Marți, 16 septembrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sf. Cuv. Mărturisitor Sofian de la Antim, mărturisitor în temnițe și primul sfânt ortodox care a trăit în secolul al XXI-lea.
Născut în Basarabia, cu numele de botez Serghei, Sofian Boghiu a fost arestat în anul 1958, în cadrul lotului „Rugul Aprins”, și condamnat la 15 ani de închisoare.
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Sofian de la Antim are loc marți, 16 septembrie, la Mănăstirea Antim din Capitală, după cum a relatat RostOnline.
Sinaxar
Sfântul Cuvios Părinte Sofian s-a născut în satul Cuconeștii Vechi din Basarabia, în ziua de 7 octombrie 1912. La botez a primit numele Serghie. Încă din copilărie se ostenea cu munca, se îndeletnicea cu învățătura, dar mai ales cu rugăciunea.
Hotârând să îşi dedice viaţa Domnului, la vârsta de 14 ani a intrat ca frate la Schitul „Sfânta Treime”-Rughi, din apropierea cetății Soroca. Văzând viaţa sa curată, Episcopul Visarion Puiu l-a luat ca ucenic al său, l-a trimis apoi ca elev la Şcoala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrușa şi l-a înscris la atelierul de pictură al mănăstirii.
În anul 1932 a fost trimis să urmeze cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica. În anul 1937, fratele Serghie a fost tuns în monahism, primind numele Sofian, iar doi ani mai târziu a fost chemat ca ostenitor la Episcopia de Bălți, unde a fost hirotonit ierodiacon de către Episcopul Tit Simedrea, cel care a pus bazele la Cernăuți mișcării isihaste „Rugul Aprins”.
După ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice, în anul 1940, Cuviosul Sofian a trecut Prutul și a intrat în obştea Mănăstirii Căldărușani. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Teologie, susţinând teza de licenţă cu titlul: „Chipul Mântuitorului în iconografie”. În perioada studenției, s-a închinoviat la Mănăstirea Antim din Bucureşti unde a fost un mare sprijin pentru obște.
În Duminica Sfântului Ioan Scărarul din anul 1945, a fost hirotonit ieromonah. În acea perioadă, la Mănăstirea Antim, se desfăşurau întâlnirile cu caracter isihast și mărturisitor ale mișcării duhovnicești „Rugul Aprins”. În anul 1947, Cuviosul Sofian a fost hirotesit duhovnic și protosinghel, primind și atestatul de pictor bisericesc, apoi, pentru câțiva ani, a predat la Seminarul de la Mănăstirea Neamț. În anul 1950 a primit stăreția Mănăstirii Antim, iar în anul 1951 a fost hirotesit arhimandrit. În luna iunie din anul 1954, l-a primit pentru două săptămâni în obștea Mănăstirii Antim pe Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie. În același an, Părintele Sofian a fost rânduit stareț la Mănăstirea Plumbuita. În această perioadă a pictat bisericile mănăstirilor Saon și Negru Vodă.
În iunie 1958, Părintele Sofian a fost arestat de comunişti, împreună cu mai mulţi membri ai mişcării „Rugul Aprins”, fiind condamnat la 16 ani de muncă silnică. A pătimit mult în închisorile de la București, Jilava, Aiud, Galați și Balta Brăilei. Pentru el, temnița a fost o școală a rugăciunii, răbdării și iertării. A fost eliberat în anul 1964, după şase ani de chinuri, şi s-a întors la Mănăstirea Plumbuita, lucrând ca pictor bisericesc la Atelierele Patriarhiei și ca restaurator la mai multe biserici din Capitală.
În 1968, Patriarhul Justinian l-a rânduit din nou stareț al Mănăstirii Antim, redând astfel aşezământului monahal strălucirea duhovnicească și misionară de odinioară. A întors pe mulţi la credință şi a săvârșit fapte minunate, pe unii vindecându-i de boli incurabile. A fost văzut adeseori de oameni cu fața scăldată în lumina harului lui Dumnezeu.

- Ofensivă terestră în Gaza, după întâlnirea secretarului de stat american Marco Rubio cu premierul Benjamin Netanyahu - 16 septembrie 2025
- Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu: România va produce drone în proiecte comune cu Ucraina - 16 septembrie 2025
- Sf. Cuv. Mărturisitor Sofian de la Antim (16 septembrie) - 16 septembrie 2025