Crucile eroilor români au fost aruncate la gunoi, iar Liviu vrea „ határ” la… Dărmănești

Cred că oricare cetățean normal de pe planetă s-a cutremurat când a văzut crucile unor eroi, învelite în saci de gunoi. Pădure de mămâi negre! Așa arată cimitirul din Valea Uzului, nu departe de Dărmănești. Mai précis, niște cetățeni ciudați de la UDMR, conduși de o corobană de bozgor cu barbă, au cetluit crucile eroilor români cu saci negri pentru gunoi. Un lucru extrem de grav, la care Jandarmeria, Poliția nu au avut reacție. În schimb, niște civili – putem presupune că erau jandarmi sau polițiști – l-au fugărit și l-au bătut metodic pe George Simion, care venise aici ca să filmeze monstruozitatea.

Sigur, mulți au început să gogăie pe la televizoare că e campanie electorală, că nu trebuie turnat gaz pe foc, că ar fi vorba de niște xenofobi extremiști. (Unii pretind că ar fi vorba de „naționaliști”, dar ei nu știu că naționalistul autentic nu e xenofob, el își iubește țara și națiunea lui, trăire care nu presupune ura față de alte etnii. Adică, dacă îți iubești copiii, de ce ar trebui să-i urăști pe copiii vecinilor?).

Aici este însă vorba de încălcarea gravă a legii, iar nu de patimă electorală. Acei indivizi se comportă la fel ca ungurii care i-au linșat în decembrie 1989 pe ofițerii români din unele orașe din Transilvania. Atavismele rămân aceleași, chiar dacă generația este biologic alta. Dușmanul este unul singur – statul român.

Stau și mă întreb și eu ca prostul: oare ce s-ar fi întâmplat dacă niște zănatici de români ar fi profanat mormintele unor evrei obișnuiți? Ca să nu mai vorbim de eroi… Oare ce-ar fi fost dacă respectivii tarați ar fi profanat niște monumente ale eroilor din Franța, din Germania sau din Anglia?

Aici avem de fapt o dublă circumstanță agravantă: indivizii au profanat crucea ortodocșilor și au batjocorit mormintele unor eroi, care nu mai au frontiere. Indiferent de etnie. Eroii sunt ai noștri, ai tuturor popoarelor. Puteau fi acolo unguri sau ruși, nemți sau malgașii lui Mazăre, nu mai contează. Ei erau militari căzuți la datorie și atât. Nu mai contează cine a dat ordinul de luptă, dacă era o cauză dreaptă sau imorală, ilegală pentru dreptul internațional.

Pentru cei care nu știu, am să evoc un moment din Evul Mediu. După lupta de la Războieni, unde a pierdut 10.000 de oșteni, Ștefan cel Mare și-a refăcut cu greu statul. De aceea, nu a avut răgaz pentru a da cinstirea cuvenită morților. Când a revenit pe Valea Albă, erau numai cranii și oase. O vale albă de oase. Tragedia fusese cumplită și nu a mai avut cine să-i îngroape. Măria Sa și oștenii lui au pus craniile într-o groapă comună și au ridicat deasupra altarul, au adunat oasele într-o groapă mai mare, peste care au zidit naosul unei biserici unice în Europa. Sigur că acolo au fost și români, și turci. Vodă i-a sfințit pe toți deopotrivă.

Și ne trezim astăzi cu un episod demn de grotele neandarthaliene…

Noi nu turnăm gaz pe foc. Noi cerem să se aplice legea exemplar. Chiar dacă Liviu se comportă asemenea senatorului melcilor din filmul genial regizat de Mircea Daneliuc. După ce românii și ungurii le dau foc țiganilor violatori și criminali din Hădăreni, vine un târșog de procuror și întreabă: „Și acum ce facem?” „Cum ce facem?, se răstește Dorel Vișan. Arestăm câțiva români, că ei și așa sunt majoritari și nu se supără…” Ca să nu-i supere pe minoritari, conducătorii noștri merg în unghii prin țara proprie. Însă, dacă legea nu se aplică până la capăt, indiferent de etnie, ne pierdem statul!

Liviu spune clar: „Instituțiile statului să se așeze la masă și să discute, acolo este vorba de hotar, de grănițuire…”.

