România achiziționează containere de decontaminare, materiale tehnice, dispozitive medicale și medicamente pentru stocurile strategice ale Comisiei Europeane în caz de evenimente CBRN (chimice, biologice, radiologice și nucleare), a anunțat, sâmbătă, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), condus de Raed Arafat.
DSU nu a precizat costul acestor achiziții și nici sursele de finanțare necesare pentru realizarea lor.
„Achizițiile la care se face referire sunt realizate în cadrul unui proiect european de amploare, denumit „RescEU medical and CBRN stockpiles in Romania (RescEU-MED-CBRN-RO)”, finanțat prin programul rescEU, parte a Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, și vizează dezvoltarea stocurilor strategice ale Comisiei Europene.
Proiectul este coordonat de către Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și implementat în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Scopul acestui proiect este dezvoltarea și consolidarea capacităților de răspuns la nivelul Uniunii Europene, în special pentru tipurile de evenimente CBRN (chimice, biologice, radiologice și nucleare), prin crearea unor rezerve strategice comune, care pot fi mobilizate rapid, la solicitarea Uniunii Europene, în sprijinul statelor afectate de o astfel de situație de urgență”, se arată în comunicatul DSU.
Potrivit sursei citate, „echipamentele ce vor fi achiziționate în cadrul proiectului includ o gamă variată de materiale tehnice, dispozitive medicale, medicamente și facilități de suport logistic”.
„Precizăm că achiziția containerelor de decontaminare pentru persoane face parte din capacitatea de rezervă a Uniunii Europene, dezvoltată pentru a răspunde oricărui tip de amenințare CBRN, indiferent de locul în care aceasta ar putea surveni în spațiul comunitar. Astfel de stocuri strategice sunt dezvoltate nu doar în România, ci și în alte state membre, precum Finlanda, Franța și Polonia, în cadrul aceluiași mecanism european de protecție civilă.
Aceste resurse pot fi utilizate oriunde, la solicitarea Uniunii Europene, în sprijinul statelor aflate în dificultate și nu sunt destinate unui context specific sau unui scenariu militar la granițele țării noastre”, precizează DSU.
DSU susține că aceste achiziții „nu sunt motivate de o presupusă pregătire pentru un conflict nuclear sau de extinderea conflictelor de la granița Uniunii Europene”.

- Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre declarația de la Vilnius semnată de Nicușor Dan: O gafă colosală, care ne poate costa securitatea și viitorul - 3 iunie 2025
- Fondurile UE, sub semnul întrebării. Ministrul Finanțelor speră la un răgaz din partea Comisiei Europene. Nicușor Dan: România a promis multe şi nu a făcut nimic - 3 iunie 2025
- Comunitatea românească din Odesa, scrisoare deschisă către președintele Nicușor Dan - 3 iunie 2025
Serios??? IN AUSTRIA NU….Astfel de stocuri strategice sunt dezvoltate nu doar în România, ci și în alte state membre, precum Finlanda, Franța și Polonia, în cadrul aceluiași mecanism european de protecție civilă.
Acum , este afacerea lui ” ARAFAT ” ca la covid , restul ce mai conteaza . Arafat , fiind ” decidentul real al Ministerului de Interne si conducatorul decident financiar ” al afacerii motiviate instutional MI ” restul sunt de umplutura la ” comisioane legale / sau mai putin legale in cauza ” Imi amintesc , COVID , TELE DON , ANTENE , si achizitie 2 CAMIOANE ASA ZIS DOTATE INTREVENTIE , pe 2 mil euro , ( declarate oficial teledon in cauza , dar neverificate niciodata de ANAF ” Apoi , acum ” daca tine la masa de poker institutionala , de ce sa nu ” marim potul ” acum oficial european .Doamne ajuta