Domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României
SCRISOARE DESCHISĂ
Stimate Domnule Preşedinte,
Subsemnaţii, suntem urmaşi ai foştilor deţinuţi politici condamnaţi de regimul comunist. Părinţii noştri au plătit cu mulţi ani de închisoare crezul lor creştin şi anticomunist. Au fost bătuţi, torturaţi, umiliţi, supuşi unui regim de exterminare fizică, pentru apartenenţa la diferitele structuri ale Mişcării Legionare şi pentru ideile lor, care nu mai corespundeau realităţii instalate în România cu ajutorul tancurilor sovietice. Au fost numiţi „bandiţi”, „duşmani ai poporului”, „năpârci”, atât în timpul detenţiei cât şi după eliberare. Au fost transformaţi din oameni în simple numere de identificare, li s-a interzis dreptul de a se ruga Lui Dumnezeu, li s-a tăiat orice legătură cu familia, s-a încercat sub toate formele frângerea principiilor şi dezumanizarea lor. Toată lupta satanică a comunismului nu a dat roade, deşi traumatizaţi şi bolnavi, părinţii noştri au ieşit din detenţie neînvinşi şi au continuat să îşi trăiască viaţa – atât cât le-a mai fost dat – cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de ţară.
În toată suferinţa lor nu au fost singuri, familiile noastre fiind la fel de persecutate chiar dacă nu se aflau în temniţe. Întemniţarea fiecărui deţinut politic a însemnat suferinţă, durere şi lipsuri pentru întreaga sa familie. Bunicii noştri au trăit durerea de a-şi vedea copiii în temniţe şi unii dintre ei au murit fără să ştie dacă va exista vreodată eliberare sau dreptate pentru copiii lor. Mamele noastre au trecut printr-un calvar greu de închipuit: stigmatizate, alungate din case şi servicii, au fost obligate să îşi crească singure copiii fără să ştie dacă soţul mai trăieşte sau dacă va reveni vreodată acasă. Nici noi, copiii, nu am avut o copilărie obişnuită. Deşi înconjuraţi de dragostea familiilor noastre am crescut ca „fii de bandiţi” având un dosar „pătat”. Cu toţii păstrăm în suflet imaginea părintelui îmbătrânit înainte de vreme, cu urmele suferinţei fizice pe faţă şi trup, cu bolile cauzate de regimul de detenţie. Păstrăm în minte însă şi imaginea demnităţii şi a moralităţii părinţilor noştri care au refuzat să îşi compromită principiile şi conştiinţa.
Astăzi, la 25 de ani de la căderea comunismului, suntem iarăşi puşi în situaţia de a fi consideraţi copiii unor infractori. Mamele noastre, cele care încă mai trăiesc, sunt iarăşi în situaţia de a fi soţiile unor infractori. Nu este cu putinţă să existe un stigmat veşnic pentru foştii deţinuţi politici care au făcut parte din Mişcarea Legionară. Părinţii noştri ne-au crescut şi educat în dragoste de neam şi de biserică. Ne-au învăţat să fim demni, să ne iubim aproapele şi să iertăm greşiţilor noştri aşa cum şi ei iertaseră păcatele torţionarilor lor. Părinţii noştri nu au fost nici infractori şi nici criminali şi nici pe noi nu ne-au învăţat să fim infractori şi criminali. Cu toate astea sunt reincriminaţi pentru un crez politico-social pentru care şi-au ispăşit deja pedeapsa dată politic de justiţia comunistă.
După 25 de ani de libertate va trebui să explicăm copiilor noştri că bunicii lor au redevenit peste noapte infractori? Timp de 25 de ani le-am povestit despre eroismul bunicilor lor şi despre lupta lor anticomunistă ca astăzi să fie cu toţii scoşi în afara legii prin includerea legionarismului în nomenclatorul infracţiunilor?
Le-am explicat copiilor noştri că suferinţa, lupta şi jertfa dată de părinţii noştri nu a fost inutilă, că după 1989 poporul şi statul român au înţeles să îndrepte nedreptatea comunistă făcută asupra lor. Le-a fost recunoscut statutul de luptători anticomunişti, comunismul a fost condamnat public chiar de la tribuna Parlamentului, s-au ridicat monumente în memoria lor în jurul cărora se organizează anual comemorări, s-au publicat mii de cărţi cu memorialistică din detenţie, s-au înfiinţat institute de cercetare a istoriei recente, se organizează săpături arheologice pentru identificarea foştilor deţinuţi politici îngropaţi în gropile comune, Biserica Ortodoxă Română îi pomeneşte la fiecare Sfântă Liturghie pe cei „căzuţi pe toate câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră”, reprezentanţii Bisericilor Ortodoxă, Greco Catolică, Romano Catolică şi ai tuturor cultelor religioase din România participă la comemorările oficiate în memoria lor pe tot cuprinsul ţării, în ultimii ani a crescut considerabil cultul popular al „sfinţilor din închisorile comuniste” etc.
