Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru traiul sau pentru hrana,
ci pentru cerul României de mâine,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

Pentru rânduiala dreaptă a firii,
ca şi cei de mâine să ştie ce-s tata şi mama,
pentru adevăratul temei al iubirii,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

Nu vrei să iei nimănui libertatea,
ci doar să cinsteşti sfânta Nuntă din Cana.
Arată-ţi credinţa, dar şi bunătatea,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

Azi „progresismul“ cu dulci vorbe vă minte,
dar nu vă lăsaţi ispitiţi de Satana,
că sufletul nu-l vinzi pe-un blid de linte,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

Căci familia înseamnă strămoșii,
la sfântul altar pe frunte coroana.
Pentru-ai voştri urmași, copiii, frumoșii,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

Ne trebuie suflete tari ca oțelul.
Peste valori ni s-abate aspră prigoana,
dar vrem să trăim liberi precum ne e felul.
Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

Ridică-te Gheorghe la fel ca străbunii,
ridică-te Ioana la piept cu icoana,
mărturisind azi lumii în ce cred românii!
Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

(modestă adaptare după Radu Gyr; Sursa imaginii: basilica.ro)

Nu ar mai fi de adăugat decât puţine gânduri. De obicei oamenii se mobilizează și se ridică fie atunci când vor să schimbe o stare de lucruri, fie ca să apere o rânduială pe care o văd ameninţată. Pentru ambele e nevoie de conștiinţa clară a unei atitudini hotărâte.

De data aceasta în România nu e nevoie de nicio schimbare, ci doar ca lucrurile să rămână așa cum au fost dintotdeauna. O ambiguitate involuntară a legiuitorului constituţional din 1991 a specificat căsătoria ca fiind o uniune liber consimţită între „soţi“, fără a le preciza numărul, sexul și alte amănunte ţinând cont de relaţii de rudenie, etc, considerate la acea vreme ca fiind de domeniul evidenţei.  Numai că această lipsă de precizie este considerată de unii juriști sagace o formulare plină de „supleţe“ și o dovadă de „progresism“, care nu face decât să lase o portiţă deschisă pentru orice fel de combinaţii posibile între două sau mai multe fiinţe capabile de liber consimţământ (adică totuși, oameni), niciuna din ele nefiind explicit interzisă. O portiţă pe care ideologiile modernităţii rupte de natura umană nu vor pregeta să o speculeze spre a destrăma și unul din ultimele bastioane ale tradiţiei care mai e prezent în ţesătura societăţii actuale: căsătoria ca temelie a familiei.

Românii nu au aderat niciodată cu un entuziasm colectiv la ideologii utopice, rupte de firescul existenţei lor. Când au fost confruntaţi cu ele, cu excepţia unor exponenţi de seamă, capabili de gesturi eroice şi care şi-au pus propria jertfă la temelia supravieţuirii neamului, marea majoritate a românilor și-a văzut de propria supravieţuire. S-au refugiat în pasivitate și indiferenţă, boicotând pur și simplu istoria și stăpânirile străine (fie ele ocupaţii, fie purtând nume de ideologii).

De data aceasta însă, o asemenea atitudine ar putea fi fatală. Acum ne aflăm la o răscruce. Suntem în faţa unei ocazii unice de a clarifica lucrurile, precizând termenii într-un mod lipsit de orice echivoc. Atât și nimic mai mult. Trei milioane de români s-au mobilizat pentru a iniţia acest demers al referendumului pentru o definire limpede a căsătoriei. Fără acest gest al lor, mai devreme sau mai târziu, prin vreun tertip juridic sau politic ingenios, această breșă din legislaţie ar fi urmat să fie speculată fără scrupule. Acum mai e de trecut un ultim hop, dar nu unul ușor. Pentru a putea fi validat, referendumul trebuie să întrunească o participare a unui număr încă odată pe atât de mare de români.

E nevoie ca fiecare dintre noi să înţelegem importanţa mizei acestei clipe istorice. Doar o asemenea conștientizare poate duce la o mobilizare colectivă, fie ea și una de-o clipă, aşa cum s-a mai produs în câteva rânduri în ultimii aproape 30 de ani.  E nevoie doar de efortul fugitiv de a merge cât mai mulţi la cabina de vot, spre a-și exprima în mod liber și democratic opinia asupra chestiunii în dezbatere. Demersul pe cale să fie finalizat nu peste multă vreme ar căpăta astfel din toate punctele de vedere o legitimitate de necontestat.

În schimb, nepăsarea colectivă va duce mai mult ca sigur la ratarea unei șanse unice și va urgenta negreșit schimbarea de care nu avem nevoie și care riscă să ne ameninţe valorile și temeiurile existenţei. Dacă nu ni le apărăm acum, mai târziu s-ar putea să nu mai avem ce apăra.

Fie ca Dumnezeu să dea fiecăruia un gând bun, la momentul oportun!

Spune-ți părerea