Ziua Învățătorului se sărbătorește joi, 5 iunie, data nașterii lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului în limba română.
În onoarea lui Gheorghe Lazăr, Parlamentul a adoptat în 2007 propunerea legislativă prin care s-a instituit Ziua Învăţătorului, manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic şi cultural. Legea nr. 289/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 749 din 5 noiembrie 2007.
Gheorghe Lazăr (5 iun. 1779 – 17 sept. 1823) s-a născut în Avrig și a fost al şaselea copil al unei familii de ţărani, Gheorghe şi Maria Lăzăroaie.
Gheorghe Lazăr a beneficiat de o pregătire enciclopedică, studiind, mai întâi la Cluj, apoi la Viena, limbi străine, teologie, drept, filosofie, ştiinţe, pedagogie, literatură, matematică, inginerie practică, ştiinţe militare, medicină, fiind influenţat de curentul iluminist, potrivit volumului „Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900″ (Bucureşti, Editura Academiei, 1979), notează Agerpres.
În anul 1816, Gheorghe Lazăr s-a stabilit la București. Aici, Gheorghe Lazăr se manifesta ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești în „limba maicii sale”.
În 1818, după obținerea aprobării pentru înființarea școlii românești, aceasta și-a început activitatea la Sfântul Sava, elevii săi fiind, pentru început, băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, în timp ce copiii boierilor frecventau în continuare școala grecească.
Noua instituție de învățământ a devenit în anii următori unul dintre cei mai importanţi piloni ai consolidării și răspândirii culturii românești. Demne de remarcat sunt numele primilor absolvenţi ai şcolii de la Sfântul Sava: Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Simion Marcovici și alții, scrie Rador.
Gheorghe Lazăr a scris manuale precum „Aritmetica matematicească” şi „Trigonometria cea dreaptă” care au însemnat introducerea termenilor tehnici în limba română.
În perioada Revoluției din anul 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au fost de partea lui Tudor Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să mânuiască armele și să se apere.
Documentele vremii atestă şi activitatea inginerească a dascălului, anume ridicarea topografică a Moșiei Obislavu (Dâmbovița) și a Moșiei Fântânele (Prahova).
Gheorghe Lazăr trece la Domnul în ziua de 17 septembrie 1823, la doar 44 de ani, fiind înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale.


- România și alte state UE cer Comisiei Europene o finanțare substanțială pentru Politica Agricolă Comună în următorul cadru financiar - 6 iunie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Atacul organizatorilor marșului LGBT la adresa Bisericii Ortodoxe Române, o jignire inadmisibilă față de una dintre valorile fundamentale ale națiunii - 6 iunie 2025
- Biserica Ortodoxă Română, în ținta activiștilor LGBT. Ce transmite o „preoteasă” lesbiană invitată „să binecuvânteze” cuplurile de homosexuali la Bucharest Pride - 6 iunie 2025