Ce le vom spune acum copiilor noştri? Că sunt nepoţi de infractori şi că anticomunismul, mai ales practicat de un membru al Mişcării Legionare, înseamnă pentru totdeauna infracţiune? Refuzăm categoric să ne dezicem de principiile învăţate de la părinţii noştri şi să fim corecţi politic, dar incorecţi moral. Copiii noştri au dreptul să ştie că sunt nepoţi de eroi şi de luptători anticomunişti. Ce se va întâmpla cu demnitatea neamului nostru dacă şcoala, societatea şi instituţiile sale vor accepta transformarea unor eroi în infractori?
Conform modificărilor aprobate de Parlamentul României pentru OUG 31/2002 ar trebui să revenim la situaţia din timpul comunismului când discutam despre cele pătimite de părinţii noştri doar în interiorul caselor noastre, mereu sub interdicţia de a vorbi cu străinii despre asta. Practic legea nu ne mai dă voie să vorbim tinerelor generaţii despre ei şi despre lupta lor, să le distribuim cărţile de memorialistică, să îi comemorăm public în faţa mormântului sau a monumentului ridicat în cinstea lor etc. Nu ne putem dezice de părinţii noştri şi nici nu vrem să îi învăţăm pe copiii noştri să se ruşineze de înaintaşii lor.
Domnule Preşedinte, pentru dreptatea şi memoria părinţilor noştri, care astăzi nu se mai pot apăra, pentru suferinţa noastră, a „copiilor de bandiţi”, dar mai ales pentru dreptul la libertate de conştiinţă şi informaţie al copiilor noştri şi al tuturor generaţiilor ce vin după noi, vă rugăm să nu promulgaţi modificările la OUG 31/2002.
Vă rugăm să primiţi expresia consideraţiei noastre,
Preot Marius Vişovan
Fiul profesorului Aurel Vişovan, deţinut politic timp de 16 ani, trecut prin infernul reeducarilor de la Piteşti
Ileana Voicescu – profesor şi Irina Gordon – medic
Fiicele Părintelui Constantin Voicescu, deţinut politic timp de 12 ani, trecut prin încercarea de reeducare de la Târgu Ocna
Gelu Mocanu – inginer
Fiul filologului Sebastian Mocanu, deţinut politic timp de 21 ani
Mihnea Gheorghiu – inginer pensionar
Fiul funcţionarilor Georgeta şi Dan Gheorghiu, deţinuţi politic timp de 5 şi respectiv 10 ani
Doina Gheorghian – geolog pensionar
Fiica Anei Chirulescu Iordache, deţinută politic timp de 3 ani
Cornelia Cios – pensionar
Fiica avocatului Bartolomeu Livezeanu, deţinut politic timp de 15 ani
Alina Călinescu – funcţionară
Fiica profesorului Nicolae Călinescu, deţinut politic timp de 17 ani, trecut prin infernul reeducarilor de la Piteşti şi a inginerei chimiste Viorica Stănuleţiu Călinescu, deţinută politic timp de 6 ani
Olga Blănaru Iordănescu – inginer pensionar
Fiica inginerului Ioan Blănaru, deţinut politic timp de 3 ani
Maria Oancea – profesoară
Fiica comerciantului Alexandru Ionescu, deţinut politic timp de 5 ani
_____________________
Persoană de contact:
Preot Marius Vişovan
Adresă: Şugău, nr. 46A, Sighetu Marmaţiei, Maramureş
Telefon: 0745.679.205, E-mail: [email protected]
- Călin Georgescu, în fața secției de votare: Azi este ziua Constituției și nu mai este nimic constituțional în România - 8 decembrie 2024
- 8 decembrie/ Ziua Constituției României - 7 decembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Democrația din România este înmormântată cu acordul Bruxelles-ului neomarxist - 7 decembrie 2024
Emotionant. Sa dea bunul Dumnezeu ca aceasta modificare sa nu treaca…
Apel la ce????!!!
Tot nu inteleg naivitatea unora. Sau nu inteleg cum oameni maturi, educati, cu atata experienta de viata au inca sperante de la politicieni…
Legea a trecut si asta e abia inceputul!
Dar e bine ca mai spera unii.