Învățătorule, luminează-ne calea spre noi!…

Așa de rătăciți, așa de năpăstuiți am ajuns, așa de risipiți ne-am trezit ca națiune, încât aveam nevoie de Toader Paleologu să ne fie călăuză spre noi înșine. Făclie în noapte, far călăuzitor, făclie în noapte, pasionat de pipă, deși nu știm ce fumează… Altfel, nu mai dibuim prin bezna politicianismului steaua polară a bunului simț și ne-am trezit cu un candidat care poate etala o genealogie uriașă. Ultimul străbunic cunoscut vine spre noi de pe Insula Lesbos și ajunge medelnicer, adică îi turna domnitorului valah apă în medelniță, un lighean de aramă, în care fanariotul se spăla. Însă medelnicerul avea în desagă moștenirea tronului împăraților Bizanțului din stirpea Paleologilor. Lucru mare, bre române! Să ai tu președinte un Paleolog de la Bizanț!…

Într-un dialog televizat, Alexandru Paleologu admitea că nu e chiar așa, că și numele… Adică și bunicul meu, un răzeș scăpătat din Crăiești, vecin cu moșia boierului Alexandru Papadopol-Kalimah, putea să-și schimbe numele, dacă accepta să fie grăjdar. Și eram și eu azi un Kalimah sau Kalimachi. Dar el nu și nu, că Papadopol bătrânul a dat foc satului Crăiești în noaptea de Înviere pe când răzeșii erau la biserică… Doar ca să le ia pământul, nu cine știe ce.

Conu Alecu Paleologu, arestat pe vremea Annei Pauker, a fost ales mare maestru al Lojii Masonice (naționale, și supreme, și…) din România de după 1990, apoi a fost trimis ambasador la Paris. Sigur, anterior recunoscuse că a fost racolat de Bătrâna și Perversa pe când era în pușcăria de la Botoșani. Dar să nu-i judecăm pe cei care au fost în Gulag, cum ne spunea Soljenițin, fiindcă nu știm prin ce au trecut. A abjurat prestația de informator: „o obnubilare a inteligenței”… Dar și Dan Zamfirescu a recunoscut primul, fără să abjure: „Am fost filolog și securist, două profesii care necesită multă inteligenți și precizie…”.

Dar ce-are a face tata? Cert este că băiatul știe carte. A venit în fața electoratului ca Eneas cu Anchises în cârcă, cel care a ologit după ce s-a lăudat că s-a culcat cu Afrodita. Că și Afroditele astea din Fenicia și până în Franța nu-ți dau pace. Ascendența politică declarată este la fel de mozaicată:

”Ei bine, nu se poate, nu este de acceptat și nici de conceput ca Petre Carp și George Mârzescu, conservatorismul și liberalismul românesc, să rămînă fără continuatori și reprezentanți în România de azi. Cine, dacă nu eu, să preia această moștenire? O fac, așa cum Eneas l-a luat pe taică-su în spinare și a dus mai departe moștenirea troiană. O fac, deși cea mai profundă dorință a mea e să țin cursuri și să luminez minți pînă oi muri”, a scris Toader Paleologu.

Se-ntoarce bătrânul Carp în sarcofag, el, care nu-i suporta pe liberali („roșii”), dar să rabde și el acolo.

România are nevoie de un ”efort colosal de educație”. De acord. Abia aștept o discuție între Toader Paleologu și Eugen Nicolicea, Florin Ciordache et comp. Dar sper să nu mor și să văd o conversație cu Viorica. Evident, ea va veni cu ligheanul de ceapă pentru zacuscă, dacă n-a uitat și asta, iar el îi va glăsui despre retorica mistică.

„După președintele jucător și președintele spectator, e nevoie, cred eu, de un președinte învățător: un învățător care învață el însuși, care ascultă și pune întrebările cu adevărat importante, care intervine pentru a clarifica dezbaterea publică. Un președinte învățător este un educator și un inspirator, un continuator și un transmițător, un mediator și un moderator, un ascultător și un îndrumător”, a scris Toader Paleologu.

A fost deputat PDL, a fost trimis ambasador în Danemarca, apoi la gheizerele din Islanda, iar acum este candidat fără de partid din partea Partidului Mișcarea Populară.

Oferta de a candida a primit-o printr-un telefon de la Traian Băsescu, după discuții la care a asistat și Eugen Tomac. Dar el rămăsese tot cu gândul la tata Anchises: „Am hotărît să accept cu gîndul la tine și la cei o sută de ani care s-au împlinit de la nașterea ta. Îți ofer, așadar, cea mai mare luptă, cel mai mare agon, la care am participat vreodată”, spune Toader Paleologu în scrisoarea imaginară către tatăl său.

M-aș bate, dar n-am cu cine, pare să zică Toader.

„Dăncilă și Iohannis vorbesc la fel de prost, adică citesc prost niște discursuri proaste, scrise de consilieri proști. Măcar Dăncilă a fost sinceră: „Decît să vorbesc liber și să spun prostii mai bine să am o hîrtiuță în față.” Iohannis, la rîndul lui, scoate efecte neașteptate, accentuînd anapoda conjuncțiile și prepozițiile sau făcînd pauze consternante cînd întoarce cîte o foaie. Sînt singurele lui elemente de surpriză și suspans. În comparație cu asemenea mortală plictiseală, referințele lui Barna la Star Trek, Game of Thrones și Matrix sînt culmi ale filozofiei politice. Voluntarismul său salvaționist contrastează cu imobilismul total al președintelui în funcție. E barem frapant să auzi pe cineva spunînd că „dacă era el președinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întîmplat”. Filozofia politică a lui Iohannis e sintetizată perfect de celebra formulă a lui Edgar Faure: „L’immobilisme est en marche, rien ne peut l’arrêter”. Pas cu pas se traduce în fapt prin „tot pe loc, pe loc, pe loc”. Pașii lui sînt ca în paradoxul lui Zenon cu Ahile și broasca: virtualități rămase în suspensie. Pe scurt, nici mitul gospodinei neconflictuale, nici mitul salvatorului galactic, nici mitul neamțului neromânizat nu pot satisface inteligențe cît de cît exigente”, a concluzionat urmașul la tronul Paleologilor.

