În aceste vremuri în care tot mai mulți oameni își pierd locurile de muncă din cauza caselor de marcat automate, un lanț de supermarketuri a decis să renunțe la casele de marcat unde clienții își scanează singuri produsele și angajează casieri.
Se întâmplă în Anglia, acolo unde lanțul de supermarketuri Booths a anunțat că renunță la aproape toate casele de marcat automate din magazinele sale, ca răspuns la cererea clienților, anunță BBC.
„Credem că toți colegii noștri care servesc clienții oferă o experiență mai bună și, prin urmare, am luat decizia de a elimina casele de marcat self-service din majoritatea magazinelor noastre. Clienții noștri ne-au spus de-a lungul timpului că aceste case automante pot fi lente, pot fi nesigure și sunt evident impersonale. Avem destul de multe produse vrac, fructe, legume și produse de panificație, și când te duci la o casă de marcat self-service cu acestea, trebuie să le identifici vizual, iar unii clienți nu știu să distingă un măr de altul, de exemplu”, a declarat Nigel Murray, directorul general al Booths.
Potrivit acestuia, mai există și alte probleme, precum verificarea vârstei, atunci când cineva cumpără alcool.
Cert este că doar două dintre magazinele companiei vor păstra casele de marcat unde clienții își scanează singuri produsele.

- Moțiunea împotriva Guvernului Bolojan a fost respinsă. Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Opoziția are nevoie de lideri care să o unifice - 14 iulie 2025
- Pr. Adrian Agachi, Patriarhia Română: Conținutul vulgar al unor piese recente destinate consumului muzical în rândul tinerilor depășește cu mult limitele nerușinării - 14 iulie 2025
- Președintele Nicușor Dan: Legea spune că dacă faci o organizație cu caracter legionar trebuie să faci pușcărie. Eu cred că nu - 14 iulie 2025
Asa trebuie sa se procedeze si in Romania.