Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost alături de oamenii grav afectați de inundații încă din primele momente ale dezastrului natural care a lovit mai multe localități din județul Galați.
Din primele zile în care apele au luat cu asalt zeci de localități gălățene, Arhiepiscopia Dunării de Jos a făcut apel la rugăciune și la ajutorarea sinistraților, s-au strâns alimente, pături și medicamente, s-a asigurat masă caldă și au fost pregătite locuri de cazare în mănăstiri pentru persoanele afectate de inundații.
„Mâine, 15 septembrie, de la Centrul eparhial va pleca o autoutilitară cu hrană caldă pentru cei ce sunt în prima linie în ajutorarea sinistraţilor din judeţul Galaţi.
În următoarea zi, la prima oră, după retragerea apelor şi deschiderea căilor de acces către zona afectată de viituri şi inundaţii, un convoi cu opt autoutilitare pline cu apă şi pâine va ajunge la semenii noştri greu încercaţi din Câmpia Covurluiului, şi anume în localităţile Cuza Vodă, Pechea, Slobozia Conachi şi Costache Negri.
De asemenea, print-un exerciţiu umanitar extraordinar împlinit cu dragoste şi devotament de preoţii, pompierii, militarii, rudele celor afectaţi de inundaţii şi mulţi voluntari, sinistraţii sunt cazaţi la oameni şi ajutaţi să treacă mai uşor peste situaţia grea care a apărut în viaţa lor”, a anunțat, sâmbătă, pe Facebook, Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Duminică, după Sfânta Liturghie, ÎPS Casian a mers împreună cu diaconii Catedralei la pompierii detașați din alte garnizoane pentru ajuta comunitățile sinistrate, cărora le-a mulțumit și le-a oferit hrană.
Ziua următoare, ÎPS Casian a mers la câteva case și biserici inundate și a ajutat la curățarea de mâl a bisericii din vecinătatea Protoieriei Covurlui, puternic afectată de inundații.
Totodată, preoții din parohiile din județul Galați s-au mobilizat și continuă să o facă și în aceste zile, mergând cu ajutoare în mijlocul oamenilor afectați de inundații.
Luni, 16 septembrie, opt autoutilitare au fost încărcate cu 13.000 de litri de apă îmbuteliată şi 9000 de pâini pentru a fi transportate în zona Covurlui, în localităţile calamitate.
Totodată, în casa preotului din localitatea Izvoarele, județul Galați, a fost preparată hrană caldă pentru sinistrați.
„Zi de zi, prin Centrul eparhial, protoierii şi parohii, preoţii şi voluntarii oferă alimente şi multe alte ajutoare, atât sinistraţilor, cât şi hrană caldă celor care lucrează aproape fără întrerupe la resabilirea normalităţii în zonele afectate.
Astăzi, 17 septembrie, după o şedinţă operativă la Centrul eparhial, prezidată de chiriarhul Dunării de Jos, în care au fost stabilite principalele coordonate de acţiune filantropică pentru zilele următoare, alte transporturi cu ajutoare umanitare au plecat din parohii către localităţile sinistrate.
În localităţile Costache Negri şi Cudalbi au ajuns la orele prânzului o parte din ajutoarele pregătite special. Şi astăzi, în mijlocul celor aflaţi în suferinţă s-a aflat Părintele Arhiepiscop Casian.
Ierarhul a participat la slujba de înmormântare a unui decedat din localitatea Costache Negri şi apoi a împărţit cizme şi alte materiale pentru curăţenie familiilor sinistrate din această localitate.
Ajutoarele au fost aduse prin contribuţia preoţilor şi crendincioşilor din parohiile gălăţene ”Sfântul Grigorie Teologul” şi ”Sfinţii Martiri Brâncoveni”.
În continuare, Înalpreasfinţia Sa a mers la biserica din localitatea Cudalbi, grav afectată de inundaţii, pe care a binecuvântat-o cu aghiasmă în urma igienizării şi curăţirii de nămol.
Zilele următoare, pentru ajutorarea familiilor sinistrate şi a copiilor acestora, la iniţiativa chiriarhului Dunării de Jos vor fi implementate două noi programe eparhiale.
Primul va avea în vedere oferirea de hrană caldă sinistraţilor, pompierilor şi voluntarilor implicati direct în acţiunile de curăţare a gospodăriilor şi caselor inundate, printr-un pod de iubire de la familiile care nu au fost afectate de dezastrul inudaţiilor, care se vor implica în pregătirea şi distribuirea unei mese calde.
Cel de-al doilea program va avea ca scop oferirea de îmbrăcăminte şi încălţăminte copiilor care provin din familiile sinistrate, contribuţia cea mi importantă în cadrul acestei fapte bune fiind din ajutorul de urgență pentru sinistrații din județul Galați, aprobat de Preaferictul Părinte Patriarh Daniel.
Mâine, alte parohii din Eparhia Dunării de Jos sunt programate pentru a duce în zonele sinistrare alimente şi produse de curăţenie”, a anunțat pe pagina Arhiepiscopiei Dunărea de Jos, pr. Rareș Bucur.
* Toate informațiile și imaginile folosite pentru realizarea acestui articol au avut ca sursă pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
- Judecătoarea Laura Iuliana Scântei, opinie separată în cazul Șocoacă: CCR nu are competenţa de a analiza comportamentul şi opiniile candidaţilor la prezidenţiale - 8 octombrie 2024
- CCR a făcut publică hotărârea privind respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă la Preşedinţie - 7 octombrie 2024
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), de la Bruxelles: Soluția pentru integrarea rapidă a Republicii Moldova în UE este reunificarea cu România - 7 octombrie 2024