Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nica, a declarat miercuri că produsele pe care românii le fac în gospodării, cum este de exemplu gemul, afectează colectarea generală a TVA.
Într-o declarație făcută miercuri la Antena 3, Adrian Nica a susținut că potrivit Comisiei Europene produsele realizate pentru consumul propriu afectează colectarea generală a TVA.
Adrian Nica a anunțat că alte țări au cerut asistență de specialitate pentru a calcula mai bine acest deficit de TVA.
„Aşteptăm publicarea pe 2023. Am văzut că ţările vecine, cum ar fi Bulgaria, au solicitat asistenţă de specialitate pentru a avea o formulă corectă de calcul a acestor diferenţe, când vorbim de gap-ul de TVA în mod special. Asta încercăm să facem şi noi, să ne prezentăm mai bine şi mai corect către Comisia Europeană”, a spus Adrian Nica.
Șeful ANAF a adăugat că „este de notorietate discuţia apărută în spaţiul public cu privire la producţia pe care România o înregistrează, fiind specificul acestei ţări, atunci când vorbim de autoconsum”.
„Şi ca să dau câteva exemple clare: modul în care tratăm gemul pe care îl face în casă bunica”, a precizat Adrian Nica.
Întrebat dacă asta contează la gap-ul de TVA în România, șeful Fiscului a răspuns:
„Din păcate, astăzi, da. Da, este calculat astăzi la GAP-ul de TVA”.
România are, în prezent, cel mai mare gap de TVA din Uniunea Europeană. Gap-ul de TVA sau deficitul de TVA reprezintă diferenţa dintre cât TVA ar trebui să încaseze statul (conform legislaţiei fiscale) şi cât TVA încasează efectiv.
- Criză de apă în județele Prahova și Dâmbovița după lucrările de la Paltinu și Vidraru. Spitalul Câmpina a sistat internările, școlile rămân închise și marți - 1 decembrie 2025
- Ziua Națională a României: 107 ani de la Marea Unire (1 decembrie) - 30 noiembrie 2025
- Patriarhul României: Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei este confirmarea credinţei apostolice a poporului român - 30 noiembrie 2025

Aceasta boala este contagioasa?