Patriarhia Română și-a exprimat, joi, îngrijorarea și dezaprobarea cu privire la marșul Bucharest Pride, organizat sâmbătă, 7 iunie, în ajun de Rusalii.
„Patriarhia Română își exprimă deschis îngrijorarea și dezaprobarea cu privire la marșul Bucharest Pride, care va avea loc în ziua de sâmbătă, 7 iunie 2025, în ajunul marelui Praznic împărătesc al Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile), potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Considerăm că evenimentul Bucharest Pride este alăturat în mod sfidător sărbătorii religioase menționate, aceasta din urmă având o conotație sfântă pentru întreaga creștinătate. Prin urmare, Bucharest Pride este un act provocator și total nepotrivit mai ales în contextul actual marcat de ideologii seculariste şi tensiuni sociale.
Adresăm un apel tuturor credincioșilor ortodocşi să intensifice rugăciunea pentru familia creştină, să nu răspundă provocărilor venite din partea participanţilor la marşul Bucharest Pride şi nici să folosească un limbaj ofensator sau un comportament violent faţă de aceştia, fapt care contrazice o conduită demnă de un adevărat credincios al Bisericii Ortodoxe Române.
Pentru Biserica Ortodoxă Română, aceste manifestări provocatoare sunt dăunătoare în special pentru tineri și pentru copii inocenţi. Învățătura creștină, bazată pe Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii, consideră homosexualitatea ca fiind păcat, deoarece aceasta contravine fundamental noțiunii de familie sau căsătorie bazată pe unirea între un bărbat și o femeie, instituție întemeiată de Dumnezeu Creatorul universului şi al omului (Facere 2, 24)”, se precizează în comunicatul transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Pe același subiect:
Primăria Capitalei a aprobat marșul LGBT pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor
- Guvernul a prezentat mecanismul SAFE pentru România: împrumut de 16,6 miliarde de euro pe 45 de ani pentru 21 de proiecte - 26 ianuarie 2026
- Europarlamentarul Claudiu Târziu: Tupeul lui Zelenski este uluitor (VIDEO) - 26 ianuarie 2026
- Academia Română și Academia de Științe a Moldovei, apel istoric: Este momentul acțiunii menite să conducă la marea operă de reîntregire națională - 24 ianuarie 2026
