Film documentar de excepţie, realizare a Luciei Hossu Longin – TVR, în parteneriat cu IICCMER şi istoricul Stejărel Olaru, în cadrul seriei RECONSTITUIRI (2008). În cadrul unei ample acţiuni a Securităţii, coordonate de colonelul Gheorghe Crăciun (viitorul comandant al închisorii Aiud), prin intermediul unui agent numit Costică Niculescu şi a trădării unuia din membrii reţelei de sprijin din Ţara Făgăraşului (profesorul Grovu), toţi membrii grupului de rezistenţă armată condus de Ion Gavrilă Ogoranu sunt capturaţi, momiţi cu o diversiune prin care li se asigura trecerea clandestină în Grecia. Ogoranu scapă printr-o întâmplare, ca urmare a unei imposibilităţi de comunicare cu membrii grupului, dar şi datorită neîncrederii în posibilitatea unei fugi reale din România comunistă. Va fi prins peste 21 de ani, în 1976. Camarazii săi, capturaţi în 1955, vor fi judecaţi şi condmanaţi la moarte, fiind executaţi la închiosarea Jilava, de lângă Bucureşti… (Preluare de pe site-ul Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu”)
Din gândirea elitei intelectuale ajunsă pe „lista neagră“ a inchizitorilor culturii româneşti
Un florilegiu succint al unor idei tributare în mod evident contextului istoric care le-a generat, dar care prin perenitatea conţinutului lor se ridică deasupra acestuia, constituind referinţe fundamentale pentru o identitate culturală românească ce se doreşte a fi pusă din nou la index. Mircea Vulcănescu Obiectul culturii este hermeneutic. Scopul ei este să ne facă … [Mai mult…]
Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost