Apropo de „Comisiile de Adevăr și Reconciliere“

În rezervațiile amerindienilor canadieni fac ravagii șomajul, alcoolismul, toxicomania, violența și… uitarea. Toate au condus la o rată nemaiîntâlnită a sinuciderilor în rândul metișilor și inuiților, care reprezintă peste 4% din populația Canadei.

Această stare de fapt se adaugă uneia mai vechi: generații întregi au fost marcate de internări forțate în stabilimente (internate), petrecute până chiar în anii 1990, destinate să-i „evanghelizeze“ și „asimileze“ pe copiii amerindieni, practici pe care un organism independent, Comisia de adevăr și reconcliere, le-a investigat sistematic și și-a publicat concluziile în decembrie anul trecut.

Prin urmare, alt context (cultural, politic, social), alte crize identitare, alți actori și alte victime.

Este important deci să renunți la ipocrizia multiculturală, ca și la exportul de democrație, pentru a te putea concentra pe realitatea de acasă.

Am spune apoi că este important, ba chiar vital, să vezi și necazurile, dezastrele altora – uneori mai grele, mai dureroase decât ale noastre – pentru a putea apărea astfel, toate, în perspectiva lor reală.

Astfel am ajuns să parcurgem (dată fiind întinderea, oarecum în diagonală) Raportul Comisiei de Adevăr și Reconciliere din Canada.

Elaborat în urma unei munci de șase ani, începând din 2008, este o lucrare cu totul impresionantă, atât cantitativ (doar sumarul conține circa 600 de pagini) cât și, mai ales, calitativ, și ne vom grăbi să comunicăm, pe scurt, concluziile noastre.

Statul federal a trimis forțat, în internate – încă de la originile sale, dar într-un mod sistematic, începând din 1939 și până în anul 2000 – zeci de mii de copii inuiți și metiși. Acolo, ei au fost abuzați cultural, fizic și sexual, întregul sistem fiind numit de Comisie, în termeni exacți și categorici, un „genocid fizic, biologic și cultural“. Unii dintre subiecții oribilelor tratamente au dispărut fizic, iar mormintele lor nu se cunosc, în timp ce supraviețuitorii au puternice traume.

Raportul conține relatările victimelor (au fost audiate peste 6.000 de persoane) și se încheie cu cererile Comisiei față cu Guvernul federal în vederea reconcilierii. A se reține termenul cheie folosit: nu „propuneri“, ci „cereri“ (We call / Nous demandons).

Vom reproduce câteva extrase din Raport, și pentru anglofoni și pentru francofoni.

Problema în studiu:

Physical genocide is the mass killing of the members of a targeted group, and biological genocide is the destruction of the group’s reproductive capacity. Cultural genocide is the destruction of those structures and practices that allow the group to continue as a group. States that engage in cultural genocide set out to destroy the political and social institutions of the targeted group. Land is seized, and populations are forcibly transferred and their movement is restricted. Languages are banned. Spiritual leaders are persecuted, spiritual practices are forbidden, and objects of spiritual value are confiscated and destroyed. And, most significantly to the issue at hand, families are disrupted to prevent the transmission of cultural values and identity from one generation to the next.

In its dealing with Aboriginal people, Canada did all these things.

Un génocide physique est l’extermination massive des membres d’un groupe ciblé et un génocide biologique est la destruction de la capacité de reproduction du groupe. Un génocide culturel est la destruction des structures et des pratiques qui permettent au groupe de continuer à vivre en tant que groupe. Les États qui s’engagent dans un génocide culturel visent à détruire les institutions politiques et sociales du groupe ciblé. Des terres sont expropriées et des populations sont transférées de force et leurs déplacements sont limités. Des langues sont interdites. Des chefs spirituels sont persécutés, des pratiques spirituelles sont interdites et des objets ayant une valeur spirituelle sont confisqués et détruits. Et pour la question qui nous occupe, des familles à qui on a empêché de transmettre leurs valeurs culturelles et leur identité d’une génération à la suivante.

Dans ses rapports avec les peuples autochtones, le Canada a fait tout cela.

Genocidul fizic este uciderea în masă a membrilor unui grup țintă, genocidul biologic este distrugerea capacității de reproducere a grupului. Genocidul cultural este distrugerea acelor structuri și practici care permit grupului să-și continue existența ca grup. Statele care se angajează în genocid cultural caută să distrugă instituțiile politice și sociale ale grupului țintă. Terenul este confiscat, populațiile sunt transferate cu forța iar mișcarea lor este limitată. Folosirea limbilor native sunt interzise. Liderii spirituali sunt persecutați, obiceiurile străbune sunt interzise iar obiectele cu valoare spirituală sunt confiscate și distruse. Și, cel mai semnificativ, familiile sunt perturbate pentru a preveni transmiterea valorilor culturale și a identității de la o generație la alta.

În raport cu populațiile băștinașe, Canada a făcut toate aceste lucruri.

Misiunea Comisiei:

But, shaming and pointing out wrongdoing were not the purpose of the Commission’s mandate. Ultimately, the Commission’s focus on truth determination was intended to lay the foundation for the important question of reconciliation. Now that we know about residential schools and their legacy, what do we do about it?

La Commission n’avait toutefois pas pour mandat de distribuer des blâmes ou de cerner des gestes fautifs. L’accent a plutôt été placé sur la recherche de la vérité afin de jeter les bases de l’importante question de la réconciliation. Maintenant que nous savons ce qui s’est passé dans les pensionnats et connaissons leurs séquelles, qu’allons-nous faire?

