În urma fenomenelor meteorologice extrem de severe care au provocat decesul a 8 persoane, rănirea altor 67 și grave pagube materiale în judeţele Timiş, Arad şi Bistriţa Năsăud, Patriarhia Română îndeamnă stăruitor clerul şi credincioşii din toate parohiile şi mănăstirile la rugăciune şi solidaritate exprimată inclusiv prin sprijin material concret, acolo unde este nevoie.
Rugăciunea unită cu fapta bună reprezintă, mai ales în asemenea situații, un act de responsabilitate creștină şi solidaritate socială care întăreşte credinţa şi speranţa că necazurile vor fi depăşite întotdeauna cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinirea celor aflaţi în dificultate.
Ne rugăm pentru odihna sufletelor celor trecuți la Domnul, pentru alinarea durerii familiilor acestora și pentru grabnica însănătoșire a celor răniți.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române

- Asociația ProVita: Guvernul se apără doar de formă în procesul intentat împotriva Statului român de cuplurile de homosexuali. Scopul litigiului este forțarea modificării legislației civile românești - 24 februarie 2021
- Unirea face Puterea! Noi stăm uniți, iar dezbinatorii nu își au locul în AUR! - 12 februarie 2021
- Răspuns unor „intelectuali publici” - 6 februarie 2021
- Șoricul lui Arafat - 30 ianuarie 2021
- Protestăm sâmbătă, începând cu ora 17.00, în fața Ministerului Sănătății! - 30 ianuarie 2021
Da a fost un mezociclon.Dar daca ne surprinde in cele bune este bine.Pe uni ne-a surprins pe drum spre protestul impotriva obligativitatii vaccinarii.Asa ca ne-am oprit putin , am facut canonul catre puterile ceresti si am mers mai departe.Nu starea meteo trebuie sa influenteze deciziile si hotararile noastre.
Așa se vorbește oamenilor! Nici un cuvînt în plus, nici un cuvînt în minus. Respect !