Femeia și cuvîntul: vocația religioasă a femeii

Se impută adeseori creştinismului un anume misoginism, uitîndu-se că, prin Maica Domnului, „Noua Evă”, creştinismul a reabilitat femeia şi a aşezat-o mai presus de orice făptură creată.

Teologul rus din exil PAUL EVDOKIMOV (1901-1970) a scris o carte referenţială cu titlul „Femeia şi mîntuirea lumii” (apărută şi în româneşte, la Editura Christiana, în 1995 şi 2004). Spre lămurirea adevăratului punct de vedere creştin asupra statutului şi valorii femininului, am selectat mai jos cîteva fragmente dintr-o altă scriere, mai sintetică, a aceluiaşi ilustru autor rus: „Femeia şi Cuvîntul: vocaţia religioasă a femeii” (traducere din limba franceză: Ioana Milutinovici). (R. C.)

***

Biblia o prezintă pe femeie ca „loc” consacrat al întîlnirii dintre Dumnezeu şi om. Dacă masculinul participă la Întrupare numai prin tăcere, în persoana dreptului Iosif, femeia este, dimpotrivă, cea care rosteşte „Fie!” din partea tuturor („Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvîntul tău!”). Acelui „Fie!” creator al Tatălui („Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină…” etc.) îi răspunde smeritul „Fie!” al „roabei Domnului”. Hristos nu putea să ia carne şi sînge de om dacă Umanitatea însăşi, prin Fecioara Maria, nu I le-ar fi oferit de bunăvoie în dar, ca pură ofrandă. Fecioara este punctul de întîlnire între cei doi „Fie!”; chip al Bisericii, ea întruchipează principiul eclezial al protecţiei materne; orantă (rugătoare), ea este însăşi rugăciunea Bisericii, marea mijlocitoare.

Femeia are felul său propriu de a fi, capacitatea firească de a-şi împleti fiinţa în relaţia personală cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. În ciuda alterărilor istorice, cărora şi femeia le cade victimă, ea păstrează în adîncul fiinţei ei taina firii şi harismelor proprii, pe care Sfîntul Pavel o desemnează prin „văl”. Din păcate, Marea Desfrînată a Babilonului (Apocalipsa 17, 5) profanează şi degradează feminitatea, abătînd-o de la firea ei: ea sfîşie vălul, se dezbracă, renunţă la taina feminină, la acel „Fie!” adresat eternei ei actualităţi maternale.

Cuvîntul apostolic (I Petru 3, 4: „Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului…”) este adresat oricărei femei şi el conţine o întreagă Evanghelie a femininului referitoare la maternitatea spirituală. Acest text defineşte cu precizie harisma fundamentală a femeii: naşterea în inima ei a omului lăuntric („homo cordis absconditus”). Bărbatul este în cea mai mare măsură tentat să nu se intereseze decît de propriu-i scop; instinctul matern al femeii, însă, ca şi la nunta din Cana Galileei (Ioan 2, 1-10), descoperă imediat setea de spiritual şi găseşte izvorul euharistic pentru a o potoli. Raportul fiinţial mamă-copil face ca femeia, Eva, „izvor de viaţă”, să vegheze asupra oricărei fiinţe, să protejeze viaţa şi lumea. Harisma maternităţii sale interiorizate şi universale o îndreaptă pe fiecare femeie spre cel înfometat şi spre cel nevoiaş, vădind admirabil esenţa femininului: fecioară sau soţie, orice femeie este „mater in aeternum” (mamă veşnică), menită să „clocească” tot ce-i iese în cale, descoperind chiar şi în fiinţa cea mai virilă un copil slab şi fără apărare.

Dacă am defini dragostea masculină, „a iubi” înseamnă „a avea nevoie”; pentru femeie, însă, „a iubi” înseamnă „a satisface nevoia”, a-i ieşi în întîmpinare şi a-i răspunde. Iisus, văzînd-o pe mama Sa, iar în apropierea ei pe ucenicul pe care-l iubea, i-a spus: „Femeie, iată fiul tău!” – cuvînt fundamental, care face din Fecioara Maria chip al Bisericii-Mamă, iar din orice femeie o potenţială existenţă eclezială.

Sufletul feminin este mai apropiat de izvoare, de origini, de geneză. Biblia ridică femeia la rangul de organ al receptivităţii duhovniceşti a naturii umane. De altfel, promisiunea mîntuirii a fost făcută în mod direct femeii: ea este cea care primeşte Buna Vestire, ea este cea căreia Cel Înviat i Se arată mai întîi; femeia „înveşmîntată în soare” este cea care simbolizează, în Apocalipsă, Biserica triumfătoare; de asemenea, imaginea miresei sau a logodnicei este cea pe care Dumnezeu o alege pentru a exprima dragostea Sa pentru om şi caracterul de „nuntă” al comuniunii cu acesta. Şi, lucrul cel mai important, Întruparea se înfăptuieşte în firea feminină a Fecioarei: ea este cea care Îi dă Cuvîntului carnea şi sîngele ei. Paternităţii absolute, caracteristice fiinţei divine, îi răspunde în mod direct maternitatea feminină, ca specific religios al naturii umane.

Hirotonia, episcopatul şi preoţia întruchipează funcţia masculină a mărturisirii: episcopul atestă validitatea mîntuitoare a Tainelor şi posedă puterea de a le celebra. El are harisma de a veghea asupra integrităţii şi curăţiei tezaurului credinţei şi apără puterea pastorală. Slujirea femeii aparţine preoţiei împărăteşti feminine, nefiind o funcţie atribuită, ci un dat al firii sale. Slujirea ierarhică (preoţia) nu se numără printre harismele ei, pentru că ea ar trebui să-şi trădeze propria fire – maternă, interiorizată, contemplativă. În orice caz, vocaţia ei, personalizată suprem în Fecioara Maria, nu este una inferioară, ci una pur şi simplu diferită. Istoria Martei şi a Mariei dovedeşte că Evanghelia ridică femeia pe acea culme spirituală a accesibilităţii nediscursive la „singurul lucru de folos”.

Femeia are o înţelegere intuitivă. Prin profunzimea valorilor Duhului, ea este înzestrată în mod natural cu sensibilitatea religioasă. Afirmaţia că „sufletul este în mod natural creştin” (anima naturaliter christiana) este valabilă în primul rînd pentru femeie. Cîtă vreme rămîne pe linia firii ce i-a fost hărăzită, femeia propovăduieşte Cuvîntul dincolo de cuvinte, prin întreaga sa alcătuire fiinţială, născîndu-L tainic din adîncul firii ei şi dăruindu-L lumii însetate de plinătate.

Paul EVDOKIMOV

The following two tabs change content below.
Răzvan Codrescu
Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).
Răzvan Codrescu

Ultimele articole de Răzvan Codrescu (toate)

3 thoughts on “Femeia și cuvîntul: vocația religioasă a femeii

  1. In cartile lui Eugen Nicolae Gasca ( cel mai mare „vazator cu ochii Duhului, vedere Adamica, a timpului nostru ) se spune ca, „caderea Adamica” a surprins Adami pe diferite trepte de evolutie. Dupa cum „vede ” el, Adamii cei mai evoluati se intrupeaza in femei iar cei ” mai tineri” in barbati. Asa se explica de ce femeile sunt mai religioase decat barbatii .

Spune-ți părerea