Statul român înființează Carpatica Feroviar, o „companie feroviară pentru război”. Situația CFR Marfă este incertă

Guvernul înființează o nouă companie feroviară, numită Carpatica Feroviar și prezentată ca fiind destinată apărării naționale, însă presa semnalează că, de fapt, este foarte posibil ca această companie să preia CFR Marfă, astfel încât statul român să scape de presiunea venită de la Bruxelles pentru recuperarea unor ajutoare de stat primite, în trecut, de CFR Marfă.

Executivul a lansat procedurile legislative pentru a înființa compania Carpatica Feroviar, aptă „pentru deservirea nevoilor de apărare ale țării”, inclusiv pe fondul problemelor cu care se confruntă operatorul feroviar de stat CFR Marfă, anunță Profit.ro.

Carpatica Feroviar SA va avea obligația legală de a asigura transporturile strategice ale statului român, contrabalansându-se riscul de refuz al societăților de transport private de a executa anumite transporturi feroviare sau chiar imposibilitatea acestora de a le prelua, în situații de criză.

Termenul de „criză” relevă urgența ce caracterizează necesitatea asigurării unor astfel de servicii de transport, care, în situația imposibilității de a le prelua sau refuzului din partea celorlalte companii private de transport, ar genera întârzieri ce pot afecta siguranța națională și a partenerilor externi, explică autoritățile.

„Carpatica Feroviar” va desfășura activități:

  • de interes strategic- ținând cont de parteneriatele României rezultate din obligațiile sale internaționale și de nevoia de acoperire a transportului de marfă în situații de criză;
  • comercial- fiind o societate cu capital de stat, finanțată din surse proprii, ce va realiza transporturile feroviare de marfă, venind în completarea cerințelor pieței de transport feroviar.

„Evenimentele extraordinare ale anilor 2020 – 2023 au relevat nevoia statului român de a se putea baza pe existența unei societăți de transport feroviar de marfă ce va putea realiza următoarele tipuri de transporturi:

  • transportul de trupe, echipamente, utilaje, armament, în caz de mobilizare a forțelor armate ale României și ale partenerilor strategici;
  • transportul de ajutor umanitar pentru zonele afectate de conflicte armate, pentru asigurarea cooperării internaționale;
  • transportul de cereale, materii prime și combustibil, pentru evitarea unei crize alimentare sau energetice.

Situația CFR Marfă este incertă

Inițiativa ministerului vine în contextul unor presiuni vechi ce durează de mai mulți ani ale Comisiei Europene asupra României, fie pentru recuperarea integrală a ajutorului de stat primit de CFR Marfă cu ocazia privatizării și considerat ilegal de către Bruxelles, fie pentru lichidarea benevolă a companiei de stat, explică Club Feroviar.

Potrivit sursei citate, Bruxellesul nu acceptă desființarea CFR Marfă și reînființarea mascată a acestei companii cu alt nume, gen Carpatica Feroviar, aceasta fiind motivul pentru care în proiectul privind înființarea „Carpatica Feroviar” nu se menționează ce urmează să se întâmple cu CFR Marfă.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Statul român înființează Carpatica Feroviar, o „companie feroviară pentru război”. Situația CFR Marfă este incertă”

Comentariile sunt închise.