Ce nu ne spun cei la la Institutul Elie Wiesel despre elita culturală și discursul antisemit interbelic

De curând editura Polirom a publicat o carte a editurii Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” intitulată „Elita culturală și discursul antisemit interbelic„. Autorii sunt Alexandru Florian și Ana Bărbulescu.

Despre Alexandru Florian, fiu de bolșevic, am tot scris de-a lungul anilor. De Ana Bărbulescu nu auzisem până acum. După un pic de cercetare online am aflat că este conf. univ. dr. la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București și coordonator al Departamentului de cercetare din cadrul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Din CV-ul dânsei am aflat că este absolventă a Facultății de Sociologie şi Asistenţă Socială, specializarea Sociologie, din cadrul Universitatea din Bucureşti. Dar ce mi-a atras atenția e bursele de cercetare pe care le-a obținut de-a lungul anilor:

  • 2005 – 2008 – Felix Posen Doctoral Fellowship – The Vidal Sassoon International Center, Hebrew University of Jerusalem;
  • 2006 – 2007 – Bursă de cercetare oferită de Fundaţia pentru promovarea culturii iudaice şi israeliene, Bucureşti;
  • 2004 – 2005 – Research Scholarship – Rothberg International School, Hebrew University of Jerusalem;

Cartea e o colecție de articole despre câțiva intelectuali din perioada interbelică care nu aduce absolut nimic nou. Faptul că Nicolae Iorga, AC Cuza, Octavian Goga sau Nae Ionescu erau antisemiți nu e o noutate. Asta înseamnă că e o pierdere de bani și de timp să cumpărați și să citiți volumul celor doi.

Eu aș fi fost curios să aflu motivele pentru care elita culturală interbelică era antisemită. Dar cum cei de la Elie Wiesel se feresc să ni le spună, să dăm cuvântul celor incriminați.

Iată ce zice Nicolae Iorga:

Elementul evreiesc de la noi, care a luat complect în stăpînire toate oraşele, orăşelele şi tîrgurile Moldovei, precum o făcuse, supt altă stăpânire, în acelea ale Bucovinei şi Basarabiei, şi care continuă după un sistem asupra căruia mă voiu opri, sistem adus la îndeplinire metodic, deşi în tăcere.

Nu voiu uita niciodată despreţul cu care, în tinereţea mea, îmi vorbia la Cotnari birjarul evreu de muncitorul ţeran care-şi rupe oasele pe cîmp. Acolo, la ţară, Evreii au intrat numai in două însuşiri: cîrciumari otrăvitori, cari aşteaptă şi la bariera oraşelor, şi mari arendaşi, secînd, în vederea cîştigului, care singur îi preocupă, şi vlaga ţarinei şi puterea însăşi a omului. (Iudaica, 1937)

Pe lângă asta, să nu uităm de avântul pe care-l luase comunismul în perioada interbelică. Iată ce spune istoricul Neagu Djuvara:

În Europa, când li s-a deschis posibilitatea de a juca un rol într-o societate, evreii nu au îmbrăţişat ideile conservatoare – care, ideologic, îi respingeau pe străini – dar au îmbrăţişat socialismul şi comunismul. Aşa se explică şi de ce în primul politburo (creat pentru a asigura conducerea în timpul revoltei bolşevice), din 1917, printre cei opt conducători comunişti patru erau evrei, plus Lenin, care era evreu doar după bunicul matern. (România Liberă)

După reușita Revoluției Bolșevice din Rusia, comuniștii au încercat să-și răspândească ideologia în toată Europa. În Ungaria l-au finanțat și susținut pe Bela Kun, evreu. Acesta a fost liderul revoluției bolșevice din Ungaria unde, la data de 21 martie 1919, a luat ființă Republica Bolșevică Ungară. Din fericire existența acesteia a fost de scurtă durată. La 4 august 1919 armata română intră în Budapesta și pune capăt experimentului bolșevic.

Dar nu doar Ungaria era amenințată de comunism, ci toată Europa. În aceeași perioadă, 1918-1919, se desfășoară Revoluția din Germania în urma căreia Kaiserul este înlăturat de la putere. Un rol major l-a avut Liga Spartacus, mișcare revoluționară marxistă, fondată de evreii Karl Liebknecht, Rosa Luxemburg și Clara Zetkin.

După abdicarea Kaiserului, în noiembrie 1918, Karl Liebknecht proclamă Republica Socialistă Germană. Concomitent, Philipp Scheidemann proclamă de la balconul Reichstagului, Republica de la Weimar. Câștig de cauză are Republica de la Weimar.

În decembrie 1918, Liga Spartacus se transformă în Partidul Comunist German și se alătură Internaționalei Comuniste de la Moscova.

Dar ce nu au reușit la Berlin, bolșevicii germani reușesc la Munchen. În aprilie 1919 este proclamată Republica Sovietică Bavaria, președinte fiind Eugen Leviné, de asemenea evreu.

Și existența Republicii Sovietice Bavaria a fost scurtă. În mai 1919 armata germană a Republicii de la Weimar a intrat în Munchen și a învins Armata Roșie Bavareză.

Din păcate cam asta era realitatea din perioada aceea și cam așa erau percepuți evreii de majoritatea populației, nu doar de elita culturală a României. Dar cei de la Institutul Elie Wiesel nu ne spun aceste lucruri pentru că nu se potrivesc narativei promovate de ei.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Ce nu ne spun cei la la Institutul Elie Wiesel despre elita culturală și discursul antisemit interbelic”

Comentariile sunt închise.