O declarație video distribuită pe contul de Facebook al Ministerului Afacerilor Interne privind noua carte de identitate a declanșat reacții intense și, mai ales, a scos la iveală un adevăr pe care autoritățile se pare că nu l-au explicat până acum, ca să nu spunem că l-au ținut ascuns.
„Cartea de identitate simplă nu este document de călătorie”, se precizează în înregistrarea video.
Așadar, cetățenii români care solicită noua carte de identitate simplă, adică fără cip, trebuie să știe că documentul nu este suficient în cazul în care doresc să călătorească în străinătate.
Reamintim că noile cărți de identitate se eliberează în România începând din luna aprilie 2025. Ele sunt de două feluri: carte electronică de identitate (CEI), adică cu cip, și carte simplă de identitate (CIS).
În paralel, sunt valabile și vechile cărți de identitate model 1997, însă acestea nu se mai eliberează în prezent, urmând ca cele aflate în circulație să expire în 2031.
MAI a revenit, sâmbătă, pe Facebook, cu detalii despre cele două tipuri de documente:
Cartea electronică de identitate (CEI)
- format tip card bancar;
- document de călătorie în străinătate;
- elemente de securitate fizică;
- protecție avansată a datelor personale;
- acces la servicii online și semnătură electronică;
- schimbare adresă de domiciliu fără înlocuirea CEI;
- se eliberează și minorilor cu vârsta între 0 și 14 ani;
- gratuită pentru persoanele cu vârsta de peste 14 ani.
Cartea simplă de identitate (CIS)
- același format tip card bancar;
- elemente de securitate fizică ;
- nu este document de călătorie, nu are funcții electronice;
- nu se eliberează și minorilor cu vârsta între 0 și 14 ani;
- costă 40 de lei.
„Alegerea îți aparține!”, a transmis MAI.
- Nicușor Dan confirmă că România a votat pentru acordul UE-Mercosur: „Este o oportunitate pentru țara noastră!” - 9 ianuarie 2026
- ULTIMA ORĂ: Ministrul Agriculturii nu a semnat Memorandumul UE-Mercosur. Va accepta România acordul susținut de Nicușor Dan? - 9 ianuarie 2026
- Apel la rugăciune și solidaritate pentru familia preotului Ioan Cozma - 8 ianuarie 2026
