Efectul comunismului asupra creştinismului românilor

Două lucruri majore a reuşit comunismul: să bage defintiv frica în sufletele românilor şi să falsifice percepţia creştină asupra iubirii vrăjmaşilor, insinuînd a doua Cale, a unui creştinism necombatant!
Calea, însă, mă tem că este una singură: dragostea faţă de aproapele şi faţă de vrăjmaşi! Cine nu-şi iubeşte vrăjmaşii, nu iubeşte cu adevărat pe nimeni, ci are doar un interes, o obişnuinţă, o comoditate, o plăcere, o dependenţă…
Pe vrăjmaşul personal îl iubim întorcîndu-i celălalt obraz, pe vrăjmaşul cetăţii (doctorul care face avort, legiuitorul care introduce „educaţia sexuală” în şcoli, vaccinarea obligatorie, vînzarea legală de droguri, pornografia în locurile publice şi pe internet…) îl iubim doar dacă luptăm cu el şi astfel îl împiedicăm să mai facă răul. Pe de altă parte, arătăm că-l iubim şi pe aproapele prigonit de acel vrăjmaş!
Nu e un îndemn la violenţă şi crimă, ci la o luptă în care, în mod normal, noi vom muri! Lie era puternic ieri, iar astăzi este aparent invincibil!
Sîntem fricoşi deoarece asta şi-a dorit comunismul prin „experimentul Piteşti”, extins într-o formă mai puţin contondentă, dar la fel de agresivă, la nivelul întregii ţări (în fapt, o reeducare, adică o spălare pe creier şi o mutilare sufletească, prin ideologie instituită cu forţa). Şi a reuşit! Dar să nu uităm Apocalipsa lui Ioan 21.8:
„Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
Frica este deci un păcat atît de mare încît pune sub semnul întrebării creştinismul nostru şi pe care, de cele mai multe ori, nici noi nu-l spovedim, nici duhovnicul nu-l canoniseşte!
Creştinismul autentic, care-l face pe cel care îl trăieşte să-şi pună cu adevărat viaţa pentru aproapele său, va face Biserica neîncăpătoare!

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Efectul comunismului asupra creştinismului românilor”

  1. Educatia occuidentala – in particulat cea hollywoodiana – pun accent pe virtutile pagane. Ca o paranreza, cineva observa ca super-eroii holliwoodieni, ca personaje din filme, au sanse slabe de mantuire dupa viata pe care o duc.

    La Trinitas TV, au fost cateva emisiuni, in care se vorbea despre virtutle crestine si cele pagane. In particular, exista un curaj crestin si un curaj pagan. Ele seamana pe dinafara, dar sunt profund deosebite: pt ca sa fie lucrator curajul crestin, trebuie binecuvantare, rugaciune, harul Duhului Sfant.

    In sec al XX lea am vazut mediatizati: eroul-soldat german, cel sovietic, american. Toti pagani, promoveaza un soi de dreptate, care nu prea seamana cu cea a lui Hristos.

    Oamenii formati dupa „curajul de opereta” hollywodian nu prea pot lupta eficient cu raul din lume.

    Dupa parerea mea, modelul de curaj in lume il da Sf Mina: sta in sihatrie, si dupa ce se umple de harurile de Duhul Sfant, vine in lume si marturiseste adevarul, in fata ighemonilor indiferent de consecinte.

    Omul trebuie sa inceapa cu pravila, sa stie cu xse foloseste Psaltirea, si celelalte vor veni.

    PS Poveste un parinte de la Man Scarisoara Noua – jud Sat Mare, ca atunci cand a inceput construirea aceste manastiri, foarte nemultumit un lider maghiar a exclamat:
    „Decat sa faca o manastire, mai bine faceau o unitate militara !”.

    PS2: Am cunoscut un om, care avand doar studii medii, la o firma a unui grec, impreuna cu un coleg, a vrut sa organizeze „un sindicat” ca sa-i apere pe de abuzuri pe colegii angajati. Era crestin, se spovedea, dar fara viata duhovniceasca de rugaciune.
    A fost dat afara de urgenta, si ani de zile s-a zbatut in saracie crunta… Avea sotie fara servici si doi copii.
    Prin urmare, virtutea curajului pagan, nici macar pe crestin nu il ajuta.

    PS3: Parintele Nicodim Mandita impreuna cu multi ucenici, a scris, editat si raspandit literatura religioasa in anii 50, cand ajungeai in lagar pt mai putin. In 1959 ete denuntat, ajunge cu ucenicii in inchisoare. Se roaga, iar in 1965 sunt toti eliberati fara ca cineva sa fi ramas cu urmari grave trupesti. In ziua in care parintele Nicodim intra in casa, primarul care l-a denuntat securitatii ea dus la groapa. Vedeti cat de importanta e binecuvantarea.

    Nu cunosc vreun caz in care dupa arestare si condamnare, duhovnicul sa-si scoata ucenicii vii si nevatamati dupa ani de temnita. Dar parintele Nicodim era facator de minuni…

Comentariile sunt închise.