Duminică, 12 mai, începând cu ora 12.00, în Capitală, va avea loc o paradă a costumelor populare românești.
Evenimentul este organizat de comunitatea Domnițe cu altițe, de Ziua Națională a Costumului Tradițional din România.
Potrivit organizatorilor, punctul de întâlnire este Piațeta Regelui Mihai, de unde se va pleca spre Calea Victoriei.
Ziua Națională a Costumului Tradițional din România se sărbătorește în a doua duminică a lunii mai. În acest an, portul tradițional românesc este sărbătorit duminică, 12 mai.
Ziua Națională a Costumului Tradițional din România a fost instituită prin Legea Legea 102/2015.
Potrivit legii, cu prilejul acestei sărbători, „se organizează activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone, şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional.”
Totodată, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, serviciile publice deconcentrate din subordinea acestora, cu atribuţii în domeniile educaţiei, culturii, cercetării, turismului, protecţiei mediului, sănătăţii şi finanţelor, pot acorda sprijin material, financiar şi logistic pentru organizarea sărbătorii Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România.
Muzeele de etnografie şi centrele pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale pot acorda asistenţă de specialitate şi pot monitoriza manifestările culturale, în vederea păstrării autenticităţii specificului etnografic al fiecărei zone, se precizează în lege.
- Episcopul Macarie: Viața doamnei Galina Răduleanu ne amintește că neamul nostru are atâtea femei-mucenițe, care nu s-au înfricoșat de temniță și de prigoană, ci au purtat pe umerii lor fragili crucea suferinței - 15 noiembrie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre Strategia UE privind egalitatea de gen: O încercare de resetare ideologică a societății europene - 14 noiembrie 2025
- Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli. Începutul Postului Crăciunului (14 noiembrie) - 14 noiembrie 2025
