Cel mai iute ardei din lume a fost creat la Buzău, de o echipă condusă de cercetătorul Costel Vînătoru, directorul Băncii de resurse genetice vegetale Buzău.
Potrivit specialiștilor, față de un ardei iute obișnuit, cel de la Buzău, are o iuțime de cel puţin două mii de ori mai mare.
Costel Vinatoru, director Bancă de resurse genetice vegetale Buzău:
„A fost implicat în încrucișare cel mai vechi soi românesc de ardei iute, cunoscut sub denumirea populară de ardei iute cornul caprei, iar el ne-a ajutat ca să obținem cel mai iute ardei, considerat cel mai iute ardei din lume”, spune Costel Vînătoru, potrivit ȘtirileProTV.
„Nivelul de iute”este stabilit internațional conform unității Scoville care măsoară nivelul de capsaicină din ardei, o substanță organică prezentă în difetite specii de ardei iuți.
Cine deține recordul oficial
Conform Guinness Book, recordul mondial pentru cel mai iute ardei este deținut de Carolina Reaper, apărut în Statele Unite.
Însă, potrivit cercetătorilor de la Buzău, ardeiul obținut de ei, care încă nu are o denumire, are constanta 2,4 milioane de unități Scoville, depășind, astfel, liderul mondial în materie de iuțime. Invenția românească este în procedură de omologare.
Cum în România suprafețele cultivate cu ardei iuți sunt prea mici, nici măcar Ministerul Agriculturii nu știe cantitatea totală recoltată.

- Moțiune împotriva Ursulei von der Leyen. Vlad Voiculescu, urmărit penal de DNA, susține că premierul și președintele Iohannis cunoșteau contractul pentru vaccinuri: „Nu a fost nimic impus de la nivel european” - 10 iulie 2025
- Icoana Maicii Domnului Prodromița, cinstită la Paraclisul Catedralei Naționale. Programul hramului de vară (11-12 iulie 2025) - 10 iulie 2025
- Budapesta, pusă la zid în PE, pentru că a interzis marșul LGBT. Europarlamentarul Claudiu Târziu: Astăzi este vizată Ungaria. Mâine poate fi România. Orice stat care refuză să se conformeze devine o țintă - 9 iulie 2025