Votul de conștiință

Întîi să înlăturăm sentimentul urgenței și pe cel al catastrofei. Nu, acesta nu e ”ultimul tren”. Cum nu a fost nici în 1996, nici în 2000, nici în 2004. Chiar dacă atunci am crezut pe dos. După cum se vede, trenurile vin și pleacă, oarecum regulat, și în viața națională. Singurul lucru care trebuie să ne preocupe, eventual, este timpul. Ne grăbim sau nu? Dacă da, e cazul să facem ceva, dar fără panică.

Și nu, dacă vor învinge socialiștii în alegerile de duminică, nu dispare țara, cum nici dacă vor cîștiga liberalii nu ne vor cuprinde binefacerile. Și viceversa. Știți, că i-ați mai văzut la lucru și pe unii, și pe ceilalți. Doar că vă scapă din vedere asta, ”în focul luptei”.

Important este dacă în Legislativ vom propulsa și oameni care să ne reprezinte, deci să slujească interesul național.

Doi, să ne scoatem din cap ideea că sondajele de opinie indică altceva decît tendința pe care vor să o impună cei care le comandă. Odată ce sînt făcute publice, ”profețiile” sînt împlinite sau nu prin de comportamentul actorilor politici și al electoratului. Cînd politicienii sînt slabi, își pierd speranța în victorie și apoi și șansa de a învinge. Mai mult, vor face totul pentru a fi înfrînți. Pe de altă parte, electoratul este un fin detector al învingătorului și, în general, îi place să fie cu acesta, deci îi va aduce victoria celui care a crezut mai mult în el însuși. Dar acest electorat nu-și va recunoaște în masă adevăratele opinii decît după anunțarea rezultatelor. Deci grea misia de a afla cum stăm și pentru sociologii cinstiți.

Lumea se minunează apoi, în forum, de ”spirala tăcerii”, iar presa înregistrează încă o spectaculoasă – pentru că nebănuită de gazetari – întorsătură de situație.

Trei, dacă ne-am calmat, putem renunța la votul de oportunitate și, eventual, să căutăm a-l exersa pe cel de conștiință. A nu vota ține tot de libertatea conștiinței. Dar în context e un fel de a vota partidele mari.

Prin urmare, pentru a vota cu conștiința împăcată, trebuie să privim dincolo de propagandă. Identificăm vreo grupare politică sau, în interiorul vreuneia, cîțiva oameni de încredere și ale căror năzuințe reale sînt, dacă nu identice, măcar în consonanță cu ale noastre? Bun, deci avem cu cine. Dacă nu, nu.

Veți spune că o mînă de oameni nu schimbă Sistemul și vă voi da dreptate. Însă, cîțiva oameni bine intenționați, plasați în Parlament, sînt mai buni decît nici unul. Minunile au nevoie de eroi pentru a se înfăptui.

Cei vechi, cei dezorientați și cei penali

Așadar, să luăm cazul alegerilor parlamentare din 11 Decembrie a.c. Avem două partide mari, PSD și PNL, care cîștigă și dacă pierd guvernarea. Doar că mai probabil este să găsească o formulă de a rămîne împreună la guvernare, fie și sub aparența unui Cabinet de tehnocrați, ca acum. Cu același premier de azi, eventual, dar nu neapărat. Interesele interne și cele externe înclină balanța spre o astfel de soluție.

Cele două formațiuni domină scena politică, în ciuda hemoragiei penale care le-a cuprins în ultimii ani, a colecțiilor de erori, gafe și minciuni care le subminează blazonul și a lipsei de  leadership, care pricinuiește și lipsa de performanță. Reușesc să domine în virtutea vastelor lor structuri teritoriale, consolidate prin complicitate, a unor electorate captive și a alegătorilor de oportunitate, care se lasă seduși de ideea, abil întreținută, că aceste tabere reprezintă, în mod absolut, binele și răul, și că voturile nu pot fi irosite pe alte partide, într-o asemenea luptă.

