Un neomartir ortodox: Alexander Schmorell

Alexander Schmorell

Așa cum anticipa d-nul Ioan Bușagă în articolul său „Neomartir german în calendarul ortodox”, din ziarul „Lumina” din 26 ianuarie 2012, pe data de 5 februarie 2012 la München a fost trecut în rândul sfinților de către Episcopia Rusă de Berlin și Germania din afara frontierelor, Alexander Schmorell, activist antinazist, decapitat la data de 13 iulie 1943 în închisoarea Stadelheim din München.

Alexander Schmorell s-a născut la data de 16 septembrie 1917, în localitatea Orenburg din Rusia. Tatăl său, Hugo Schmorell, era neamț de origine, în timp ce mama sa era rusoaiacă, Petrovna Vvdenskaja, fiica unui preot ortodox. Pruncul a primit după naștere botezul ortodox. La un an de la naștere, pruncul Alexander și-a pierdut mama, care se îmbolnăvise de tifos. 

Doi ani mai târziu, Hugo Schmorell, împreună cu cea de-a doua soție, Elisabeta Hoffmann (1892-1982) și cu pruncul Alexander s-au mutat la München, unde Hugo Schmorell absolvise Facultatea de Medicină. Doica lui Alexander a fost luată și ea la München, pentru a se ocupa de Alexander. Această doică (Njanja), care nu vorbea decât limba rusă, se va ocupa atât de îngrijirea și educația lui Alexander, cât și a fraților săi vitregi, Erich și Natașa. Alexander a iubit mereu Ortodoxia și Rusia, poate și ca manifestare a dorului după mama sa. Chiar dacă frații săi vitregi au fost botezați în Biserica Catolică, mama vitregă, cu care Alexander s-a înțeles bine, i-a permis să frecventeze orele de Religie ortodoxă în cadrul comunității ruse din München. Limba rusă se vorbea astfel în sânul familiei, copiii învățând, bineînțeles, și limba germană (Art. D i e   W e i ß e   R o s e .   G e s i c h t e r   e i n e r   F r e u n d s c h a f t pe pagina: http://www.kultour-innovativ.de/ASCH.pdf, pagină accesată la data de 3 februarie 2012).

Studiul Medicinei și înclinațiile spre artă

Tânărul Alexander a studiat apoi împreună cu prietenul său, Cristopf Probst, la noul Liceu Real din München. După susținerea bacalaureatului, în anul 1937 a fost trimis la Allgäu pentru a satisface serviciul militar la Cavaleria Armatei germane. În anul 1938, în calitate de soldat, a participat la ocuparea Austriei și a Cehoslovaciei. Pentru a nu depune jurământul de credință Führer-ului Hitler, Alexander Schmorell a cerut să fie eliberat din armată. Se pare că din teamă de a nu avea de suferit, părinții au încercat să-l convingă să revină în armată. 

În anul 1939 Alexander Schmorell a început studiul Medicinei la Hamburg, la insistența tatălui său, deși avea înclinații și spre lumea artelor. În vara lui 1940 Alexander a fost nevoit să ia parte la campania împotriva Franței. În luna septembrie a aceluiași an va relua studiul Medicinei, de această dată la Universitatea din München. Aici a fost ales să facă parte din cea de a doua Companie a studenților mediciniști, unde la sfârșitul anului 1941 îi va cunoaște pe Hans Scholl și, din semestrul de vară al anului 1942, pe Willi Graf. Tot în toamna anului 1941 o va cunoaște și pe Lieselotte (Lilo Ramdohr), la cursul privat de desen al lui Heins König. În scurt timp va deveni ucenic al sculptorului Karl Baur, la școala de artă „Forma” (Die Form). De la Alexander Schmorell s-a păstrat o sculptură reușită, care-l reprezintă pe marele compozitor german Beethoven. Prin prietenia legată cu Hans Scholl și Willi Graf, Alexander Schmorell va intra în mișcarea studențească „Die Weisse Rose”. 

Activitatea în sânul mișcării „Die Weisse Rose” – „Trandafirul alb”

Mișcarea studențească „Weisse Rose” a fost înființată în anul 1942 ca mijloc de protest împotriva regimului nazist. Mișcarea, impregnată de un puternic sentiment creștin, și-a propus să lupte împotriva naziștilor, pentru cel puțin două motive: atât pentru deportarea evreilor, cât și pentru îndepărtarea opozanților regimului. Membrii cei mai cunoscuți ai mișcării au fost frații Hans și Sophia Scholl și colegii lor, Christoph Probst, Willi Graf, Alexander Schmorell și profesorul Kurt Huber. Din grupul larg al mișcării au mai făcut parte și alți studenți, medici, arhitecți, artiști și alți oameni de cultură.

