Doamna Galina Răduleanu, fostă deținută politic, este pentru noi toți un model de demnitate creștină, a transmis, marți, europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în PE.
Declarația a fost făcută în contextul în care dr. Galina Răduleanu (91 de ani) a primit Crucea Moldavă din partea Mitropoliei Moldovei, după cum a relatat RostOnline.
„Mă bucur mult să aflu că doamna Galina Răduleanu, fostă deținută politic, a primit Crucea Moldavă, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei.
Galina Răduleanu, astăzi în vârstă de 91 de ani, s-a născut în Basarabia, fiind fiica preotului mărturisitor Boris Răduleanu.
La vârsta de 17 ani, Galina Răduleanu a fost exmatriculată din liceu, pe motiv că notase într-un caiet câteva rânduri considerate „dușmănoase“ la adresa regimului. Totuși, Galina Răduleanu a urmat liceul la seral, apoi s-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj, pe care a absolvit-o în 1958.
A fost arestată pe 23 septembrie 1960, în perioada în care era medic, pentru activitate anticomunistă. Tatăl ei, Boris Răduleanu, era deja arestat din martie 1960, pentru același motiv.
În urma simulacrului de proces, Galina Răduleanu a fost condamnată la 7 ani de închisoare. A suferit în închisorile Jilava, Oradea, Arad. A fost eliberată în 1964, prin decretul de amnistie generală.
După o viață de pătimiri pe care le-a dus cu ajutorul rugăciunii fierbinți, doamna Galina Răduleanu este pentru noi toți un model de demnitate creștină. Sunt fericit că am cunoscut-o și am avut privilegiul de a participa la mai multe evenimente culturale și civice alături de domnia sa”, a transmis, marți, pe Facebook, europarlamentarul Claudiu Târziu.
- „Marșul pentru viață”, sâmbătă, 28 martie, în București și în mii de localități din România și din Republica Moldova - 13 februarie 2026
- Nicușor Dan, după reuniunea informală a Consiliului European: Trecerea României la euro este benefică - 13 februarie 2026
- Kaufland se delimitează de proiectul pentru adolescenți „trans” anunțat de Asociația Accept. Ce spune compania și ce mai trebuie clarificat - 11 februarie 2026
