Sinaxarul zilei: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătuşu și Sfânta Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește marți, 22 iulie, pe Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătuşu, pe Sfânta Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și pe Sfânta Cuvioasă Muceniţă Marcela, notează Ziarul Lumina.

Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătuşu s-a născut în 8 decembrie 1909 în satul Ţepeşti, comuna Crăpăturile, din judeţul Vâlcea. Părinţii săi, Marin şi Maria, au avut şapte copii, Ilie fiind al doilea prunc al familiei. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, apoi ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În ziua de 5 iulie 1931 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu. A fost hirotonit diacon în 27 august 1934, apoi, următoarea zi a primit harul preoţiei din mâinile Episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noului Severin. Odată cu instaurarea regimului comunist în România, s-a declanşat o mare prigoană asupra preoţilor. Sfântul Ilie Lăcătuşu a fost arestat în perioada 18 iulie 1952 – 26 aprilie 1954 şi trimis să lucreze în coloniile de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Între 1 iulie 1959 şi 6 mai 1964 a fost din nou arestat şi trimis la muncă silnică în Deltă, la Periprava.

În temniţă, Sfântul Ilie se îndeletnicea cu rugăciunea, fiind ca un apostol ce îi îndruma pe mulţi pe calea lui Hristos. Era un model de smerenie şi de dăruire de sine, deoarece atunci când primea un pachet cu haine de acasă îl oferea deţinutului care avea mai multă nevoie de el. Chiar şi mâncarea sa o dăruia celor suferinzi. După eliberarea sa în anul 1964, i s-a stabilit domiciliul forţat la Bolintin, unde a fost obligat să lucreze ca zidar. La 1 aprilie 1965, prin purtarea de grijă a Patriarhului Justinian Marina, şi-a reluat slujirea preoţească la Parohia Gârdeşti, din judeţul Teleorman. În 1970 a fost transferat la Parohia Cucuruzu, din judeţul Giurgiu, unde a slujit până la 1 ianuarie 1978. Bineplăcând lui Dumnezeu pentru vieţuirea sa cea curată, s-a mutat la cereştile lăcaşuri în data de 22 iulie 1983. A trecut la Domnul pe când se afla pe un pat de spital, fiind înconjurat de familia sa. Înainte de a muri a prorocit că soţia sa va trece la cele veşnice după 15 ani. Când a avut loc înmormântarea soţiei sale, la 15 ani de la mutarea sa la Domnul, trupul său a fost aflat întreg, bine mirositor şi frumos la vedere.

Sfânta Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena

Sfânta Maria Magdalena a fost uceniţă şi mironosiţă a Mântuitorului Iisus Hristos, cea dintâi şi cea mai mare dintre toate uceniţele şi purtătoarele de mir. Era din Galileea, din cetatea Magdala, de la hotarele Galileei cu Siria. Mântuitorul i-a luminat cugetul cu lumina unei noi vieţi, din dumnezeiască dragoste. Din acel moment, Maria s-a făcut următoare lui Hristos, slujindu-I cu credinţă. În clipa cea mai grea, a răstignirii, când Apostolii erau departe, Maria Magdalena a rămas lângă Crucea Mântuitorului, iar când Sfântul Trup al Domnului a fost aşezat în mormânt, ea l-a uns cu miresme, vărsând multe lacrimi. Maria Magdalena s-a învrednicit a fi cea dintâi care a primit de la înger vestea Învierii Domnului şi tot ea a fost prima persoană care L-a văzut pe Domnul Înviat. „Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică), El S-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut” (Marcu 16, 9-11). După Înălţarea la cer a Domnului, Sfânta Maria Magdalena a pornit alături de Sfinţii Apostoli în lupta plină de primejdii, pentru răspândirea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. Tradiţia spune că a ajuns până la Roma, iar de acolo a ajuns la Efes, unde slujea Sfântului Apostol Ioan în ostenelile sale de răspândire a cuvântului Domnului.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.