La Bălţi, în Basarabia, a fost dezvelit un bust al ÎPS Visarion Puiu

Născut în 1879, la Paşcani, Victor Puiu, Visarion pe numele călugăresc, a fost episcop de Arges (1921-1923), episcop de Hotin (1923-1935). Miropolit al Bucovinei (1935-1940) – cu sediul la Balţi -, Mitropolit de Transnistria la Odessa (1943), cârmuitor al Eparhiei românilor din străinătate, numită şi Eparhia Ortodoxă Română din Europa Occidentală (1945-1958). A murit la Paris în 1958, fiind înmormântat în cimitirul Montparnasse.

În Bălţi, ÎPS Visarion Puiu a ridicat cinci biserici şi sediul episcopiei şi a depus eforturi deosebite pentru electrificarea oraşului. La sfinţirea Catedralei “Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena” din Bălţi a fost prezent şi Patriarhul Ierusalimului Damianos al II-lea. Însă pe tot cuprinsul Basarabiei, ÎPS Visarion Puiu a ridicat şi restasurat zeci de biserici.

Refugiat în Occident, în 1944, pe 21 februarie 1946 a fost condamnat la moarte în contumacie de către Tribunalul Poporului din București pentru „crime de război”, excomunicat de Sfântul Sinod al BOR în 1950 și reabilitat post-mortem de același for pe 25 septembrie 1990. Sentinţa este şi astăzi în vigoare, deşi este una aberantă, fără nici o bază în realitate, Mitropolitului Visarion nefăcîndu-se vinovat de nici o infracţiune minoră, darămite de crimă. O lege strâmbă interzice, pe baza acestei sentinţe, omagierea ÎPS Visarion în România.

Totuşi, la Paşcani şi la Mânăstirea Putna se află câte un bust în cinstea acestei mari personalităţi. Aşa a apărut ideea dezvelirii unui bust al ÎPS Visarion şi în Basarabia.

Sculptoriţa Silvia Radu, soţia regretatului artist plasti basarabean Vasile Gorduz, a pus gratuit la dispoziţie cofrajul pentru turnarea bustului în bronz. Aceste cofraje din gips au fost aduse de la Bucureşti la Chişinău cu sprijinul unor tineri din Bucureşti, Marius Fleican şi Ovidiu Teleche, fiind depozitate la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Chişinău încă la începutul anul 2013.

La 15 Iunie 2013, în temeiul Încuviinţării nr. 1217 date de PS Marchel, episcopul de Bălţi şi Făleşti, s-a aprobat instalarea bustului ÎPS Visarion Puiu în curtea Catedralei “Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena” din Bălţi, una din ctitoriile marelui mitropolit. Concomitent, cu sprijinul Preasfinţiri Sale Marchel, a fost obţinută Decizia Consiliului municipal Bălţi din 10 octombrie 2013 cu privire la instalarea bustului, iniţiativă avizată pozitiv şi de Comisia Toponimică la 26.07.2013.

În noiembrie 2013, am adus de la Cluj Napoca la Bălţi postamentul din piatră de Viştea, executat de meşterul popular Andrei Răileanu încă din vara anului 2012. Postamenetul are o înălţime de 185 cm, lăţimea de 50 cm şi adâncimea de 36 cm şi  a fost instalat pe amplasamentul dedicat prin grija unui student, membru ASCOR Chişinău, Racu Sergiu.

Deşi sculptat de Silvia Radu la Bucureşti, bustul a fost turnat în bronz la Chişinău abia în iulie 2015 de către meşterul Grigorie Băţ şi cu suportul financiar al familiei Rusanovschi Iulian şi Adina. La 25 iulie anul curent, bustul a fost transportat la Bălţi de către studentul Corneliu Plop şi pus pe soclu.

IMG_6824

La 11 august 2015, ora 10.30 a avut loc slujba de sfinţire a bustului închinat ÎPS Visarion Puiu. După care a urmat un program artistic, poezii închinare mitropolitului Visarion şi dezvelirea propriu-zisă a bustului de către PS Marchel Mihăescu. Printre invitaţi au fost prezenţi şi primarul municipiului Bălți, domnul Renato Usatîi, starețul mănăstirii Neamţ, părintele Benedict (Sauciuc), preşedintele Asociației din România „Visarion Puiu”, Pr. dr. Florin Aurel, arhiteccţi, ctitori, scriitori şi jurnalişti. Activitatea a înglobat deopotrivă rugăciuni, cântări, poezii, scenetă şi s-a încheiat cu o agapă frățească.

În cuvântul pe care l-am ţinut cu acel prilej, am subliniat:

Consider că prin ridicarea acestui bust s-a făcut un act de dreptate naţională, iar imaginea mitropolitului a fost reabilitată, în pofida condanării ilegale din 1946 dată de partidul comunist. De asemenea, sunt convins că toţi românii de pe pământ basarabean se bucură că îl pot omagia astfel pe cel care altădată a ctitorit zeci de biserici şi a restaurat alte peste 300 sute de locaşuri sfinte atât în Basarabia cât şi în Transnistria. Sunt profund recunoscător gazdelor, care au depus un efort semnificativ pentru obţinerea actelor necesare în vederea instalării bustului, dar şi pentru organizarea unui eveniment atât de înălţător şi plin de suflet”.

Stareţul Mănăstirii Neamţ din România, arhimandritul Benedict Sauciuc, a declarat, la rându-i:

Sunt bucuros că particip la acest eveniment, în contextul în care la Schitul Vovidenia se află organizat un muzeu în memoria lui Visarion Puiu. Este un lucru deosebit că ÎPS Visarion Puiu revine astăzi în Basarabia, prin ridicarea acestui bust, deoarece mitropolitul a iubit mult pământurile pe care le-a păstorit”.

Preşedintele Asociaţiei Visarion Puiu din România, preot dr. Florin Aurel, a vorbit cu o mare însufleţire despre viaţa ÎPS Visarion Puiu şi despre faptul că zilele acestea a fost aprobată exhumarea ÎPS Visarion, osemintele căruia vor fi strămutate în biserica ortodoxă din Paris, care aparţine Episcopiei Ortodoxe Române Occidentale.

„Astăzi trebuia să fiu la Paris, la exhumarea mitropolitului, dar din rânduiala lui Dumnezeu exhumarea s-a contramandat, şi aşa am putut veni aici. Mă bucur că Visarion Puiu are un bust turnat în bronz în faţa Catedralei unde altădată săvârşea slujba Sfintei Liturghii. În calitate de cercetător şi istoric şi în virtutea faptului că am studiat timp de peste 18 ani toate arhivele din ţară şi de peste hotare ce conţin informaţii privitor la viaţa şi activitatea ÎPS Visarion Puiu, vă comunic că Basarabia a avut parte de un mare mitropolit, care şi-a pus tot sufletul în propăşirea Bisericii între Prut şi Nistru” – a spus preot dr. Florin Aurel.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „La Bălţi, în Basarabia, a fost dezvelit un bust al ÎPS Visarion Puiu”

Comentariile sunt închise.