Restul partidelor susceptibile de a intra în Parlament sînt potențiali parteneri de guvernare fie ai PSD – ALDE, UDMR și, de ce nu, PMP –, fie ai PNL – USR, UDMR. Și din această perspectivă, doctrina salvaționistă a USR apare drept cum este: rizibilă. Spun ”și”, pentru că altminteri, purtătorii de mesaj ai partidului oricum nu ne-au lămurit în ce fel vor să salveze România. Nici nu aveau cum, neasumînd nici o orientare ideologică și totodată manifestînd tendințe idelogice contradictorii. USR are un comportament de găină cu capul tăiat: multă zbatere, puțină viață și nici o direcție. Este însă ajutat de faptul că reprezintă o noutate pe scena politică, atît ca formațiune, cît și ca oameni implicați. Cred că nu e suficient pentru a atinge scorul pe care și-l proiectează în sondaje. Oricum, USR se constituie într-o variantă acceptabilă pentru o seamă de români sătui de vechile partide și de figurile politice prea îndelung expuse, electori mai degrabă entuziaști decît informați, ori mai mult exasperați de absența alternativei decît conviși de discursul salvaționist. Tare mă tem că oamenii aceștia cauționează un nou PP-DD, dacă vă mai amintiți partidul traseiștilor prin excelență, condus de pușcăriașul Dan Diaconescu. Adică o formațiune care se va pulveriza odată intrată în Parlament, îngroșînd rîndurile partidelor mari.

De aceeași conjunctură, dar pe alte temeiuri, beneficiază și PMP, care ambiționează să refacă PD/PDL, la nivel de influență politică, minus bolile copilăriei socialiste. Nu este însă nici o nădejde că va fi scutit de racilele maturității democrat-liberale. Iar Traian Băsescu nu joacă rol de crucișător, cum ar fi fost de așteptat, ci mai curînd de geamandură – semnalizează partidul și îl ține la suprafață, dar la răstimpuri amenință că-l îneacă. Și, după cum îl știm pe Băsescu, dacă el l-a făcut, în cele din urmă, tot el îl omoară.

Șanse mai mici de a depăși pragul electoral, în marja de eroare a sondajelor (dar am stabilit că nu luăm sondajele drept literă de Evanghelie), ar avea și alte două grupări noi: Partidul România Unită (PRU) și Alianța Noastră România (ANR).

PRU e o glumă proastă, barca de salvare a penalilor expulzați pînă și din PSD, și mai mult ca sigur nu va ajunge în Parlament, în pofida susținerii mediatice, logistice și financiare de care se bucură. După Partidul Liber Schimbist al anilor 1990, PRU este, fără voie, cea mai autoironică firmă politică, prin contradicția dintre siglă –  efigia lui Țepeș Vodă – și oamenii ei, urmăriți de poteră, care declară răspicat că vor o lege de amnistie penală.

Opțiunea ANR

În consecință, cînd vorbim de votul de conștiință, n-are nici o noimă să ne gîndim la PRU. Am putea însă să cîntărim bine oferta ANR. Ea are meritul că, față de toate celelalte, pune accentul corect, nu pe a avea, ci pe a fi. Și mută discuția din planul lui ”vă dăm”, în cel al lui ”facem împreună”. Alfel spus, promisiunile acestui partid trec de suprafața realității, țintind miezul ei adînc. ANR își propune să apere identitatea națională, să creeze un mediu propice pentru afirmarea valorilor, să susțină primatul spiritual, fără să uite de cele materiale, care asigură integritatea și suveranitatea statului și bunăstarea cetățeanului, să ocrotească familia, să oprească jaful, nu doar să-i prindă pe jefuitori… Și chiar dacă a avut destule sincope și neîmpliniri în comunicare – explicabile, pînă la urmă, la un partid nou –, discursul ANR are credibilitate pentru că este girat de o seamă de persoane de calitate, care au notorietate și provin din varii medii, de la artiști la antreprenori și de la preoți la oameni de știință. De asemenea, pe listele sale de candidați se află un număr remarcabil de creștini militanți și patrioți autentici, dovediți prin fapte. Pe o parte dintre ei îi cunosc personal, am colaborat punctual sau pe perioade lungi în societatea civilă și cred că ar fi un cîștig real pentru țară să acceadă în Legislativ.

Desigur, ANR are și oameni și idei asupra cărora eu unul am o rezervă, justificată atît de experiențe personale, cît și de principii. Reticență care știu că este împărtășită de destui alții din tabăra conservatoare. Unii dintre noi ne-am exprimat îndoielile sau dezamăgirea, cînd a fost cazul, alții au preferat doar să stea deoparte, neimplicîndu-se în acțiunea politică a ANR și neacordîndu-i sprijin de nici un fel. A venit însă momentul să părăsim această atitudine. Pentru toate motivele de mai sus (cuprinse în tabloul electoral și, respectiv, în oferta ANR) și pentru două în plus. Primul: ANR a dovedit că are capacitatea de a-și îndrepta erorile (unele publice, altele comise în bucătăria sa, dar despre care se întîmplă să avem cunoștință). Al doilea: ANR este numele primei încercări, din ultimii 27 ani, de articulare a unui partid național-creștin cu oarece șanse de a trece de unul singur testul alegerilor.

Așadar, fiecare român care crede în Dumnezeu, iubește România și n-a încetat să spere ar putea vota ANR, dacă vrea să fie reprezentat politic. Atunci, ANR ar avea un cuvînt greu de spus în treburile publice. Și ar purta responsabilitatea pentru modul în care va folosi această putere. Noi ne vom fi făcut numai datoria de a ne da votul de conștiință.

The following two tabs change content below.
Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.
Claudiu Târziu

Ultimele articole de Claudiu Târziu (toate)

3 thoughts on “Votul de conștiință

  1. Foarte SUSPECT faptul ca nu faceti o analliza a fortelor politice din perspectiva raportarii lor la Biserica Ortodoxa, la alocarea de fonduri pt construirea Catedralei Mantuirii Neanului, la ofensiva LGBT, la atacurile in presa si justitie impotriva ierarhilor BOR si a BOR in general.

    In analiza analiza facuta mai sus, ati folosit criteriile unui progresist de dreapta, eventual neo-liberal.
    Ca „fundamentalist crestin” – dupa opinia BLESTEMATULUI, ERETIC Klaus Werner Johanis – percep opiniile dumneavoastra expuse in acest articol, CA SUBMINAND FIINTA POPORULUI ROMAN NASCUT CRESTIN-ORTODOX.

    PS: Aveti grije sa nu ajungeti pe lumea cealalta, „in comuniune” cu Johanis si johanistii de pe acest forum. Timp de pocainta mai aveti. Pana la urma nu ar fi anormal ca cei ce au fost „in comuniune” pe lumea asta, sa fia in comuniune si dupa Judecata de Apoi.

    • Suspect este că ne citiți de ceva vreme și nu prea înțelegeți nimic. O dovediți în mod repetat și cred că deja v-am îngăduit prea mult să vă dați în spectacol aici.
      Din două una: fie nu sînteți capabil să o faceți, fie aveți misiune să nu o faceți și să ne frecați nouă ridichea, că aveam prea mult timp de tocat. Oricare dintre variante va califică pentru a vă elimina de aici înainte orice comentariu.
      Mai încerc să vă lămuresc o dată, dar atenție că trolii zboară urgent.
      Întîi că această platformă stă dovadă a mărturisirii noastre de credință și a antiecumenismului nostru (înțeles ca sincretism religios, amestec de ”tradiții” și abandon al învățăturii de credință).
      În al doilea rînd, numai dvs știți de cînd pînă cînd o analiză politică trebuie să se bazeze exclusiv pe criterii religioase și care e caracterul progresist al criteriilor folosite de mine. Nu-mi bat capul.
      Oricum, din perspectiva pe care o propuneți (și pe care am avut-o și pe ea în vedere, după cum veți sesiza poate la o a doua lectură; este implicită, nu explicită, și poate de aceea v-a scăpat), lucrurile sînt amestecate. Zisa dreaptă s-a dovedit mai haină cu Biserica decît presupusa stîngă și a adoptat mai multe măsuri contra crezului nostru, din care izvorăște un fel de și de a trăi; dar și stînga a comis nenumărate abuzuri contra credinței noastre, dimpreuna cu ”dreapta” sau singură, inclusiv un atac fără precedent la sfinții închisorilor și la memoria unor uriași cărturari sau eroi români interbelici.
      Cît despre fundamentalismul creștin – acesta e normalitatea, dar nu-l confundați cu zelotismul sau talibanismul – care este o deviație psihică și o boală sufletească.

  2. Da, din datele care există despre această formațiune politică, în cadru ei există oameni de caracter, pentru că oameni perfecți nu există. Este pentru prima dată, după lovitura de stat din 1989, când avem posibilitatea să fim reprezentați în Parlament. Cred în intuiția acestui popor minunat. Eu voi vota Alianța Noastră România. Doamne ajută-ne.

Spune-ți părerea