Dacă frații Scholl fuseseră crescuți într-un sistem de educație liberal, care pretindea libertate și dreptate, dar și în evlavie creștină, ceilalți membrii (Schmorell, Graf, Huber) au putut vedea cu ochii lor atrocitățile regimului nazist, atât în timpul satisfacerii serviciului militar, cât și în calitatea lor de sanitari în ghetto-ul din Varșovia.  După întoarcerea de pe frontul de est, membrii grupării au tipărit și împrăștiat 6 manifeste împotriva regimului, fiind conștienți că descoperirea lor va însemna pentru ei moartea. 

Conținutul manifestelor 

Accentul creștin al mișcării se poate vedea și din conținutul manifestelor. Spre exemplu, în cel de-al patrulea manifest erau făcute câteva parafrazări după texte din cartea Ecclesiastului:

„M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare și, iată, am văzut lacrimile celor care au suferit nedreptățiți și erau fără de mângâiere; și cei care le făceau rău erau atât de puternici, încât ultimii nu puteau să aibă niciun sprijin. Atunci am lăudat mai mult pe morții din morminte, decât pe cei care erau încă în viață …” (Eccl. 1, 14 și altele). 

Tot în cel de-al patrulea manifest, protestatarii scriau: „Există, te întreb, pe tine care ești creștin, există o piedică în această străduință de a menține bunurile tale cele mai înalte, un joc cu intrigile, o amânare a deciziei, în speranța că altul va ridica arma, ca să te apere? Nu Dumnezeu Însuși ți-a dat forța și curajul ca să lupți? Noi trebuie să atacăm răul acolo unde este mai puternic și, cel mai puternic este în forța lui Hitler …”.

La jumătatea lunii noiembrie 1942, Alexander Schmorell a plecat împreună cu Hans Scholl la Chemnity la Falk Harnack, cu ajutorul prietenei Lilo Ramdohr, pentru a reuși să contacteze grupurile antinaziste din Berlin în vederea unei lupte comune. În decembrie 1942, Alexander Schmorell și Hans Scholl l-au contactat și pe Kurt Huber. Acesta era neamț, născut în Elveția (în orașul Chur) și studiase Muzica și Psihologia, ajungând docent la Universitatea Ludwig Maximilian din München. Datorită poziției antinaziste pe care o avea, începând din 1933 (venirea la putere a lui Hitler), acestuia i-a fost refuzată sistematic titularizarea pe postul de profesor plin. 

Ultimul manifest al mișcării (al șaselea) a fost redactat de către profesorul Kurt Huber, dar răspândit de către Hans Scholl și Alexander Schmorell. Acest document care critica direct politica de război a naziștilor, va deveni piatra lor de poticnire. Întrucât n-au putut fi răspândite toate exemplarele manifestului, s-a luat hotărârea ca cele rămase să fie distribuite chiar la Universitatea din München. Frații Scholl au fost descoperiți de către administratorul Universității și denunțați Gestapo-ului. În urma unui prim proces împotriva membrilor grupării „Weisse Rose”, frații Scholl și Christopf Probst au fost condamnați și executați la data de 22 februarie 1943. 

Arestarea, condamnarea la moarte și execuția lui Alexander Schmorell

După arestarea acestora, Alexander Schmorell a încercat cu un pașaport fals și cu ajutorul unor cunoscuți, să treacă în Elveția prin castelul Elmau, însă drumul fiind prea dificil, a renunțat, întorcându-se la München. 

La câteva luni de la înmormântarea fraților Scholl, Alexander a fost văzut într-un buncăr din piața Habsburger din München, recunoscut, denunțat și arestat. El a fost condamnat la moarte de către Tribunalul poporului la data de 19 aprilie 1943, în al doilea proces intentat mișcării Weisse Rose. În vârstă de numai 25 de ani, Alexander Schmorell a fost omorât prin ghilotinare la data de 13 iulie 1943, împreună cu profesorul Kurt Huber, în închisoarea Stadelheim din München. Alexander Schmorell a fost înmormântat în cimitirul Perlacher Forst din München la poziția cu numărul 76-1-26. 