Uitasem să spun că a fost ministru al Culturii în primul guvern condus de Emil Boc. La fel de eficient ca Mircea Diaconu, care joacă excelent roluri de prost.

A absolvit liceul german din București, după care a studiat la Sorbona și la École Normale Supérieure, în Franța. După studii liceale la Colegiul Henri IV din Paris (1992-1994), a fost stagiar la École Normale Supérieure din Paris (1996-2001); a obținut o diplomă de studii aprofundate în filosofie în 1998, la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne. În 2001, a obținut doctoratul în științe politice la EHESS (École des Hautes Études en Sciences Sociales) și de la Universitatea Ludwig Maximilian din München.

Dar și Viorica a terminat facultatea fantomă „Ion Ghica” de la Alexandria, cu licența la Ploiești, pe stânga, la fel ca Liviu Escobar. Însă Viorica umblă în pantaloni de-acum, în timp ce bărbații din România „să rămână în fuste”.

Toader, despre care toți scriu că e Theodor, a fost lector la Boston College în 1999 și 2000. A devenit apoi profesor asistent și director al școlii de vară la European College of Liberal Arts din Berlin (devenit ulterior Bard College Berlin). A fost post-doctoral fellow la Universitatea Notre-Dame, Institutul Erasmus (2001-2002) și la Universitatea Harvard (2002-2003), fiind și profesor invitat la Deep Springs College în Statele Unite ale Americii, în perioada mai-iunie 2003. Și fellow, și fellow…

A fost căsătorit cu Sara Nassif, de origine libaneză, cu care are un băiat.

În ianuarie 2013 a fondat Casa Paleologu, școală privată de retorică, unde vorbește ca Platon și Cristian Preda. „Paideia: leadership și retorică clasică” îmbină teoria și practica, retorica fiind un instrument indispensabil al artei de a conduce, scrie Toader Paleologu.

Marinelu recunoaște că a băgat bățul prin ulucile lui Iohannis-Dăncilă cu această candidatură ca o gheară letală. Merită citit:

„A fost şi ministru, şi ambasador, e şi fiul lui Paleologu bătrânu. Sper să îi încurce rău pe Barna şi pe Dăncilă”, a spus Traian Băsescu, preşedintele de onoare al PMP.
Traian Băsescu: E absolvent de Sorbona, a fost şi în alte şcoli unde nu a reuşit Macron. A fost şi ministru, şi ambasador. Eu te-am numit ambasador?
Theodor Paleologu: Dar cine? Năstase?
Traian Băsescu: Are şi 46 de ani şi e şi fiul lui Paleologu bătrânu. Are foarte multe calităţi care îl recomandă ca un candidat care, dacă ar câştiga, ar fi un bine pentru România. Sper să îi încure rău pe Barna şi Dăncilă, să le creăm o surpriză…”

Mă bate gândul să-l votez. Deși Toader Paleologu e prea „Bonjour, popor!”, prea „Hello, națiune!”. Vom vedea cum se adaptează, dar merge bine în buestru printre candidații apoplexiei de la București.

Traian Băsescu a mai clacat în opțiunile lui pentru intelectuali. Nu-l pot uita pe Mihai Răzvan-Ungureanu, care mi-a plăcut foarte mult. Causeur spumant, specialist în ivrit și în Holocaust, l-a băgat sub masă pe Gâdea în direct, Badea îl căuta și el pe dedesubt, ce mai, m-a dat gata. Până când a pocnit cea mai dementă afacere: vânzarea moștenirii lui Emanoil Gojdu către un cetățean liber din Israel. Atunci, revista „Lumea” mi-a publicat un articol intitulat „Ce poate să facă funcția din Mihai Răzvan-Ungureanu…”. M-a sunat. Era primul ministru de Externe care mă suna. Mi s-a părut vexat și mursicător: „Mă voi strădui să nu vă dezamăgesc, domnule Patrichi…” Mi-a sărit muștarul de Tecuci: „Cine aș fi eu, domnule ministru, să mă dezamăgiți pe mine, un gazetar pârlit?! Nu pe mine, pe români i-ați dezamăgit, domnule ministru…”. Nu mai zic…
Și cu folos vom spune pace ție, cetitorule:

„Luminătorule şi învăţătorule, Părinte, cel ce cu învăţăturile tale ai luminat pre toată lumea, luminează-ne şi pre noi!” Și le-a zis Iisus: „În această noapte toți vă veți poticni, că scris este: Bate-voi păstorul și se vor risipi oile.”

Lăsați insinuările de peste două decenii: cine să-l mai bată pe păstor?… Așteptăm mutarea lui Liviu Escobar de după zăbrele pentru Viorica.

Așa că nu am încotro: am să-l votez pe Toader Paleologu. Poate se întâlnește cu Viorica sau cu Iohannis, sau poate îl calcă pe catalige pe Mircea Diaconu…

Spune-ți părerea