Biserica Ortodoxă îi prăznuiește duminică, 2 octombrie, pe Sf. Sfinţit Mc. Ciprian și Sf. Mc. Iustina fecioara.
Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi era filosof şi vrăjitor cumplit, din Antiohia Siriei, fiind în slujba păgânescului şi necuratului zeu Apolo, notează Ziarul Lumina.
Încă din fragedă tinereţe, dornic fiind de învăţătură, iar părinţii săi fiind bogaţi, Ciprian colindase toate locurile cele mai vestite în acest meşteşug din vremea aceea: Atena, Egiptul, Caldeea, India ş.a. Astfel, s-a desăvârşit în toate tainele păcătoase ale magiei şi citirii în stele. Ciprian dobândise printre păgâni mare faimă şi pretutindeni îi defăima pe creştini.
Tot în vremea aceea trăia în Antiohia o fecioară creştină, pe care o chema Iustina şi care se născuse din părinţi păgâni, dar care, auzind de Domnul Iisus Hristos, cerceta pe ascuns adunările creştinilor. După multe şi stăruitoare rugăciuni, Iustina fecioara i-a adus la credinţa creştină şi pe părinţii ei. Pentru că era foarte frumoasă şi înţeleaptă, un tânăr de neam grec, Aglaid, s-a aprins de dragoste pentru dânsa şi dorea s-o ia de soţie.
Pentru că ea nu dorea acest lucru, Aglaid a mers la Ciprian vrăjitorul, iar acesta de trei ori a trimis vrăjile sale spre Iustina fecioara, dar vrăjile nimic nu i-au făcut. Văzându-şi neputinţa meşteşugurilor sale, Ciprian a împărţit averea sa săracilor şi a crezut în Domnul, botezându-se. Mai târziu, a fost făcut episcop, ostenindu-se în propovăduirea credinţei creştine.
Sfântul Ciprian şi Sfânta Iustina au fost prinşi în timpul lui Diocleţian şi pentru că l-au mărturisit cu mult curaj pe Hristos-Domnul, li s-au tăiat capetele, pe 2 octombrie, anul 304.

- Premierul Ilie Bolojan a prezentat cel de-al doilea pachet fiscal. Reforma companiilor de stat, reducerea risipei din Sănătate, creșterea vârstei de pensionare a magistraților, printre măsurile anunțate - 12 iulie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Memoria istorică nu poate fi apărată prin ștergere. Gândirea liberă nu poate fi filtrată prin grilele comisarilor ideologici - 11 iulie 2025
- BNR a comandat o cercetare statistică privind averea și proprietățile românilor, la „recomandarea” OCDE. Costul anchetei depășește șase milioane de lei - 11 iulie 2025