Dar mandatul Comisiei nu a fost acela de a arăta greșelile care s-au făcut în trecut și de a blama. Scopul ultim al Comisiei a fost acela de a pune bazele reconcilierii. Acum, că știm despre școlile rezidențiale și moștenirea lor, ce facem?

Autorii Raportului sunt perfect conștienți de dificultatea procesului de reconciliere, și iată în ce termeni:

Getting to the truth was hard, but getting to reconciliation will be harder. It requires that the paternalistic and racist foundations of the residential school system be rejected as the basis for an ongoing relationship. Reconciliation requires that a new vision, based on a commitment to mutual respect, be developed. It also requires an understanding that the most harmful impacts of residential schools have been the loss of pride and self-respect of Aboriginal people, and the lack of respect that non-Aboriginal people have been raised to have for their Aboriginal neighbours. Reconciliation is not an Aboriginal problem; it is a Canadian one. Virtually all aspects of Canadian society may need to be reconsidered. This summary is intended to be the initial reference point in that important discussion. Reconciliation will take some time.

Connaître la vérité a été difficile, mais se réconcilier le sera encore davantage. Pour ce faire, il faut rejeter les fondements paternalistes et racistes du système des pensionnats qui sont à la base de la relation. La réconciliation nécessite l’élaboration d’une nouvelle vision fondée sur le respect mutuel. Il faut également comprendre que les conséquences les plus dommageables des pensionnats ont été la perte de fierté et de dignité des peuples autochtones et le manque de respect que les non-Autochtones ont appris dès l’enfance à avoir à l’égard de leurs voisins autochtones. La réconciliation n’est pas un problème autochtone, c’est un problème canadien. Tous les aspects de la société canadienne pourraient devoir être réexaminés. Le présent sommaire se veut un point de référence initial en vue de cette importante discussion. La réconciliation nécessitera du temps.

A fost greu să descoperim adevărul, va fi și mai greu procesul reconcilierii. În primul rând, este nevoie ca fundamentele paternaliste și rasiste ale sistemului școlar rezidențial să fie respinse. Reconcilierea cere ca o nouă viziune, bazată pe un angajament de respect reciproc, să fie dezvoltată. Este nevoie, de asemenea, de a realiza că efectele cele mai nocive ale școlilor rezidențiale au fost pierderea mândriei și respectului de sine a aborigenilor, precum și lipsa de respect a canadienilor față de vecinii lor aborigeni. Reconcilierea nu este o problemă a aborigenilor; este o problemă a Canadei. Practic, toate aspectele legate de societatea canadiană ar trebui să fie reanalizate. Acest rezumat se dorește a fi punctul de pornire în această discuție importantă. Reconcilierea va dura ceva timp.

Având cauze diferite, altele sunt ravagiile lumii noastre, prin urmare, și crizele identitare arată diferit.

Comparând activitatea descrisă cu Comisiile și Rapoartele de la noi („Wiesel“ și „Tismăneanu“), putem remarca trei lucruri:

  1. În ciuda faptului că au fost compuse din universitari de statură internațională, nici una dintre ultimele nu și-a propus să întrebe, măcar de sănătate, victimele (nu a fost audiată vreo persoană), necum reconcilierea să fi fost între scopurile lor.
  2. Din această decuplare de discursul victimelor a rezultat aiuritoarea situație prezentă: în loc să pună bazele, să contribuie la despărțirea noastră de trecut, la refacerea legăturilor sociale, aceste două comisii au reprezentat simple leviere politice în mâinile unor politicieni și a celor care le-au coordonat, adică, pe scurt: instrumente de putere.
  3. Mai mult, mai grav, ceea ce constatăm în prezent: ca instanțe de pervertire a noțiunilor de „adevăr“ și „reconciliere“, aceste comisii, rapoarte și instituțiile rezultate de pe urma lor (Institutul Wiesel, în principal, dar și IICCMER din prezent) reprezintă puternice frâne în acest proces, instrumente care îl împiedică.

Adevărul și Reconcilierea nu sunt probleme ale foștilor deținuți politici – inuiții și metișii noștri – ci probleme românești.

În fine, vom formula o doleanță: Stimați tovarăși nacealnici, am avea o solicitare, pe care am dori-o doar vag utopică, și pe care o exprimăm în termenii cei mai politicoși cu putință. După ce ați consumat atâtea resurse și v-ați atins atâtea obiective personale și de grup, vă cerem (we call / nous demandons) să luați acasă aceste comisii, rapoarte și instituții și să ne lăsați să ne descurcăm fără ele și fără dvs. Căci, vorba canadienilor înșiși: Enough is enough, too much is too much!

Mircea Stănescu

About Mircea Stănescu

Doctor în filosofie al Universității București, consilier principal (arhivist) la Arhivele Naționale ale României, Biroul de Arhive Contemporane. Între 1999 și 2002 a efectuat stagii de cercetare în științe politice la Institut d’Études Politiques, iar în perioada februarie‑iunie 2002, un stagiu de cercetare postdoctoral în sociologie politica la Maison des Sciences de l’Homme. A participat cu comunicări științifice la numeroase sim­pozioane și conferințe și a publicat articole in revistele Memoria și Timpul. Este coautor al manualelor de istorie pentru clasele a X‑a și a XI‑a apărute la Editura Sigma în 2005 si 2006. Autor al trilogiei "Reeducarea în România comunistă" apărute la Editura Polirom, a lucrării "Organismele politicii românești (1948-1965)" apărută la Editura Vremea, coautor al lucrării "Procesele reeducării (1952-1960). Statul și dreptul. Instrumente de represiune ale dictaturii comuniste" apărute la Editura Matrix Rom.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost