Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR) a susținut, miercuri, în sesiunea plenară a Parlamentului European, că este nevoie de o mai bună reglementare a statutului profesional al agricultorilor, care să le asigure o plată corectă a muncii lor și protecția socială de care au nevoie.
Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii „Provocările cu care se confruntă fermierii și lucrătorii agricoli din UE.”
Potrivit europarlamentarului român, problemele cu care se confruntă sectorul agricol îi afectează atât pe angajatori, cât și pe angajați. Pe de o parte, angajatorii reclamă că se confruntă cu lipsa forței de muncă calificată, iar mulți dintre agricultori se apropie de vârsta de pensionare.
Pe de altă parte, a subliniat Claudiu Târziu, lucrătorii din agricultură sunt afectați de incertitudinea legată de continuitatea locului de muncă, fiind vorba de activități sezoniere. Mulți dintre lucrători nu sunt angajați cu documente legale, nu au asigurări medicale și nu pot beneficia de servicii medicale gratuite.
„Este nevoie de formare profesională, în școli cu profil agricol, și de o mai bună reglementare a statutului profesional al agricultorilor, care să le asigure o plată corectă a muncii lor și protecția socială de care au nevoie”, a explicat europarlamentarul Claudiu Târziu.
- Premierul Robert Fico: Slovacia este pregătită să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina - 9 martie 2026
- Patriarhia Română, de Ziua Deținuților Politici: Avem îndatorirea morală de a ne aminti de românii care s-au jertfit mărturisind credința creștină în fața ateismului - 8 martie 2026
- Foștii deținuți politici, comemorați luni la Memorialul Închisoarea Pitești - 8 martie 2026
