Deputatul Alexandru Muraru, mai catolic decât Papa?

Poetul Octavian Goga s-a născut la data de 1 aprilie 1881 și a decedat la data de 7 mai 1938. La 1 aprilie 2021 s-au împlinit 140 de ani de la nașterea sa. Autoritățile Iașului s-au gândit că e un moment potrivit pentru dezvelirea bustului său în orașul celor șapte coline.

Dar cine a fost Octavian Goga? Să apelăm la Enciclopedia României:

Octavian Goga (n. 21 martie 1881, Răşinari, d. 7 mai 1938, Ciucea), poet, publicist, academician şi politician român, prim-ministru al României în perioada 29 decembrie 1937 – 10 februarie 1938. A fost membru corespondent al Academiei Române din data de 29 mai 1914 şi membru titular din 4 iunie 1919. A fost vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 1 iunie 1929 – 30 mai 1932.

Activitatea publicistică

A debutat în periodicele Tribuna (1897), Familia, România ilustrată şi Tribuna literară în perioada în care era licean. În anii studenţiei, la Budapesta, a făcut parte din Societatea academică studenţească „Petru Maior” şi a editat revista Luceafărul în 1902, împreună cu Alexandru Ciura şi Octavian Tăslăuanu. În paginile „Luceafărului” a publicat cea mai mare parte a versurilor, reunite apoi în volumul de Poezii din 1905 care a fost distins cu Premiul Năsturel-Herescu al Academiei Române. În cadrul Partidului Naţional Român a militat pentru eliberarea românilor din Transilvania. În 1907 a editat revista Ţara noastră, transformată în ziar de partid. A fost acuzat de autorităţile austro-ungare de publicarea unor articole politice, motiv pentru care i s-au intentat o serie de procese în presă în urma cărora a fost condamnat la închisoare şi întemniţat la Budapesta în 1909 şi la Seghedin în 1912.

Implicarea în mişcările naţionale a românilor din Ardeal

În 1910 a venit la Bucureşti pentru a milita activ în favoarea intrării României în Primul Război Mondial alături de puterile Antantei, a eliberării provinciilor româneşti aflate sub ocupaţie străină şi a desăvârşirii unităţii statale. S-a înrolat în 1917 în armata română de partea Antantei şi a luptat în Dobrogea. În acelaşi an a scos împreună cu Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuţă, Ion Simionescu, Lucian Blaga şi alţii ziarul România. În 1918 a iniţiat la Paris o largă mişcare în favoarea României, Consiliul naţional al unităţii române, ca o formă de continuare a luptei, în vederea recunoaşterii de către marile puteri a desăvârşirii unităţii statale româneşti.

Membru al Consiliului Dirigent. Deputat. Ministru

Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, ca apoi să fie ales în Consiliul Dirigent, instituţia cu atribuţii executive din Transilvania până la desăvârşirea unirii. La alegerile din noiembrie 1919, Goga este ales deputat în primul legislativ ales pe baza votului universal. Împreună cu mai mulţi apropiaţi, Octavian Goga părăseşte PNR în martie 1920 şi se alătură Partidului Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu, formaţiune politică aflată în ascensiune în acea perioadă. PP a fost chemat la guvernare de regele Ferdinand I, la sugestia fruntaşului liberal Ionel Brătianu, iar Octavian Goga a primit portofoliul Cultelor şi Artelor.

În ultima guvernare a Partidului Poporului, Goga fost numit ministru de Interne (30 martie 1926 – 4 iunie 1927). Din această funcţie, el s-a străduit să asigure ordinea în ţară, echilibrul social, solicitând poliţiei şi jandarmeriei să contribuie la ridicarea prestigiului autorităţii, la respectul legilor şi la consolidarea statului. Pentru aceasta a încercat o selecţionare a personalului jandarmeriei şi poliţiei încercând să pună în aplicare mult „visata a doua magistratură” preconizată de Vasile Lascăr.

Orientarea naţionalistă. Fondarea propriului partid

După pierderea puterii, generalul Averescu şi formaţiunea sa politică au intrat într-un declin constant. Restauraţia carlistă din 8 iunie 1930 a readus speranţa poetului că va putea ajunge încă odată la putere, astfel că pe 10 aprilie 1932, Octavian Goga şi-a fondat propria formaţiune politică, Partidul Naţional Agrar. Noul partid nu a reuşit să se impună pe scena politică, astfel că pe 14 iulie 1935 fuzionează cu Liga Apărării Naţional-Creştine, condus de A. C. Cuza, rezultând formaţiunea politică de orientare naţionalistă Partidul Naţional Creştin, al cărui preşedinte devine Octavian Goga. Apropierea lui faţă de părintele spiritual al Gărzii de Fier, profesorul A. C. Cuza, nu a însemnat şi îmbrăţişarea totală a manifestărilor fasciste din plan european. El afirma că „noi suntem o manifestare organică românească, ce se încadrează în marea ideologie naţională şi naţionalizată a continentului nostru”, precizând că „naţional-şovinismul e o doctrină care nu se poate potrivi cu împrejurările noastre de aici”.

El se pronunţa împotriva violenţei practicată de mişcările de tip fascist. Într-o declaraţie din Parlament din 1936, afirma că „România are nevoie de violenţă, pentru a curăţa putregaiul şi canaliile care se găsesc în ea, voi spune ţării că de azi încolo începe perioada de violenţă”. Totodată, preciza că „toţi trebuie să înţeleagă că trebuie să punem ordine în această ţară şi ordinea nu se poate pune decât având în vedere ideea naţională”.

