Pr. Adrian Agachi, Patriarhia Română: Conținutul vulgar al unor piese recente destinate consumului muzical în rândul tinerilor depășește cu mult limitele nerușinării

Părintele Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a avertizat luni asupra impactului negativ pe care vulgaritatea îl are asupra sufletului copiilor, menționând că această tendință este alimentată de o nepăsare generalizată la nivelul societății.

Declarația a fost făcută în contextul informațiilor vehiculate în spațiul public despre recentul festival de muzică de la Costinești, unde peste 500.000 de copii și tineri au fost expuși unor versuri care promovau limbajul licențios, pornografia și consumul de droguri.

„ (…)Rușinea care aduce păcat este cea care te împiedică să îți mărturisești patimile sufletești, să lupți împotriva lor și să îți îndrepți comportamentul.

Rușinea care aduce mărire și har este reprezentată de bunul-simț care te impulsionează să te comporți adecvat și de acea delicatețe sufletească deosebită care însoțește inima curată și mintea ageră.

Însă există și patima gravă a nerușinării însoțită de primitivism și obscenitate. Conținutul vulgar al unor piese recente destinate consumului muzical în rândul tinerilor depășește însă cu mult până și limitele nerușinării. Consecințele le decontăm cu toții, în fiecare zi.

De fapt, nerușinarea crește din nepăsare.

Nepăsarea părinților față de educația propriilor copii.

Nepăsarea copiilor față de sfaturile bune ale propriilor părinți.

Nepăsarea oamenilor față de Dumnezeu.

Nerușinarea a ajuns „mare” pentru că și nepăsarea este prezentă pretutindeni”, a transmis, luni, pe Facebook, părintele Adrian Agachi.

Pe același subiect:

Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Costinești 2025, fotografia unei generații crescute cu o ideologie dizolvantă. E timpul să spunem: DESTUL!

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Pr. Adrian Agachi, Patriarhia Română: Conținutul vulgar al unor piese recente destinate consumului muzical în rândul tinerilor depășește cu mult limitele nerușinării”

  1. Daca sunt ” bani , fara numar , fara numar ” DEMOCRATIE SA IASA , apoi care este diferenta ” intre manipulatori politici ” Parlament , si ” actiunea in cauza ” tot manipulatori politici , aici ” copiii ” , daca ei au un singur asa zis ” Dzeu ” cel al banului far de scupul .Restul este o ” poveste bibilica ” fapta si puterea lor de a face fapta in folosul lor , fara de scrupul ” privind Dzeu asa zis al lor cel a banului ” LE -A DAT TOT ACUM ” , guvernarea , presedinte , etc, , etc , vorba ” Parintelui de la Athos , candva ” adica , vom ” vedea in timp FIARA , din spatele lor. Acum incet , incet , o vedem pas cu pas , mai ” usor acum ” mai diferit peste 3-5 ani .Restul , Doamne ajuta , suntem singuri in mana ” FIAREI ” fiecare sa va descurca sau nu dupa putinta ,lui , pacat ca ” BISERICA CRESTINA ” doar face ” sesizari in cauza ca la Parlament ( asa zisa opozitie ” de ” ochii lumii democratice ” si nu i-a masuri adevarate , CONSTITUTIONALE in cauza , pentru ” aparare crestinsim ortodox ” se pare ca ” penticostalii sunt mai practici adica si prin fost presedinte , si prin actual presedinte ales , si prin guvern si prin tot ceea ce inseamna ” functionalitate asa zis stat suveran roman ” in folosul lor.

    Răspunde

Răspunde-i lui viorel draghiciAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.