Semnal de alarmă: autoritățile din Republica Moldova vor să desființeze Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul

Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul ar putea fi desființată, urmând să fie asimilată de Universitatea Tehnică a Moldovei, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova.

Potrivit sursei citate, în urma acestui proces, la Cahul va fi creat Centrul Universitar „Bogdan Petriceicu Hașdeu”.

Ministerul Educației de la Chișinău susține „că scopul acestei propuneri este de a consolida și dezvolta învățământul superior din sudul Republicii Moldova, prin integrarea universității din Cahul într-o instituție mai mare, cu capacități academice, administrative și financiare sporite.”

Proiectul este în dezbatere publică până vineri, 9 ianuarie.

Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul este o instituţie publică, fondată la 7 iunie 1999, având ca scop pregătirea şi asigurarea localităţilor din sudul Republicii Moldova cu cadre de înaltă calificare. În cadrul Universității activează, trei facultăţi: Facultatea de Științe Umaniste și Pedagogice; Facultatea de Drept şi Administraţie Publică şi Facultatea de Economie, Inginerie și Științe Aplicate.

Citiți și:


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.