Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare, a salutat, joi, decizia Parlamentului European (PE) de a solicita anularea programului SAFE privind înarmarea statelor membre.
Reamintim că PE a anunțat, miercuri, că dă în judecată Consiliul UE și cere anularea programului SAFE de împrumuturi de peste 150 de miliarde de euro pentru cheltuieli militare, adoptat de Comisia Europeană printr-o procedură de urgență care a ocolit legislativul european, după cum a relatat RostOnline.
„În dispreț total față de atribuțiile Parlamentului, Ursula von der Leyen a forțat adoptarea proiectului în regim de urgență, pe baza prevederilor din Articolul 122 al Tratatului de funcționare al Uniunii Europene.
Parlamentul European a inițiat o acțiune în justiție împotriva Consiliului Uniunii Europene din cauza modului în care a fost adoptat programul Security Action for Europe (SAFE), un instrument financiar în valoare de 150 de miliarde de euro destinat consolidării industriei europene de apărare”, a transmis europarlamentarul Claudiu Târziu.
Potrivit acestuia, deși Parlamentul susține obiectivele programului, consideră că a fost exclus în mod ilegitim din procesul legislativ, ocolind astfel controlul democratic.
„Ursula von der Leyen și „aristocrația” politică de la Bruxelles pe care o patronează trebuie readuse cu picioarele pe pământ, iar Uniunea Europeană trebuie să redevină o comunitate bazată pe reguli democratice, nu pe decrete emise din spatele ușilor închise!”, a concluzionat europarlamentarul Claudiu Târziu.

- Semnal puternic! Părintele Adrian Agachi: Dumnezeu a făcut bărbat și femeie. Și i-a făcut să rămână astfel, nu să se joace cu propria identitate după bunul plac - 10 octombrie 2025
- Polonia RESPINGE pactul UE privind migrația și azilul - 10 octombrie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu: Normalitatea constă în familia constituită dintr-un bărbat și o femeie - 10 octombrie 2025
Uniunea Europeana , cel putin in ultimii 20 de ani , a avut trei mari crize financiare , datoria crizelor financiare americane :
1. prima 2004-2007 , cu asa zisle actiuni , privind caderea pietei imobiliare americane , supra-evaluata la vremea aceea . Redresarea bancilor europene , s-a facut atat ” prin pompare euro in piata ” , cat si prin intrarea asa ziselor tari est -europene in E.C , adica , ROMANIA , BULGARIA , care au asigurat o noua forta de munca ieftina si un nou capital nationala in cauza , materii prime , rafinarii procesare titiei , agricultura , etc, ec
2.a doua 2008-2012 , cu noua recesiune americana , care a lovit din nou EUROPA , care i-ar a pompat in piata financiara miliarde de euro , cu rezultatele cunoscute , atunci , in ROMANIA , pe vremea lui Basescu , recesiunea , cu 25 % , reduceri pensii , etc, etc , cu GRECIA , care a luat-o in cap privind asa zisul ” deficit bugetar ” fiecare cu miascarile sociale care au ” inceput si noile partide asa aparute in schema politica dupa 2010 , vezi ROMANIA , USR, si GRECIA si alte tari U.E.
3.a treia 2016-2020 , din nou cu recesiunea americana si datorii nerecuperate privind asa zisa politica americana de ” aparator militar al democratiei ” , care s-a finalizat iN Europa , iar prin pompare de miliarde de euro , prima data in afacerea COVID , dupa cu continuare actuala in afacerea UKRAINA , cu continuitate si bataie lunga acum cel putin pe urmatorii 3-5 ani .
Acum cine a castigat si castiga si acum , MAREA DEMOCRATIE AMERICANA , iesita de 3 ori din recesiune pe supra-consum , social , economic , politic , militar . Cine pierde EURPA , care continua sa fie datoare la ” EI ” , si atunci din nou reduceri , restrictii financiare , tari in asa zis deficit bugetar , politica de austeritate economica si sociala , etc, etc, cel mai elocvent caz este al ROMANIEI , care , cu derbedeii iei fanarioti de grup infractional organizat la devalorizarea statului a ajuna ca GRECIA in 2010-2012 . Acum este firesc ca suntem ca stat prostituat si cu doua amante pe cap UKRAINA SI MOLDOVA care trebuiesc intretinute fiind amante legale europene , si atunci de UNDE BANII : DIN NOI BIRURI POPULATIE , REDUCERI PENSII , REDUCERI BUGETARE , etc, etc .
Concluzie : CE PARLAMENT EUROPEAN VA SCHIMBA MAREA AFACERE AMERICANO-EUROPEANA ,DIN NOU LA ASA ZISA INARMARE , PE BANII PROSTILOR CAND ” EA ” AFACEREA IN CAUZA A FOST SEMANATA SI DEFINITIVATA DE CEI DECIDENTI REALI : TRUMP SI PUTIN .Restul vom vedea .Doamne ajuta