Se apropie Crăciunul şi noi suntem pe cale să terminăm de aşezat cărţile în rafturi şi de scuturat pledurile de pe laviţe. Încăperile încep să ia în sfârşit forma celor prin care ne-am plimbat de atâtea ori doar în gând. Şi dacă lansarea oficială se va petrece undeva în prima jumătate a lunii ianuarie 2013, nu trebuie să aşteptaţi până atunci ca să ne treceţi pragul.
Dacă ne sunteţi prieteni sau pur şi simplu curioşi să vedeţi ce am pus la cale pe Vulturilor 8 şi nu vă deranjează mici detalii şi stângăcii de început, vă aşteptăm oricând în vizită. Nu avem încă sigla în poartă, covoraşul la intrare şi cuierul în tindă, dar o cafea bună, o carte de răsfoit şi nişte oameni dornici să vă întâmpine cum se cuvine veţi găsi negreşit. Poarta ne e deschisă de luni până sâmbătă între orele 10.00 – 22.00, iar duminica mai bine ne sunaţi înainte.
Adresa: Str. Vulturilor nr. 8 / sector 3 / zona Hala Traian
Persoane de contact:
Maria Georgescu / Omul cu informaţiile / Tel: 0746116813
Iulia Macavei / Gazdă cafenea / Tel: 0721656007
Librăria Predania depăşeşte cadrul unui simplu magazin de carte religioasă. Este, dincolo de text, un pretext: un loc de întâlnire între oameni şi cărţi, oameni şi oameni, cărţi şi cărţi. Cărţi vechi, scorojite, răsfoite de nişte degete demult apuse şi cărţi noi, în care mâna omului n-a pus niciodată piciorul. Căni de ceai ori cafea pentru deschiderea papilelor artistic-gustative. Filme, pânze, tesături, încrustări. Oameni care să dea sens. Cuvinte. Tăceri. Adulmecări.
Rostul Librăriei este de a crea întâlnirea. Întâlnirea cu cartea din raftul bibliotecii, al librăriei, al anticariatului. Întâlnirea cu un prieten, ca să îi spui despre o carte care a schimbat ceva în viaţa ta. Întâlniri în cadrul lansărilor de carte. Întâlniri pe teme arzătoare pentru noi, deopotrivă cetăţeni ai lumii şi trup al Bisericii. Întâlniri pentru grupuri de discuţie şi de studiu cu un spectru tematic larg, de la politică, probleme sociale, la istorie veche şi contemporană, literatură, artă, la studii biblice, patristice, la muzică psaltică, iconografie. Întâlniri la filme, la expoziţii de icoane sau fotografie, la vernisaje de artă. Întâlniri la concerte de muzică autentică, bisericească, populară şi clasică. Întâlniri cu cei mici la ora de povestiri, la care să le citim istorii potrivite înţelegerii vârstei lor despre înţelepciunea lui Dumnezeu şi faptele minunate ale sfinţilor. Aceste întâlniri intenţionează să devină o interfaţă creştină de dezbatere şi discuţie în care creştini din diferite comunităţi bisericeşti să găsească şi să ajungă să recunoască o bază comună de acţiune şi de înţelegere eclezială a vieţii.
O altă intenţie de principiu a acestui demers este cultivarea discernământului în faţa agresiunii de oferte – de consum, de cultură – la care este expus creştinul contemporan. De cele mai multe ori, inflaţia de oferte este lipsită de criterii valabile de alegere şi omul se vede rătăcit într-o mare de produse şi de informaţii. Noi ne propunem să vă oferim cărţi de referinţă, reprezentative, valoroase din toate domeniile culturii bisericeşti şi laice, din spaţiul românesc, balcanic şi european.
În acest sens, fondul de carte este foarte variat. Aici veţi găsi, pe de o parte, operele şi mărturiile Predaniei Bisericii: Scripturi şi cărţi de cult, cărţi de rugăciune, Părinţi bisericeşti, vieţi de sfinţi de la începuturile Bisericii până în timpurile moderne, relatări despre martirii Bisericii, scrieri teologice şi dogmatice, scrieri despre simbolismul Bisericii, despre istoria Bisericii, comentarii scripturistice, înţelepciunea părinţilor deşertului, cărţi despre războiul duhovnicesc, cărţi despre icoane, muzică bisericească şi artă religioasă autentice.
De asemenea, tocmai din dorinţa de a cultiva acest discernământ al alegerii, oferim şi cărţi din predania strămoşească a neamului românesc: carte veche românească, cărţi despre istoria, credinţele şi obiceiurile neamului nostru. Lărgind spectrul ofertei, vă propunem tot ce înseamnă carte semnificativă: literatură clasică, filozofie, sociologie, pedagogie, medicină, gastronomie, manuale, dicţionare etc. Pentru cei mici avem cele mai frumoase basme, dar şi carte catehetică potrivita varstei, povestiri cu tâlc despre sfinţi, Biblii pentru copii, toate frumos ilustrate în tradiţia iconografică a Bisericii. De aceea, spaţiul unei asemenea Librării Predania se cere adecvat acestei intenţii. Atmosfera generală trebuie să fie asemănătoare celei dintr-o biserică, în care toate simţurile să fie atinse – prin icoană, candelă, tămâie şi muzică – şi să ridice mintea de la haosul străzii către gândurile teologice.
- Guvernul a aprobat două proiecte MApN privind controlul spațiului aerian național și desfășurarea operațiilor militare pe timp de PACE - 13 decembrie 2024
- Arhimandritul Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa este noul stareț al Mănăstirii Nicula - 12 decembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Cer membrilor CNA să înceteze acțiunile de intimidare a jurnaliștilor care îndrăznesc să critice actuala putere - 12 decembrie 2024
Comentariile sunt închise.