Comisie parlamentară pentru inventarul terenurilor agricole

Într-un interviu acordat astăzi emisiunii ”Viața satului”, de pe TVR1, deputatul Valeriu Steriu (UNPR), vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, a făcut precizări cu privire la situația cadastrării și a terenurilor agricole deținute de străini în România.

Puteți urmări emisiunea la link:

http://www.tvrplus.ro/editie-viata-satului-449134

 

Din 2018 Comisia Europeană va acorda subvenții per fermă, iar fermele care nu au cadastrul făcut nu vor putea fi beneficiare (min. 42;12). Valeriu Steriu a precizat că în proiectul de buget pentru anul viitor vor exista sumele pentru a porni cadastrarea (nu și pentru a o termina, necesarul total fiind de peste peste 1 miliard euro), cu speranța că România va obține astfel o derogare de la CE de circa 2 ani, astfel încât după 2018 subvențiile să poată fi acordate în aceleași condiții ca până acum.

Pentru a avea inventarul terenurile deținute de companii cu capitalul străin sau de cetățeni străini cu rezidența în România deputatul Valeriu Steriu propune înființarea unei Comisii parlamentare de anchetă (min. 43;52). Pentru înființarea Comisiei este nevoie de 136 semnături în Parlament. Comisia va efectua inventarul cu ajutorul mai multor autorități, printre care și agenția de cadastru.

 

În prezent se apreciază că între 1 și 3 milioane de hectare aparțin capitalului străin. Comisia va putea lucra din iulie (vacanța parlamentară este doar pentru lucrările în plen), astfel încât în august să existe un inventar al terenurilor pentru a ști ce măsuri pot fi luate în condițiile în care sunt prognozate crize alimentare la nivel global.

Situația terenurilor agricole este importantă (și) pentru stabilitatea României, în condițiile emigrării a peste 2 milioane de români și a unei industrii în care antreprenorii români sunt puțin reprezentați.

The following two tabs change content below.
Alina Ioana Dida
Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Spune-ți părerea