Dar cele de mai sus nu contează pentru reprezentanții Institutului Elie Wiesel. Pentru ei contează ce s-a întâmplat în scurta perioadă în care Octavian Goga a fost prim ministru al României, adică în perioada 29 decembrie 1937 – 10 februarie 1938.

Să apelăm din nou la Enciclopedia României:

Momentul decembrie 1937. Prim-ministru

La alegerile din 20 decembrie 1937 PNC ocupă locul patru, obţinând 281.167 voturi, adică 9,5% din totalul alegătorilor, care s-au concretizat în 39 de mandate în Parlament. Regele Carol al II-lea s-a folosit de pretextul că nici un partid nu a reuşit să obţină majoritatea de 40%, astfel că îl desemnează prim-ministru pe Octavian Goga, cerându-i acestuia să formeze guvernul. Acest fapt nu a reprezentat decât primul pas în instaurarea dictaturii regale. Guvernul prezidat de Octavian Goga, a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 de revizuire a cetăţeniei, prin care evreii cetăţeni români urmau să-şi redovedească cu acte dreptul la cetăţenie, în conformitate cu legea din 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afişarea listelor pe comune şi oraşe. Ca urmare a acestui decret a fost revizuită situaţia a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) şi-au păstrat cetăţenia română, iar 225.222 (36,50%) şi-au pierdut-o. Cei peste 200.000 de evrei, cu cetăţenia pierdută, au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire. Erau consideraţi străini fără paşaport şi supuşi regimului juridic ca atare. Goga a justificat acest decret prin faptul că între anii 1918 şi 1924 în România s-ar fi infiltrat evrei din fostele imperii austro-ungar şi rus.

În interviul acordat în ianuarie 1938 ziarului britanic „Daily Herald”, regele Carol al II-lea si primul ministru Goga dădeau cifra de 250.000 şi respectiv 500.000 de evrei consideraţi „ilegali”. Dacă regele respingea ideea expulzării, negându-le, în schimb, orice fel de drepturi, Goga vorbea de 500.000 de aşa-zişi „vagabonzi”, pe care „nu-i putem considera ca cetăţeni români”. Octavian Goga propunea deportarea în Madagascar (concept cunoscut sub denumirea „Planul Madagascar”) a celor 500.000 de evrei, în timp ce Istrate Micescu, ministrul de externe declara: „Este urgent să ne măturam curtea, căci este inutil să toleram la noi toate aceste gunoaie”. Istoricul Florin Constantiniu scrie în lucrarea „O istorie sinceră a poporului român” că marele poet Goga se înmlăştina, întrucât „se credea şi se voia un «duce» sau «führer» român”.

Dacă punctul de vedere al Institutului Elie Wiesel este un pic mai nuanțat, susținând că Octavian Goga „a promovat o politică profascistă în calitate de om politic și prim-ministru”, în care ”antisemitisul era la loc de cinste”, și că administrația locală din Iași ar trebui să menționeze aceste lucruri în memoria victimelor Pogromului din 1941, nu același lucru se poate spune despre deputatul Alexandru Muraru, reprezentantul Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei. Iată declarația acestuia:

”Octavian Goga a fost un antisemit virulent, are o lungă istorie de personaj politic înveninat de ură, xenofobie, a fost un prohitlerist notoriu, un stâlp al politicilor antisemite, parte a Holocaustului.

A condus și a fondat partide care aveau ca principală temă antisemitismul și eliminarea evreilor.

Ca premier, Goga a implementat pachetul de legi antisemite de la Nurenberg, care a retras protecția statului pentru aproximativ un sfert de milion de evrei lăsându-i pradă persecuțiilor și exterminării.” (G4Media)

Eu mă întreb dacă domnul Alexandru Muraru știe despre ce vorbește. În primul rând, cum poate fi Octavian Goga parte a Holocaustului dacă a decedat la data de 7 mai 1938, cu mai bine de trei ani înainte de intrarea României în război și cu patru ani înainte de declanșarea Holocaustului?

În al doilea rând, cum poate fi acuzat Octavian Goga de implementarea legilor antisemite de la Nurenberg când doua treimi dintre evreii trăitori atunci pe meleagurile românești și-au păstrat cetățenia? Oare știe domnul Alexandru Muraru conținutul legilor antisemite de la Nurenberg? Sunt convins că nu le știe așa că-mi fac datoria să-l informez. Legile antisemite de la Nurenberg au fost adoptate în Germania la data de 15 septembrie 1935 și menționau că nu puteau fi cetățeni ai Reichului evreii care aveau mai mult de trei sferturi sânge evreiesc, adică cel puțin trei bunici 100% evrei.

Decretul de revizuire a cetățeniei emis de guvernul condus de Octavian Goga la data de 21 ianuarie 1938 îi afecta pe evreii care s-au stabilit în România în perioada 1918-1924, nu avea nimic de a face cu puritatea nației, așa cum aveau de a face legile antisemite de la Nurenberg în Germania.

Deci, despre ce vorbim?

Dragoș Doran

About Dragoș Doran

Absolvent al Facultății de Matematică, secția Informatică, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Alături de dreapta creștină și de Rost încă de la începuturi. Autodidact în ale scrisului.

Un comentariu la „Deputatul Alexandru Muraru, mai catolic decât Papa?”

Spune-ți părerea

%d blogeri au apreciat: