Pe 24 ianuarie a.c., la Iași, am ținut un discurs despre suveranitate.
Una am spus eu, alta au „tradus” trompetele globalismului și ale anti-românismului.
De ce? Pentru că orientarea politică pe care o exprim – una sănătos conservatoare, deci implicit patriotică, suveranistă, naționalistă și creștină – trebuie maculată.
De ce? Pentru că orice sentiment național, orice propensiune spre dreptate și orice reflex de apărare a comunității naționale și a intereselor ei legitime trebuie inhibate.
De ce? Pentru că numai astfel poporul devine populație, adică masă de manevră, ușor de manipulat prin frică și plăcere.
Iar fără popor, nu ai un stat, ci o colonie sau un spațiu de extracție a resurselor – de la cele naturale pînă la cele umane.
Așa se explică snopul de articole, din ultimele zile, în care:
1. Idealul reîntregirii naționale este considerat de unii drept extremism.
2. Reparația consecințelor unui rapt istoric (pactul Ribbentrop – Molotov) este văzută ca revizionism.
3. Invocarea unui principiu se transformă în declarație de război.
În cazul unora dintre colportării acestor aserțiuni e vorba de analfabetism din punct de vedere istoric și politic, cînd nu de prostie crasă.
Însă cei care au lansat pe piață aceste stupizenii, în mod propagandistic, n-au scuzele astea, ci sînt pe deplin responsabili. Niște trădători.
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024
- România Mare în Europa - 28 ianuarie 2024