Pentru ce votăm duminică, 26 Mai?

Duminică mergem la vot. E musai să votăm, chiar dacă multe și mari schimbări nu avem a aștepta. Este totuși singurul mod prin care putem să ne hrănim vreo speranță.

Partidele care și-au depus liste se împart în patru categorii: mafiote (în exercițiul puterii), primejdioase în devenire (prin ideologie și practici din trecut), pasabile (dar neglijabile) și fără șanse (de a trece pragul).

Avem și trei independenți: George Simion, Peter Costea și Gregoriana-Carmen Tudoran. Toți buni, onorabili, cu principii și obiective frumoase, dar numai unul cu șanse reale, deși să sperăm la doi nu ne costă nimic.

Unul vrea unirea cu Basarabia și lucrează pentru asta de peste un deceniu. Unul apără familia, în special, și viața, în general, și acționează în acest sens de 15 ani. Un al treilea se luptă pentru o autostradă în Moldova și nu poți să nu fii de acord cu el (mai precis, ea).

Eu mi-am propus de mult să votez exclusiv după conștiința mea, fără să calculez șansele vreunui candidat sau ale vreunei liste de candidați. S-a întîmplat și să constat că nu mă lasă conștiința să votez, pentru că nici unul nu merita girul meu.

Acum, am cu cine vota. Cu un independent. Rămîne să aleg între George Simion (poziția 15 pe buletinul de vot) și Peter Costea (poziția 16). Ambele cauze slujite de aceștia, reunificarea și familia, sînt și ale mele. Pe amîndoi ii cunosc și îi respect. Îmi voi asculta inima, cu regretul că nu-i pot vota pe amîndoi. Sper ca unul dintre ei să intre în Parlamentul European și în jurul lui să se grupeze adevărată Dreaptă. Dacă va fi voia lui Dumnezeu. Doamne-ajută!

PS

Deși referendumul pe Justiție nu va putea produce efecte, fiind unul consultativ, este convocat de Iohannis, care crede că românii n-au dreptul să susțină alte opinii în afară de cele „corect politice” (a se citi: neomarxiste), este organizat de guvernul lui Dragnea, care din start naște suspiciuni (nu așa ne spuneau în toamnă contestatarii referendumului pentru căsătorie?), costă mult și nu se justifică, existînd deja multe legi care reglementează domeniul suficient, e un act pur electoral și deci propagandistic etc, totuși voi vota și la referendum. Din două motive, în ordinea importanței: 1. pentru că altfel guvernanții (de azi sau de mîine), văzînd că nu ne exprimăm opinia prin referendum (prea cad toate sun pragul de validare), ar putea să nu ne-o mai ceară; și 2. pentru că n-aș vrea ca PSD să perceapă neparticiparea noastră la vot drept o susținere a atacurilor sale asupra Justiției și, în general, drept un gir pentru politica lui.

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Pentru ce votăm duminică, 26 Mai?”

  1. A invalida buletinul de vot de la referendum, se considera participare la referendum sau nu?

  2. Intentionez sa votez cu d-nul George Simion , ce pozitie ocupa pe buletinul de vot? Violeta-Oana Ghemulet , Trieste ( Italia)

Comentariile sunt închise.