Între motivele deciziei condamnării cu moartea, Tribunalul poporului i-a adus următoarele acuze :

„A luat parte la realizarea și răspândirea manifestelor, lucrând activ la confecționarea acestora, procurând parțial materialul necesar, cunoscând și aprobând conținutul acestora; în special, a contribuit la confecționarea manifestelor „Mișcarea de rezistență” și „Studenți și Studente“. A participat la răspândirea acestora în afara orașului München, plecând în Austria la Salzburg, Linz și Viena, iar în Frankfurt pe Main le-a distribuit singur, punându-le în căsuțele poștale … Înainte de a pleca împreună cu Willi Graf pe front, au participat împreună la o aniversare de rămas bun în atelierul Eickemezer, dar și la alte întâniri cu profesorul Huber și cu studente, întâlniri la care au fost discutate intențiile și planurile lor politice“ (Inge Scholl, Die weisse Rose, Frankfurt am Main 21993, p. 111-112, ediția online http://www.scribd.com/doc/8550237/Inge-Scholl-Die-Weisse-Rose, pagină accesată la data de 3 februarie 2012).

Îndemnul profetic al Sf. Alexander Schmorell 

Merită să fie amintită aici și scrisoarea adresată părinților săi, scrisă chiar în ziua execuției: „Această lovitură este, din păcate, mai grea pentru voi, decât pentru mine, deoarece eu merg cu convingerea și cu conștiința împăcată că am slujit Adevărului. Acest lucru mă face liniștit acum, la câteva ore înainte de momentul morții“. Ultima lui dorință adresată părinților, și am putea spune, nouă tuturor creștinilor, suna așa: „Înainte de toate, să nu-L uitați pe Dumnezeu”! 

Trecerea în rândul sfinților

Pe data de 4 februarie 2012, la ora 16, așa cum este obiceiul în Biserica noastră ortodoxă, a fost oficiat ultimul parastas pentru sufletul martirului Alexander Schmorell, în cimitirul  Perlacher Forst, unde a fost înmormântat. În cadrul privegherii de sâmbătă seara a fost prezentată și icoana neomartirului, iar duminică, 5 februarie 2012, Alexander Schmorell a fost trecut în rândul sfinților, la slujba de proclamare participând mai mulți ierarhi din Germania, Rusia și Ucraina, în fruntea acestora aflându-se Arhiepiscopul rus al Berlinului și întregii Germanii. La manifestările care au fost organizate în cele două zile din februarie, au participat și mulți clerici și credincioși ai Bisericilor catolică și evanghelică din zonă (Jakob Wetzel, art. Alexander von München, în ziarul Süddeutsche, ediția online din 6 februarie 2012,  http://www.sueddeutsche.de/muenchen/weisse-rose-mitgruender-schmorell-heilig-gesprochen-alexander-von-muenchen-1.1276026, pagină accesată la data de 6 februarie 2012). Deși recunoscut momentan doar de către Biserica Ortodoxă Rusă din afara granițelor, cei involvați în canonizarea lui Alexander Schmorell sunt convinși că și celelalte Biserici autocefale, și mai ales, Patriarhia Rusă, care a fost înștiințată despre canonizare, îl vor recunoaște în viitorul apropiat pe noul martir. 

Thomas Mann și poziția lui față de martiriul membrilor grupării „Weisse Rose”

În cinstea noului sfânt a fost ținută tot pe data de 5 februarie 2012 o conferință cu tema: „Nu-L uitați pe Dumnezeu”! Informații despre viața noului sfânt oferă cartea lui Igor Khramov cu titlul „Sufletul rus al Trandafirului alb”, dar și multe alte studii și articole dedicate mișcării studențești. 

Prin această canonizare se aduce recunoștință jertfei neomartirului Alexander Schmorell și celorlalți membri ai mișcării, pentru care, chiar în anul morții lor, marele scriitor Thomas Mann găsea următoarele cuvinte de laudă,  considerându-i martiri: „Acum lumea este profund marcată de cele întâmplate la Universitatea din München, despre care am aflat prin intermediul ziarelor elvețiene și suedeze, mai întâi prin înformații neclare, iar, mai apoi, prin amănunte tot mai precise. Noi știm (suntem informați) despre Hans Scholl și despre sora sa, de la supraviețuitorul de la Stalingrad; am auzit și de Adrian (Cristoph) Probst, de profesorul Huber și de ceilalți; am auzit și de reacția studenților austrieci față de discursul obscen al unui reprezentant influent nazist în fața unui mare auditoriu, despre martiriul lor prin ghilotinare; am auzit de manifestele pe care le-au distribuit și în care se găsesc cuvinte care fac bine, în comparație cu păcatele săvârșite în Universități, prin îngrădirea libertății germane“ (Inge Scholl, Die weisse Rose, Frankfurt am Main 21993, p. 111-112, ediția online http://www.scribd.com/doc/8550237/Inge-Scholl-Die-Weisse-Rose, pagină accesată la data de 3 februarie 2012). 

Alexandru Nan

About Alexandru Nan

Preot la parohia română “Sf. Paraschiva” din Elveţia.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost