiar și copiilor de până la 9 ani, conform Asociației Profesioniste Mondiale pentru Sănătatea Transgenderilor. Injecțiile cu testosteron și estrogen sunt frecvent prescrise la vârsta de 13 sau 14 ani, în ciuda recomandării Societății Endocrine de a se aștepta cel puțin până la 16 ani. Iar intervențiile chirurgicale serioase, cum ar fi mastectomia, sunt uneori efectuate la copii de până la 13 ani.

Deși intervenția medicală pentru minori necesită consimțământul părinților, mulți părinți aprobă intervenția chirurgicală și terapia hormonală la recomandarea profesioniștilor din domeniul medical sau de teamă că copilul lor s-ar putea autovătăma dacă i se refuză tratamentul.

Este foarte greu pentru părinți să știe exact cum să-și evalueze proprii copii și de aceea aceștia se bazează destul de mult pe experți”, a spus Jane Wheeler, un fost avocat în domeniul sănătății care a fondat Rethink Identity Medicine Ethics, o organizație non-profit care promovează îngrijirea și tratamentul etic, bazat pe dovezi, pentru copiii disforici.

În mod evident, există multă îngrijorare cu privire la capacitatea adolescentului sau minorului de a aprecia pe deplin ce înseamnă cu adevărat tranziția.

Profesioniștii din domeniul medical urmează de obicei modelul de îngrijire afirmativă, care este susținut de Asociația Americană de Psihologie, validând identitatea de gen exprimată de pacient, indiferent de vârsta acestuia. Ca urmare, cei care fac detranziție raportează frecvent că obținerea rețetelor este o banalitate.

Un total de 55% au spus că evaluările lor medicale au fost inadecvate, conform sondajului Dr. Littman.

În cazul Helenei, tot ceea ce a fost nevoie pentru a obține o rețetă de testosteron a fost o vizită la Planned Parenthood (rețea de cabinete medicale din SUA care promovează avorturile ca metodă contraceptivă, n.n.) când avea 18 ani. Ea a spus că a durat mai puține de o oră până i s-a administrat de patru ori doza inițială obișnuită de către o asistentă, fără a vedea vreodată un medic. Chloe a spus că a fost în cazul ei toată perioada de tranziționare, de la începerea tratamentului cu medicamente care să blocheze pubertatea până la mastectomie a durat doar doi ani și că părinții ei și-au dat acordul. Singurul care a avut ceva rezerve a fost primul endocrinolog pe care l-a văzut, care a fost de acord să-i prescrie blocante pentru pubertate, dar nu testosteron când avea 13 ani. Dar apoi a mers la un alt medic care i-a dat rețeta fără probleme.

Deoarece toți terapeuții și specialiștii au urmat modelul de îngrijire afirmativă, nu au existat nici un fel de bariere pe tot parcursul procesului de tranziție”, și-a amintit ea. „Toți profesioniștii au încurajat tranziția medicală, așa că am crezut că este singura cale pentru mine de a fi fericită.

Evans, autorul cărții „Disforia de gen: Un model terapeutic de lucru cu copii, adolescenți și tineri adulți”, are propriul cabinet alături de soția sa în Beckenham, Anglia, unde ajută părinții care nu știu cum să abordeze disforia copiilor lor.

O varietate de studii sugerează că până la 80% dintre copiii care se consideră disforici se vor împăca cu sexul lor biologic fără a recurge la tranziție. De aceea, mulți profesioniști precum Evans consideră că este înțelept să se amâne cât mai mult timp posibil intervenția medicală ireversibilă. „Nu sunt împotriva tranziției. Pur și simplu nu cred că copiii își pot da consimțământul în mod informat.

Toate aceste tratamente au efecte secundare despre care criticii susțin că sunt prea grave pentru ca copiii să le înțeleagă pe deplin. Pe termen scurt, blocanții pubertății pot împiedica creșterea și pot afecta densitatea osoasă, în timp ce efectele pe termen lung sunt încă necunoscute, deoarece au fost aprobate de FDA abia în 1993.

Efectele secundare ale testosteronului includ colesterol crescut, boli cardiovasculare, diabet, cheaguri de sânge si chiar infertilitate.

În prezent, doar trei state americane – Arkansas, Arizona și Texas – au politici care limitează tratamentele de afirmare a sexului pentru minori, inclusiv intervenții chirurgicale, hormoni și logopedie.

Pentru cei care ajung în cele din urmă să regrete tranziția, consecințele terapiei hormonale și ale operației pot fi devastatoare.

Pentru Helena, testosteronul a provocat instabilitate emoțională care a culminat cu două spitalizări pentru autovătămare. În timp ce se afla în spital, ea și-a dat seama că tranziția ei a fost o greșeală. „Am văzut un montaj cu fotografii cu mine și, când am văzut cât de mult mi s-a schimbat fața și cât de nefericită arătam, mi-am dat seama că totul a fost o mare greșeală pe care nu ar fi trebuit să o fac. A fost o perioadă cu adevărat întunecată.

Chloe a spus că testosteronul i-a modificat structura osoasă, ascuțindu-i permanent linia maxilarului și lărgindu-i umerii. Ea a spus că se luptă și cu creșterea părului corporal și facial. Are o cicatrice mare pe piept de la mastectomie. „Recuperarea a fost un proces foarte greu pentru care nu eram pregătită”, a spus ea. „Nici nu puteam suporta să mă privesc uneori. Îmi făcea greață.

Cea mai gravă dintre toate preocupările este fertilitatea ei. Deși și-ar dori să aibă copii într-o zi, Chloe nu știe dacă viabilitatea ovulelor sale a fost compromisă de anii de injecții cu testosteron. Lucrează cu medicii pentru a afla, iar viitorul ei medical este incert.

Sunt încă în ceață cu privire la imaginea generală a sănătății mele din acest moment”, a spus ea.

• • •

Subiectul detranziției este adesea contestat de către comunitatea de activiști transgender, care susține că povești precum cea a lui Chloe și a Helenei vor fi folosite pentru a discredita mișcarea trans în ansamblu.

Acest lucru este de înțeles, deși puțin probabil, deoarece cercetările arată că până la 86% dintre adulții trans consideră că tranziția a fost decizia potrivită pe termen lung pentru ei. Dar, pe măsură ce din ce în ce mai mulți copii sunt cei ce iau decizii medicale serioase, cu implicații permanente, numărul celor nemulțumiți este aproape sigur că va crește.

De aceea, dr. Anderson se simte obligată să vorbească în numele lor, ca femeie transgender. „Unii dintre colegii mei sunt îngrijorați că conversația despre detranziționare va fi exploatată în războaiele culturale, dar îngrijorarea mea este că, dacă nu abordăm aceste probleme, vor exista și mai multă muniție pentru a critica munca adecvată pe care o facem.

Și, la fel ca Anderson, acești tineri – care vor trăi pentru totdeauna cu consecințele tranziției pripite – refuză să fie reduși la tăcere. „Vreau ca vocea mea să fie auzită”, a spus Chloe. „Nu vreau ca istoria să se repete. Nu pot lăsa ca asta să se întâmple altor copii.

Sursa: NY Post