Parlamentul European dă în judecată Consiliul UE și cere anularea programului SAFE de împrumuturi de peste 150 de miliarde de euro pentru cheltuieli militare, adoptat de Comisia Europeană printr-o procedură de urgență care a ocolit legislativul european, anunță Euractiv.com.
„Parlamentul a depus astăzi (20 august) o cerere la Curtea de Justiție pentru anularea regulamentului SAFE”, a declarat serviciul său de presă pentru Euractiv.
Parlamentul subliniază că instrumentul are sprijinul său deplin, dar problema este temeiul juridic ales, care subminează legitimitatea democratică.
Reamintim că în luna martie, Comisia Europeană a prezentat Cartea albă pentru apărarea europeană și planul pentru înarmare, după cum a relatat atunci RostOnline.
Comisia Europeană a anunțat, recent, că 18 state membre, inclusiv România, solicită împrumuturi de cel puțin 127 de miliarde de euro în cadrul instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE).
La sfârșitul lunii iulie, Guvernul a anunțat că România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte, în vederea contractării unor împrumuturi pentru noi cheltuieli militare.
Pe același subiect:
Ursula von der Leyen: Dacă Europa vrea să evite războiul, trebuie să se pregătească pentru război
Comisia Europeană a prezentat Cartea albă pentru apărarea europeană și planul pentru înarmare

- Parlamentul European cere în justiție ANULAREA programului SAFE, de 150 miliarde de euro pentru cheltuieli militare, impus de CE fără consultarea sa - 20 august 2025
- ANAF strânge informații despre nunți, petreceri și cumetrii. Amenzi pentru organizatorii de evenimente private care nu declară meniurile și numărul exact de participanți - 20 august 2025
- Avocatul Adrian Toni Neacșu, reacție la declarațiile judecătoarei Iuliana Scântei privind anularea alegerilor prezidențiale: Parchetul General ar trebui să se autosesizeze - 20 august 2025
Apoi , s-a decis la americani , incheierea ” afacerii UKRAINA ” , la nivel militar american , acum fiecare ” este pe afacerea lui , E.C , cu banii platiti la NATO , etc, etc . Ca la ” COVID ” fiecare cu contuintatea afacerii sale pe cont propriu de tara . Se pare ca noi ROMANIA , avem cel mai mult de pierdut si miliarde de euro donatii si facilitati la transport produse agricole si multe , multe altele . Sunt convins ca nimeni nu va raspunde dintre decidentii politici ai ROMANIEI , nici pentru trecut , nici pentru prezent , privind afacerile lor de grup politic local , referitor la afacerea internationala UKRAINA , deja incheiata , ca la ” BURSA ” , dar fiecare participant cu castigul sau pierderea lui . LA PIERDERE ROMANIA ESTE PRMIANTA SI IN TRECUT SI IN PREZENT.Doamne ajuta