Reacțiile împotriva Legilor Justiției nu sunt lipsite de importanță, dimpotrivă, sunt o pagină din istoria demnității românești în fața tăvălugului unei istorii potrivnice, explică profesorul Ilie Bădescu, într-un interviu acordat pentru ActiveNews.
Desuveranizarea statului în raport cu imperativul autonomiei necondiționate a legii sale supreme, Constituția, poate surveni în urma unui eveniment precum ar fi o cucerire urmată de un act de ocupație, ori o lovitură de stat, ori o cedare neforțată a suveranității, precum spun specialiștii că s-a întâmplat în cazul adoptării Legilor Justiției, subliniază profesorul Ilie Bădescu.
„Noțiunea de desuveranizare este antonimul celei de suveranitate a statului ilustrată și garantată de independența legii sale supreme denumită Constituție. Atunci când Constituția, legea supremă într-un stat, este afectată în favoarea exercițiului uneia dintre cele trei puteri ale statului ori a unei voințe suprastatale, se vorbește despre deficitul de suveranitate sau, de-a dreptul, despre desuveranizarea statului în raport cu imperativul autonomiei necondiționate a legii sale supreme, Constituția.
Trebuie precizat că fenomenul ca atare al desuveranizării îmbracă formă evenimențială și deopotrivă procesual-istorică. Desuveranizarea poate surveni în urma unui eveniment precum ar fi o cucerire urmată de un act de ocupație și deci de suprimare a atribuțiilor suverane ale statului, ori o lovitură de stat, ori o cedare neforțată a suveranității, precum spun specialiștii în drept că s-a întâmplat în cazul pe care îl discutăm.
Istoricește, identificăm perioade în care statele își pierd suveranitatea pentru a o redobândi în momente prielnice etc.
Fenomenul desuveranizării are, așadar, o desfășurare seculară, cu fluxuri și refluxuri, cu înaintări și întoarceri.
Statele mici s-au confruntat cu acest fenomen în toate epocile, iar unele perioade au consemnat completa desuveranizare a statului, precum s-a întâmplat cu formațiunile statale voivodale odată cu intrarea în secolul fanariot.
Vreme de peste 100 de ani, formula statelor voevodale a fost anihilată, acestea fiind înlocuite printr-un tip de statalitate fără suveranitate, cu conducători complet aserviți Porții Otomane, jocului de interese ale marilor imperii și venalității păturii superpuse fanariote.
Statul fără suveranitate este, deci, un stat aservit și „elita” care l-a acaparat, folosindu-se de pârghii de susținere externe, este obedientă, străină sau înstrăinată de poporul peste care superfetează sufocându-l și parazitându-l”, notează profesorul Ilie Bădescu.
Protestul, o pagină din istoria demnității românești consemnată ca atare de istoriografie
Potrivit profesorului Ilie Bădescu, reacțiile împotriva pachetului legislativ, care, dacă va fi promulgat, va consacra formula desuveranizată a statului român, nu sunt lipsite de importanță.
„Ba dimpotrivă, asemenea reacții sunt expresia aceleiași pagini de atestare a demnității în fața tăvălugului unei istorii potrivnice.
Dacă am admite că asemenea reacții sunt lipsite de importanță ar trebui să conchidem că nici martirii n-ar fi trebuit să reacționeze în fața apostaziei pentru că reacțiile lor n-au putut și n-ar fi putut răsturna ordinea lumească.
Riposta martirilor are însă sens și valoare întru atestarea ordinii cerești și deci a șansei de păstrare în inima omenirii a marelui dar dumnezeiesc al Întrupării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu.
La o scară mai coborâtă, demnitatea reacției în fața absurdului istoric al desuveranizării statelor are același înțeles ca orice atitudine de apărare a rânduielilor așezate de Dumnezeu dat fiind că Dumnezeu a creat persoanele și neamurile să fie libere, neatârnate.
Riposta împotriva fenomenului desuveranizării are deci, implicit, un sens duhovnicesc, altfel pagina de istorie include în cartea popoarelor dovada consimțirii la planul diabolic al renunțării la libertate.
Într-un plan mai înalt trebuie să observăm că asemenea reacții binecuvântate sunt expresia de sus a celuilalt sens al demnității și libertății colective, cel al suveranității popoarelor, pe care se reazemă statele suverane. Aceasta îmbracă forme distincte, în frunte cu suveranitatea raportării la Dumnezeu.
De la nașterea sa ca popor creștin, poporul român nu și-a cedat suveranitatea credinței ortodoxe, ci a apărat-o cu prețul miilor de martiri, a milioanelor de eroi și sfinți necunoscuți, explică profesorul Ilie Bădescu.
Potrivit acestuia, reacția elitei intelectuale de la București împotriva pachetului legislativ în chestiunea justiției și a constituționalității statului român este importantă în cel puțin trei sensuri:
a) este un atestat al demnității;
b) este un exercițiu de luciditate, de apărare a aparatului gândirii spre triumful îndreptătoarei cunoașteri;
c) este adeverirea că pustiul nu poate îneca vocea care strigă în pustiu, astfel că cele două – stihia pustiirii și vocea rațiunii – se înfruntă azi, mâine și cât va dura trecerea prin pustiu, adică tot veacul.
- Mitropolia Basarabiei: Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită - 25 aprilie 2024
- In memoriam Ion Gavrilă Ogoranu. Lansarea romanului „IUDA”, scris în anii rezistenței din munți - 25 aprilie 2024
- Viktor Orban, la conferința CPAC de la Budapesta: Ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită în acest an cu una suveranistă - 25 aprilie 2024