Actuala structură a anului școlar pe module de învățare, în vigoare din septembrie 2022, este „un fel de șvaițer”, apreciază Florica Dimitrescu-Niculescu, profesor, filolog și lingvist, în vârstă de 94 de ani, membru de onoare al Academiei Române.
„O schimbare făcută prin care s-a anunțat în ziare, citez: Va intra în funcțiune și noul regulament-cadru al școlii și cu un nume nou și lung, prescurtat într-un acronim de care eu nu am auzit, ROFUIP, din care rezultă ce?
Că tezele nu vor mai fi obligatorii, elevii recalcitranți nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia o singură medie pe an. Dar, cel mai important, este că timpul școlar nu se mai împarte pe semestre, nici pe trimestre, ci pe un număr nu mai mic de 5 module de învățare urmate de tot atâtea vacanțe, un fel de șvaițer. Unele, citez, la decizia inspectoratelor școlare județene, după caz. (…) Așa merge școala românească. (…) Putem observa că nu se ține cont de o corelare a vacanțelor copiilor cu timpul liber al părinților, ceea ce în familie aduce perturbări majore”, a declarat Florica Dimitrescu-Niculescu, pe 31 august, într-o prelegere cu ocazia Zilei Limbii Române, la Academia Română, potrivit EduPedu.

- „Zilele Rezistenței”, în perioada 18-20 iulie, la Sâmbăta de Sus - 12 iulie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare), reacție la anunțul lui Ilie Bolojan privind recalcularea impozitului pe proprietate: Un jalon al colonizării economice și o piatră de moară atârnată de gâtul românilor - 12 iulie 2025
- Premierul Ilie Bolojan a prezentat cel de-al doilea pachet fiscal. Reforma companiilor de stat, reducerea risipei din Sănătate, creșterea vârstei de pensionare a magistraților, printre măsurile anunțate - 12 iulie 2025