Peste 200 de fermieri români au participat, marți, la Strasbourg, la un protest față de acordul UE- Mercosur.
Într-un comunicat de presă transmis de Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), fermierii solicită redeschiderea negocierilor referitoare la capitolul agricol din acordul cu Mercosur.
Redăm integral comunicatul transmis de Alianța pentru Agricultură și Cooperare:
„Agricultura europeană nu poate fi protejată cu mecanisme care nu funcționează! Delegația fermierilor din România, formată din peste 200 de participanți, este prezentă la protestul de la Strasbourg pentru a solicita politici agricole și comerciale aplicabile în practică, nu decizii luate pe hârtie, lipsite de instrumente reale de control.
Această mobilizare se înscrie în linia poziției exprimate de Copa-Cogeca, care a anunțat sprijinul oficial pentru demonstrația de la Strasbourg din 20 ianuarie și a solicitat o Politică Agricolă Comună puternică după 2027, comerț echitabil și transparent, precum și o simplificare reală și certitudine juridică pentru fermieri.
Împreună, cerem excluderea agriculturii din mecanismul CBAM și respingerea fermă a ideii de Fond Unic, care ar dilua sprijinul destinat agriculturii. Solicităm menținerea Politicii Agricole Comune post-2027 cu doi piloni, un buget actualizat cu rata inflației și o simplificare reală a PAC, aplicabilă în teren.
Agricultura nu este un sector industrial. Politicile actuale transferă costurile direct asupra fermierilor, afectând competitivitatea acestora și punând în pericol securitatea alimentară a Uniunii Europene.
În ceea ce privește acordul UE–MERCOSUR, solicităm redeschiderea negocierilor pe capitolul agricol. Clauzele de salvgardare, în forma actuală, nu funcționează. Datele necesare pentru monitorizarea cotelor lipsesc, raportările sunt întârziate, iar responsabilitățile sunt fragmentate între instituții. În lipsa unor date în timp real, aceste clauze sunt inaplicabile. Din acest motiv, cerem amânarea intrării în vigoare a acordului până la obținerea unei forme acceptate de organizațiile profesionale din agricultură și tratarea agriculturii ca sector strategic, nu ca monedă de schimb geopolitică.
Solicităm introducerea unui sistem obligatoriu de licențiere prealabilă pentru produsele agricole provenite din statele MERCOSUR, ca instrument de control al volumelor, trasabilității și conformității. Cerem, de asemenea, interzicerea revânzării materiei prime din state terțe ca origine UE, practică posibilă în prezent prin procesări minimale, reetichetare sau reambalare într-un stat membru.
Este necesară o etichetare corectă și vizibilă pentru consumatori, prin menționarea clară a originii reale a produselor și a statului terț de proveniență, pe baza unor reguli uniforme și a unor controale efective pe întreg lanțul de comercializare.
În acest sens, se impune modificarea Directivei privind practicile comerciale neloiale (UTP), astfel încât aceasta să se aplice explicit și produselor provenite din state terțe, pentru a preveni concurența neloială generată de importuri care nu respectă standardele sociale și de mediu impuse producătorilor din Uniunea Europeană.
Solicităm crearea unei structuri reale de securitate, siguranță și control pentru importurile agricole, cu coordonare instituțională și sisteme digitale funcționale. Analiza bazată pe Access2Market și Eurostat arată că, pentru produse sensibile precum carnea de vită, nu există date raportate pentru perioada 2021–2024. România nu dispune de raportări cantitative pe produs, iar competențele sunt fragmentate între autorități, în timp ce datele statistice sunt disponibile cu întârziere și exclusiv în valori financiare, fără segmentare pe produse. În aceste condiții, clauzele de salvgardare sunt ineficiente în practică.
Comerțul liber fără date, fără control și fără standarde egale nu este comerț liber, ci dumping mascat.
În numele fermierilor și cooperativelor agricole din România, membri ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare”
- Fermierii români, prezenți la Strasbourg la protestul față de acordul UE-Mercosur - 20 ianuarie 2026
- Slujbe de mulțumire în toate lăcașurile de cult, la celebrarea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române - 19 ianuarie 2026
- Claudiu Târziu anunță proiecte de lege care să anuleze toate formele de cenzură instituite în România în ultimii 35 de ani - 18 ianuarie 2026