Băi Șperlă voinicu, hotarul cu Ungaria nu trece pe la Dărmănești!

Pe de altă parte, ce să mai facă și Liviu? A ajuns ca Petru Rareș. Cu cine să se bată mai întâi? Cu statu paralel sau cu Soros, cu Iohannis sau cu Viktor Orban? Mai ales că vor atâția să-l asasineze. O spune limpede bietul om:

„La DIICOT e o declarație care vorbește despre așa ceva. Nu e a mea. A cuiva care a spus cu subiect și predicat. Dar nu se va întâmpla nimic. Cât timp e acest regim vorbim degeaba. Dacă vreodată – sper să ajungem în țara asta să iasă la inveală adevărul – o să considerați că tot ce a fost în emisiunea dumneavoastră au fost glumițe. Dacă o să iasă la iveală o să vă îngroziți. Nu mai sunt la aceeași intensitate, dar încă mai e”, a lăcrimat insesizabil Liviu Dragnea, la România TV.

De fapt, Partidu lu Ciordache ființează sub semnul flăcării violet. Chiar în ziua în care Liviu transpira rece la televizor, dosarul lui Viorel Hrebenciuc cu cele 42.000 de hectare ciordite fusese retras de la Curtea de Apel. Hrebenciuc a profețit acest masacru generat de flacăra violet. Fă Doină, fă, îți veni rându, fă! Cine-ți dădu, fă, argintu?!… Cine făcu, fă, magie neagră cu tine? Vrăjitoarele Omidei sau Omizii? Că tot ale lui Liviu ereau…

Nemții lui Iohannis i-au dat mercur ministresei pădurilor, care s-a opus ca Dochia defrișărilor. Și noi știm că PSD a defrișat cel mai mult, dar Iohannis i-a adus pe austriecii lui la tăiat. Tot din cauza flăcării violet…

„Am depus plângere la poliţie abia la începutul lunii februarie. N-am făcut plângerea cât eram încă ministru pentru că, în caz că se află, ar fi dăunat imaginii României. Va daţi seama, ministru în Guvernul României otrăvit”, a declarat Doina Pană.

Pe lângă flacăra violet, mai este și sârma. Sârma din creierul lui Liviu. Aceeași sârmă este și în colonul Gabrielei Firea. Mai ales că moldovenii mei erau porecliți „sârme” încă din anii 1950. Cum o fi pătruns mâna criminală în colonul primăriței noastre? Tot cu flacăra violet, altfel nu se putea. Nu pot accepta varianta unora, după care ar fi introdus vibratorul într-un loc necuvenit… Nu!… Dar este sigur aceeași sârmă călită și decălită de flacăra violet:

„Poate vom rămâne toată viaţa cu această întrebare dacă a fost o întâmplare sau dacă a fost o mână criminală. (…) Eu sunt un om precaut, nu aș fi mâncat cu înghițituri așa încât să nu simt un aliaj. E de câteva luni. Mai am nevoie de o operație pentru sudarea colonului, care este în repaus. Nu vreau să fac un păcat, dar cred că nimeni nu ar exclude nicio variantă, cea a unei întâmplari, dar și să se fi introdus acea mică sârmă sub formă rotundă într-un aliment. Ea, în colon, era identificată desfășurată, nu strânsă. Din păcate, nu s-a finalizat această epopee”, ne asigură Gabi Firea.

Și atunci, când ai o asemenea sârmă în cerebel, cu epopeea lui Gabi Firea din colon, mai ai timpul și disponibilitatea creșitnă să te ocupi de niște nănăi din Harghita, care profanează mormintele eroilor noștri?…

Un comentariu la „Crucile eroilor români au fost aruncate la gunoi, iar Liviu vrea „ határ” la… Dărmănești”

  1. MERGETI LA VOT DUMINICA SI PRINTR-O FAPTA TRIMITE-TI PE CARCIUMAR ACASA , INFRACTOR LA INFRACTOR TRAGE SI ACESTA ESTE NUMAI INCEPUTUL , DUPAA 26 DACA VOR IESII , VA INCEPE ADEVARATA ” ROMANIE INFRACTOARE ” ,Cu stima

Spune-ți părerea