IUBIM ROMÂNIA

M-a ispitit astăzi cineva, cu gând ascuns, să spun ce simt pentru România. Am răspuns, senin şi fără patetism, că o iubesc. Şi, slavă Domnului, nu sunt singurul care trăieşte sincer acest sentiment.

Da, iubim România. Cine şi ce ne poate reproşa din asta?

Am iubit-o dintotdeauna. De cum ne-am ridicat mai măricei în satele şi târgurile pruto-nistrene şi am înţeles că palma noastră de ţară nu-i totul, am început să aruncăm „priviri lungăreţe” peste sârma ghimpată. Puterea de atracţie a lumii DE DINCOLO s-a transformat cu timpul în fascinaţie, devenind mai apoi cea mai curată dragoste pentru ea.

Iubim România pentru că suntem români.

Nu am ales noi să fim români, după cum nu am ales nici când, nici unde, nici din ce părinţi să ne naştem, nici să fim bărbaţi sau femei. Suntem români pentru că aşa ne-a vrut Dumnezeu. Şi pentru că dacă nu am fi fost români am fi fost, poate, altceva. Dar – iată! – suntem români. Nu e un merit, nu e o pricină de fală, dar nici una de ruşine.

Iubim România creştină, plină de martiri şi de sfinţi nerecunoscuţi. Iubim România adevărată şi curată. Iubim România care nu-şi uită şi-şi apără copiii.

Iubim România care are încredere în puterile ei şi este demnă în tot şi în toate. Iubim România care nu aleargă după vânt, dar adună înţelepciune şi caută folosul fiilor ei. Iubim România care, în faţa oricărui ultimatum păgân, nu este în stare de cedări.

Iubim tot ce a fost al strămoşilor noştri şi trebuie să fie al nostru până la sfârşitul veacurilor. Iubim Carpaţii şi Dunărea, iubim Nistrul şi Tisa. Iubim Marea Neagră şi Bărăganul. Iubim Lumea Românească întreagă. Iubim Ardealul care iubeşte Basarabia. Iubim Bucovina care iubeşte Oltenia. Iubim Dobrogea care iubeşte Maramureşul. Iubim Crişana care iubeşte Muntenia. Iubim Moldova care iubeşte Transnistria. Iubim Banatul care iubeşte Timocul. Iubim România care iubeşte Republica Moldova şi iubim Republica Moldova care iubeşte România.

Iubim România lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu mormântul lui de la Putna şi locul din Bucureşti în care vreodată vom fi în stare să-i ridicăm un monument. Iubim România lui Vlad Ţepeş, a lui Mihai Viteazul, a lui Constantin Brâncoveanu şi a tuturor voievozilor noştri mari şi puternici, „dătători de legi şi datini”.

Iubim România lui Mihai Eminescu, dulcea Românie pe care şi el a iubit-o până dincolo de lacrimi şi până dincolo de viaţă, simţind-o cum o simte a fi fiecare român din lume – „ţara mea de glorii, ţara mea de dor”.

Iubim ţăranul şi intelectualul român şi îi iubim pe toţi românii. Iubim pe cei ce muncesc şi făuresc. Iubim pe cei ce se roagă pentru fraţii lor.

Iubim limba română, geniul şi bogăţiile ei. Iubim dialectele noastre de la sud de Dunăre cu frumuseţile lor. Iubim cântecul şi sufletul românesc, pentru că România nu este doar un teritoriu mărginit, ci o nesfârşită întindere sufletească.

Iubim şi pe neromânii dintre noi şi de lângă noi care nu ne scot ochii pentru simplul fapt că Dumnezeu ne-a făcut români. Iubim pe orice neromân pentru că şi pe ei Dumnezeu i-a făcut ceea ce sunt. Numai cei fără de minte se pot certa cu Dumnezeu pentru că ne-a făcut pe fiecare ceea ce ne-a făcut.

Peste toţi aceştia şi peste toate se revarsă dragostea noastră curată. Pentru că îi iubim ca pe sufletul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Iubim cu bucurie, cu înţelepciune, cu recunoştinţă în faţa Părintelui Ceresc.

Iubim, dar cu altfel de iubire, cu tristeţe, cu amar, cu durere şi cu speranţa că se vor vindeca şi pe românii care se leapădă de neamul lor, din neştiinţă şi fără gând viclean.

Iubim România chiar şi atunci când administraţiile ei trecătoare uită să ne iubească, pentru că uită să fie româneşti până la capăt.

Iubim România, pentru că ea este o ţară de iubit şi de slujit cu dăruire, nu o administraţie de servit.

Iubim România. Nu ne lăudăm şi nu căutăm folos din asta. Cine şi ce poate avea împotriva iubirii noastre? Numai cine nu poate iubi nu ne poate înţelege.

The following two tabs change content below.
Vlad Cubreacov
Născut la 24 septembrie 1965 în comuna Crihana Veche, Cahul, a absolvit în 1989 Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Moldova. A lucrat în calitate de cercetător ştiinţific la Muzeul Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1988-1991), apoi de şef al Departamentului Culte din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor (1991-1994). Între 1994 şi 2009 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Este autor al Amendamentului Cubreacov la articolul 48. Familia din Constituția a Republicii Moldova: ”(2) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, adoptat în 1994 în această formă. Între 1 ianuarie 1996 și mai 2009 a fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Comisia Cultură, Ştiinţă şi Învăţământ, Comisia Juridică şi Drepturi ale Omului şi Subcomisia pentru Minorităţi). Ca deputat, i-a fost ridicată de mai multe ori imunitatea parlamentară în 8 dosare penale de natură politică deschise de guvernarea comunistă de la Chișinău (2001-2009), toate dosarele fiind ulterior clasate. Între august 2009 și februarie 2012 a fost editorialist la săptămânalul FLUX din Chişinău. A activat ca Expert IA în cadrul Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe al României (2016). Este preşedinte al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei (din 1999) şi al Institutului pentru Dezvoltare Regională şi Administrativă Durabilă (IDRAD). A condus, ca președinte, Fundaţia pentru Democraţie Creştină (2000-2010) și Frăţia Ortodoxă Română din Republica Moldova (2002-2012). Este membru al Uniunii Jurnaliştilor (UJM) şi al Asociaţiei Naţionale a Jurnaliştilor (ANJ) din Republica Moldova. Este cetățean al României și al Republicii Moldova. Căsătorit, are doi copii.
Vlad Cubreacov

Ultimele articole de Vlad Cubreacov (toate)

Spune-ți părerea