Adrian David Coman, un profesor de istorie în vârstă de doar 25 de ani, iubește tradițiile românești și este înzestrat cu un talent deosebit, acela de a confecționa opinci.
Adrian David Coman este dascăl la școala din Avrig și mărturisește că de când se știe iubește folclorul, obiceiurile și tradițiile din Țara Oltului.
„Am învățat să colind, să măbucur de portul popular al bunicilor noștri, de cântecele și dansul lor. Din dragoste și respect pentru toate acestea, împreună cu tatăl meu, am amenajat un muzeu chiar în casa în care locuim”, spune Adrian David Coman, potrivit Consiliului Județean Sibiu.
În pridvor sunt expuse o serie de unelte vechi, specifice muncii la câmp, în pădure sau prin atelierele meșteșugărești.
„Pe unele le-am strâns din gunoi, pe altele din pivnițe sau poduri”, spune tânărul dascăl.
Pentru muzeul amenajat la etaj, Adrian Davin Coman a avut nevoie de bani. Și-a pus la „bătaie” întreaga bursă de merit pe care a obținut-o pe vremea studenției, dar și a celor doi ani de masterat. A absolvit Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” Sibiu devenind profesor de istorie. În plus, predă „Etnografie și Folclor” la Palatul Elevilor – Clubul Avrig, mergând și în școlile din localitățile învecinate Bradu, Mârșa și Săcădate.
Marele talent al tânărului dascăl avrigean este confecționatul de opinci. „Opinca este talpa țării și nu trebuie uitată”, este o vorbă veche și dragă, pe care o știe dinaninte să obțină locul I la faza națională a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, în anul 2017.
Pe „calul de cusut”, care este o băncuță din lemn pe care este montată o menghină, tot din lemn, sunt înșirate o serie de scule necesare confecționării de opinci.
„Folosesc piele de vițel. Înainte, opincile se făceau din piele de porc, însă oricine știa că ele nu trebuiau lăsate afară din casă pentru că le rodeau câinii sau pisicile”, spune Adrian David Coman.
În muzeul familiei David – Coman, pe o laviță din lemn de brad, stau înșiruite câteva perechi de opinci, aidoma celor purtate de avrigeni la Marea Unire. Sunt din piele de vițel și înainte de a fi purtate sunt unse cu untură de rață.
O pereche de opinci costă între 90 și 150 de lei, un preț rezonabil având în vedere costul materialelor și migala muncii, iar opincile făcute de Adrian David Coman au ajuns în SUA, Canada, Egipt, Canada și Italia.
- Toate buletinele emise în ultimii ani expiră pe 3 august 2031. Noua carte electronică de identitate va prelua și rolul cardului național de sănătate - 12 octombrie 2024
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR: Am decis să preiau coordonarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare - 12 octombrie 2024
- Elevii unei școli din Șeica Mare, județul Sibiu, vor purta uniforme făcute la croitoria din localitate, după ce părinții au cerut introducerea acesteia - 11 octombrie 2024