Știai că ești dator cu 11.000 de euro chiar dacă nu ai făcut vreun împrumut? Asta este povara pe care au pus-o pe umerii tăi guvernanții iresponsabili din cauza cărora datoria publică a României a depășit 1.040 de miliarde de lei, adică s-a dublat în doar trei ani , spune europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare.
Într-o analiză publicată pe blogul său, Claudiu Târziu prezintă radiografia realității economice din România.
„Fiecare român datorează statului peste 11.000 de euro, fără să fi semnat vreun împrumut. Iar datoria crește în fiecare zi.
Asta este realitatea României de astăzi: o țară împovărată de datorii făcute peste capul poporului. Datoria publică a trecut de 1.040 de miliarde de lei. Adică s-a dublat în doar trei ani!
În fiecare lună, guvernanții mai adaugă încă șase miliarde de lei la nota de plată. Iar ponderea datoriei în PIB a ajuns la 57%, tot mai aproape de pragul critic de 60%, cel care marchează pierderea controlului economic.
Ce înseamnă asta pentru români? Dobânzi mai mari, taxe mai mari, prețuri care cresc și o economie tot mai sufocată”, explică europarlamentarul Claudiu Târziu.
Potrivit acestuia, Comisia Europeană avertizează că vom depăși pragul de siguranță de 60% până în 2026. Iar vom fi dependenți la modul absolut de ajutorul altora.
„România are nevoie urgentă de o schimbare de direcție: nu de împrumuturi care hrănesc privilegii, ci de investiții care creează locuri de muncă și valoare reală.
Statul trebuie reformat din temelii. Am propus cum. Aștept să văd puțină responsabilitate de la cei care au puterea, prin vrerea poporului”, concluzionează Claudiu Târziu.
- Nicușor Dan schimbă tonul: România nu este o remorcă a Uniunii Europene. Recent acuza statul de lipsa unei viziuni în negocierile europene - 21 noiembrie 2025
- Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie) - 20 noiembrie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Bruxelles: Identitățile naționale europene nu trebuie anulate în numele unei uniformizări ideologice - 20 noiembrie 2025

Întrebarea cea mare este: Către cine suntem datori? Si noi, Si restul țărilor?